Emisiunea „Subiect de presă” difuzată ieri la „Antena 1” Piteşti a fost închinată celui mai important eveniment care se petrece în aceste zile: funeraliile Regelui Mihai I al României. Realizatorii, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, l-au invitat în platou pe Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş. Acesta a vorbit despre cât de pregătit (sau, mai bine zis, nepregătit) e oraşul pentru un asemenea moment, precum şi despre nerespectarea anumitor elemente de protocol.
Pământ binecuvântat
„Trăim pe un pământ binecuvântat (n.r. – teritoriul judeţului Argeş), un loc unde regii noştri au găsit de cuviinţă că este atât de trăit, cât şi de… murit. Ideea nu e a mea, este ceea ce a afirmat Carol I când a venit în România să cunoască ţara. Principele Carol a mers călare până în cele mai îndepărtate cătune, a uimit întreaga lume de la ţară căreia nu-i venea să creadă că e vizitată de un rege. S-a ataşat de două locuri: Câmpulung şi Curtea de Argeş. La Câmpulung, după cum ştiţi, a dorit să stabilească o reşedinţă, însă a fost refuzat. Şi totuşi, le-a dăruit localnicilor un liceu care-i poartă numele. Când a ajuns la Curtea de Argeş, a fost impresionat de mănăstire (chiar dacă la acea vreme nu era într-o stare foarte bună), a făcut o pasiune pentru acel loc şi dorinţa lui a fost să fie înmormântat acolo. Spunea că la Mănăstirea Argeşului se simte cel mai aproape de cer. Ulterior, toţii regii României, dar şi alţi membri ai familiei regale au fost înmormântaţi în necropola de la Curtea de Argeş…” – a spus Ştefan Dumitrache.
Ce oferim noi?
„…Aş vrea să merităm acest lucru” – a punctat Cristina Munteanu, făcând referite la problemele din municipiul Basarabilor. Directorul cotidianului „Argeşul”, Mihai Golescu, a precizat că gara nu doar că nu arată bine, ci este realmente detestabilă. „Cum să aduci un rege într-o astfel de gară? Asta oferim noi?”.
„Cred totuşi că trebuia respectat protocolul (n.r. – transportul cu trenul); faptul că va fi adus cu o simplă maşină mortuară mi se pare un lucru cumplit!” – a afirmat directorul de muzeu.
„La fel de grav, poate cel mai grav, este ora nefirească la care va avea loc slujba de înmormântare (n.r. – ora 18.45). Din păcate, ultimul rege, ultimul mareşal al României va fi adus noaptea… Este cu atât mai trist cu cât nu am avut o asemenea personalitate cu o asemenea elocinţă de la al Doilea Război Mondial. Cred că nu ştim să apreciem cum se cuvine valorile ţării” – a continuat Ştefan Dumitrache.
Un model pentru România
„Atitudinea de demnitate care înnobilează omul este o pasăre rară astăzi, iar Regele Mihai era un model pentru ţară. Este atât de rău că am trăit în regimul trecut într-o manipulare gravă. Spre exemplu, o profesoară ne învăţa la ore că regele (n.r. – Mihai I) a plecat din ţară cu un vagon plin cu aur. Bine că lecturile de mai târziu aveau să-mi dovedească cu totul altceva. Din punctul meu de vedere, Mihai I a trăit drama unui rege care nu poate să domnească. Şi nu a putut domni din cauza unei mâini ruseşti. Vom trăi mereu cu întrebarea «era oare mai bine dacă aveam monarhie?»” – a spus Mihai Golescu.
„Monarhia înseamnă decenţă, respect şi echilibru. Monarhia nu e surdă la ce-şi doreşte societate. Cum spuneam, încă de la primele vizite ale Regelui Carol I, regalitatea ţinea cont de nevoile oamenilor. Aşa au putut vedea ce trebuie făcut, au construit drumuri, căi ferate ş.a.m.d. Iar când apăreau tensiuni şi neînţelegeri, discuţiile se purtau cu respect şi multă decenţă. Va fi foarte greu să ne mai raportăm la monarhie când nu mai există monarh” – a apreciat Ştefan Dumitrache.
Unde este decenţa?
„Iar decenţa lipseşte cu desăvârşire în peisajul politic actual, dar şi în presă. Practic, presa se subminează, tratează necorespunzător subiecte care impun respect, decenţă şi transformă totul într-un spectacol pentru tiraj şi audienţă” – a conchis Mihai Golescu.
Un Comentariu
geo
„Trăim pe un pământ binecuvântat (n.r. – teritoriul judeţului Argeş). Nu-mi vine sa cred!
De astfel de subiecte nu pomeniti nimic??
MEDIAFAX:
„Bebeluş mort la scurt timp după naştere, în Argeş. Mama acuză cadrele medicale: Salonul în care a murit, dezinfectat cu apă chioară”