Dacă aş fi regizor, aş realiza un film despre Păcală şi Tândală, distribuindu-i în aceste roluri pe Liviu Dragnea şi pe Mihai Tudose. Nu e nimic prezumţios în alegerea acestor doi politicieni, pentru că personajele folclorice respective fac parte din identitatea noastră de români. Or, pe planul faptelor politice, principiul de bază este acela de a păcăli pentru a guverna. Iar când ni s-a promis că, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile vor creşte cu 25%, nu ni s-a spus şi despre artificiul financiar de trecere a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat; drept care salariile vor creşte în realitate cu 2 sau 3% (poate chiar vor scădea în cazul celor din sectorul privat). Deci păcăleală în toată regula. Toată harababura asta folclorizantă nu este decât stilul nostru de viaţă. Or, ca să scriem despre ea cu talent, ne-ar trebui umorul corosiv al lui Caragiale; el, da, ar fi ştiut să pună în scenă felul în care specificul nostru balcanic încearcă să se adapteze democraţiei vest-europene.
Pe de altă parte, aceşti doi politicieni se aseamănă cu cele două personaje folclorice şi din perspectiva fizionomiei. Liviu Dragnea, cu zâmbetul său mic, dar ştrengăresc, cu vorba sa calmă, dar vicleană, ar putea juca cel mai bine rolul lui Păcală. El are o privire ironică şi manifestă o mare artă de a suci şi răsuci. În timp ce Mihai Tudose, cu alura sa de om muncitor, cu palmele sale mari, cu vorba tărăgănată, mereu în căutarea unui verb potrivit, şi cu atitudinea-i servilă faţă de Liviu Dragnea, mă face să cred că ar fi foarte bun pentru rolul lui Tândală. Să vorbim, aşadar, despre aceste chestiuni care au legătură cu scena vieţii noastre politice, acum când educaţia, sănătatea, industria, justiţia sunt parcă închise. Şi să nu uităm că, în trecut, pe această scenă se aflau două personaje care ne scoteau mereu din încurcătură. Ele ne preluau isteţimea şi prostia şi ne ajutau să ne întoarcem pe scena vieţii mult mai înţelepţi. V-aţi dat seama, este vorba despre Păcală şi Tândală. Prin aceste personaje create de cultura noastră populară, avem de-a face cu un comic tradiţional, dar şi cu prostia la fel de tradiţională. Totuşi, prostia lui Tândală nu vine din odios, ci din ridicol, nu din trivialitate, ci din platitudine. De la aceste două personaje populare ne vine acel râs amestecat cu un gust amar. Vorba aceea: „Românul face haz de necaz”. Prin Păcală şi Tândală se îmbină masca populară a isteţului cu cea a prostului. De unde şi ideea că prostul poate învăţa să se poarte inteligent numai prin imitaţie. Mai ales că etnologul francez Claude Karnoouh este de părere că întotdeauna a existat ceva ţărănesc în conducerea ţării noastre (Românii – tipologie şi mentalităţi).
Prin urmare, scriu aici despre nişte tipare înţelese ca arhetipuri. Dar în articolul acesta voi dezvolta ideea despre chintesenţe sociale, nu despre tipuri psihologice. Nu chintesenţe ale unor mari intervale de timp, aşa cum sunt arhetipurile, ci ale istoriei noastre moderne, chiar dacă şi ele se explică prin intermediul trecutului nostru milenar. Sigur, pe vremea lui Păcală, din punct de vedere social, viaţa se reducea la cea a satului.
La fel, Tândală pune în evidenţă proprietăţile psihicului rural: naivitatea ţăranului, gândirea lui concretă, sărăcia vocabularului, violenţa impulsurilor. Or, a fi ţăran înseamnă a păstra legătura cu pământul. Legătura cu glia e la ţăran ceva mai mult decât o legătură superficială, e o legătură mistică, un fel de iubire profundă, pe care Ion, eroul lui Rebreanu, o traduce prin acel simbolic sărut al pumnului plin cu ţărână. Va respecta Tândală sfaturile lui Păcală? Iată întrebarea! Răspunsul este „nu”. Vorba aceea, „învăţătura dată rău se sparge în capul tău”. Şi alta: „Înţeleptul făgăduieşte şi nebunul trage nădejde”. Tândală îl va trăda pe naşul său Păcală. Mai ales că în psihologia lui Tândală găsim un minus de loialitate specifică ţăranului român. Tândală vrea să-i ia locul lui Păcală, chiar dacă e conştient că nu va fi niciodată iniţiat în afaceri cu statul sau alte afaceri particulare ca naşul său. Tândală e modelul omului uşor manipulabil, un arhetip şi o chintesenţă a unei mentalităţi naive, dar cu mari ambiţii.
Prin urmare, Tândală este un om moral, simplu, dar cu ambiţii. Şi nu este înzestrat cu agerimea lui Păcală de a purta măşti, peruci, de a ţese intrigi şi de a sfida prostimea. Dar trufaş tot este; mai ales când e aşezat la mijlocul mesei, sfatul lui Păcală este cu stricteţe respectat. E trufaş pentru că este finul lui Păcală; această calitate îl face uneori nechibzuit, la fel ca nebunul care se proclamă împărat. Şi, în exemplul meu, cele două personaje folclorice, pardon politice, nu vor coabita mult timp, pentru că „Păcală” va avea necazuri, în timp ce „Tândală” îl aşteaptă la colţ.
5 Comentarii
Anonim
Si pe dvs v-as distribui in don Quijote, pentru ca va luptati cu morile de vant.
VIOREL
Nu putem fi toti atat de inteligenti daca ne pacalesc de atatea ori.
„Daca ma pacalesti o data ,e vina ta.Daca ma pacalesti de doua ori ,e vina mea”
ION
Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot proşti.
marin
aveti darul sa descrieți in cuvinte frumoase chiar si atunci cand situatia e critica sau dramatica. nici nu se merită să mai spunem ceva;
ILIE
Păcală ne- a spus că din ianuarie 2018 vor creşte salariile cu 25%.
De spus ne- a spus, dar salariile nu vor creşte. În schimb, Păcală a uitat să ne spună că a majorat preţurile la alimente, energie, etc., unele din ele şi cu 100%.
Atâta timp cât va exista naţia română, se va găsi întotdeauna un Păcală sau mai multe cozi de topor care vor păcăli permanent naţia română.
Oare ce se va întâmpla cu Păcală când va constata că a rămas singur?
Se va păcăli singur?
Rămâne de văzut, că departe nu suntem de momentul în cauză.