În cele 102 localităţi argeşene există 216 spaţii alocate căminelor culturale, dintre care 95 sunt de centru, 121 fiind filiale ale acestora. Activitatea culturală se desfăşoară permanent în 35-40 de cămine, restul având mai mereu uşile ferecate. Unele se dezmorţesc cu prilejul serbărilor şcolare. Nunţile, botezurile şi discotecile nu le trecem „în meniu”.

„Deschizătorul-şef”

În Argeş, circa 25 de localităţi au directori de cămin cu normă întreagă, mai puţin de jumătate dintre aceste instituţii au şefi cu jumătate de normă, iar în cele mai multe comune, prin decizia consiliilor locale, bibliotecarul răspunde (şi) de aşezământul cultural. Se poate şi mai rău de atât, întrucât, în multe situaţii, primăria a desemnat un angajat ca „deschizător/închizător” al uşilor căminului cultural, prestarea de serviciu fiind făcută – v-aţi prins! – pentru organizarea evenimentelor distractive, eventual şi aducătoare de profit (nunţi, botezuri, discoteci). O radiografie a domeniului am făcut-o împreună cu un cunoscător, cercetătorul Sorin Mazilescu.

Clădiri frumoase, uşi ferecate

La începutul anilor ’60 se punea problema construirii de lăcaşuri de cultură în toate satele argeşene. Astăzi, judeţul dispune de peste două sute de cămine culturale, majoritatea construite între anii 1960 şi 1980. Printre cele ridicate după 1990 se numără aşezămintele din Albeştii de Argeş, Ciomăgeşti, Căpăţâneni, Ţiţeşti, Negreşti etc.

În proporţie de 80%, în ultimii 15 ani căminele culturale din Argeş au beneficiat – desigur, prin grija primăriilor şi a consiliilor locale – de reparaţii capitale (evident, efectuate din bani publici), însă degeaba au fost clădirile reabilitate şi dotate cu cele de trebuinţă dacă au, mai tot timpul, uşile ferecate cu şapte lacăte! La ce bun tot acest efort dacă, în majoritatea satelor argeşene, activitatea culturală este pe avarie?

Fără casă de cultură la Ştefăneşti

Căminele culturale din Argeş au găzduit şi încă mai găzduiesc sedii de primării, şcoli şi grădiniţe, unităţi de alimentaţie publică. Partea plină a paharului este că, în Argeş, pâlpâie, ici-colo, flacăra activităţilor cultural-educative. În unele spaţii funcţionează secţiile externe ale Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti (clase de meşteşuguri, instrumente, dansuri populare). Alte aşezăminte au coruri sau ansambluri proprii. Sub bolţile instituţiei se află şi bibliotecile comunale. Datorită acestor preocupări putem spune că, la ora actuală, căminele culturale au „viaţă” în comune precum: Arefu, Albeştii de Argeş, Bascov, Bălileşti, Bârla, Budeasa, Brăduleţ, Berevoeşti, Bogaţi, Boteni, Călineşti, Corbeni, Corbi, Coşeşti, Domneşti, Hârseşti, Hârtieşti, Mihăeşti, Mozăceni, Muşăteşti, Nucşoara, Vlădeşti, Stâlpeni, Poienarii de Muscel, Priboieni, Rociu, Rucăr, Stolnici, Ştefan cel Mare, Valea Danului. Oraşele şi municipiile din Argeş figurează şi ele pe această hartă. Excepţie face Ştefăneştiul care, de câteva zile încoace, nu mai are casă de cultură (a fost desfiinţată din punct de vedere juridic!).

Ansambluri săteşti

Căminul cultural a contribuit la păstrarea obiceiurilor strămoşeşti, a cântecului, jocului şi frumosului costum popular. Luând fiinţă destul de târziu, şcoala a fost, în special, aceea care, prin învăţători şi elevi, a desfăşurat o activitate cultural-artistică în rândurile locuitorilor satelor argeşene, a menţionat domnul Mazilescu. Activitatea cultural-artistică s-a intensificat în anii de după Primul Război Mondial. Până în 1989, în toate comunele din judeţ existau un cor, un grup vocal şi o formaţie de dansatori. Iar la aproape trei decenii de la căderea comunismului în Argeş au rămas circa 20 de ansambluri folclorice. „Pe val”, la acest moment, sunt două ansambluri laureate la diferite concursuri judeţene şi naţionale: „Hora” Albeştii de Argeş (coordonator, Janeta Ilie) şi „Doina Cârcinovului” Priboieni (Cristi Duinea). Formaţii folclorice mai de soi sunt la: Arefu, Bascov, Bârla, Boteni, Bogaţi, Brăduleţ, Călineşti, Cicăneşti, Corbi, Corbeni, Dâmbovicioara, Hârseşti, Lunca Corbului, Mihăeşti, Rucăr, Stolnici, Valea Iaşului, Vlădeşti, Valea Danului. Lista corurilor a intrat de tot la apă. Doar câteva au mai rămas: „Ars Nova” şi „Carmen Argessis” (Centrul Judeţean de Cultură), „Orfeu” Curtea de Argeş, „Preot I. Ionescu” Topoloveni, „D.G. Kiriac” (Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti) şi formaţia corală de la Corbeni. Să punem la scocoteală şi corurile în vogă din mediul şcolar (cele de la colegiile „I.C. Brătianu” şi „Vlaicu Vodă”, respectiv Şcoala Nr. 4 Curtea de Argeş).

Sorin Mazilescu

Mic istoric

De la interlocutorul nostru am aflat că după Marea Unire de la 1918 au început să ia fiinţă căminele culturale în satele argeşene, la iniţiativa intelectualilor, studenţilor şi elevilor. „Între anii 1920-1935 s-au constituit foarte multe cămine culturale, asociaţii şi societăţi culturale. Intelectualii satelor, cadrele didactice şi preoţii îi antrenau, în special, pe tineri la organizarea şi desfăşurarea activităţilor corale, de teatru, de dansuri ori la constituirea unor colecţii muzeale. Pionierii acestor întreprinderi frumoase sunt consemnate la: Muşăteşti, Domneşti, Stroieşti, Costeşti, Topoloveni, Brăduleţ, Arefu, Dragoslavele, Stoeneşti, Boteni, Vultureşti, Dobreşti, Priboieni, Leordeni, Bogaţi, Călineşti, Căteasca, Mozăceni, Slobozia, Vedea, Poiana Lacului etc. Erau organizate manifestări cultural-artistice, în care se prezentatau conferinţe, cântece pe mai multe voci, recitări şi nelipsite piese de teatru, scrise în special de clasicii dramaturgiei româneşti, cum ar fi „Titanic vals” şi „O noapte furtunoasă”; astfel de reuşite sunt de amintit la Godeni, Berevoeşti, Budişteni, Corbeni, Coşeşti etc.”, a conchis dr. Sorin Mazilescu.

Distribuie pe Facebook

Mirela Neagoe

See Full Bio