Primarul capitalei Islandei s-a implicat în lupta contra drogurilor
Coincindenţă sau nu, problema consumului de droguri în rândul tinerilor s-a aflat zilele trecute în prim-plan şi în publicaţia online a postului de televiziune BBC. De fapt, dacă la noi în judeţ se discută rar despre această problemă (de obicei când apar drame precum cea din familia Untaru), prin alte părţi se scriu aproape săptămânal articole despre acest flagel. Este, cred, singura metodă eficientă de prevenire. Altfel, campaniile anuale nu fac decât să prezinte nişte cifre morbide.
Revenind la subiect, ceea ce mi-a atras atenţia a fost modul în care medici, psihologi, politicieni, părinţi şi simpli voluntari din Islanda au conclucrat în vederea reducerii consumului de alcool şi stupefiante de către adolescenţi. Dacă în urmă cu 20 de ani statistica era alarmantă (peste 42% dintre minori cu vârste între 15-16 ani au declarat că au consumat excesiv alcool sau alte substanţe psihoactive), astăzi procentul a scăzut sub 5% (aici sunt incluşi şi fumătorii). Revoluţia împotriva drogurilor a plecat de la o serie de constrângeri, judecate de o parte a opiniei publice ca fiind îngrăditoare de drepturi şi libertăţi.
Concret, în urma unui acord al părinţilor, tinerii de până la 16 ani nu aveau voie să stea pe străzi după ora 22, iar patrule de voluntari verificau prin cartiere dacă e respectată această regulă. Acelaşi acord prevedea ca tinerii să nu consume alcool nici acasă şi să se implice în activităţi care să-i ţină departe de tentaţii – în principiu sport. Toate acestea veneau la pachet şi cu un stimulent financiar din partea Guvernului: anual, 500 de dolari pentru participarea lor la activităţi. Tot anual, tinerii aveau de completat un chestionar cu privire la relaţiile din familie, la consum şi la efectele după consum (dacă a existat). Raportul era utilizat pentru identificarea zonelor cu probleme şi a paşilor care trebuie făcuţi pentru înlăturarea factorilor de risc. În program au fost implicaţi politicieni şi autorităţi locale. La Reykjavik, primarul a admis că asemenea proiecte trebuie susţinute financiar şi că necesită implicarea întregii comunităţi. Rezultatele nu au venit peste noapte, am menţionat, a fost nevoie de 20 de ani pentru ieşirea din coşmar. Problema e că noi suntem încă la început!
