Am stârnit… „viesparul”! În sensul bun, desigur. Altfel spus, primim la redacţie tot mai multe taloane de susţinere pentru personalităţi intrate deja în competiţia „Premiilor de Excelenţă”, dar şi pentru nume noi. Cum, de pildă, sunt propunerile făcute de o admiratoare a spectacolelor oferite de Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti. Aceasta ne-a trimis o epistolă în care acordă câte 10 taloane pentru actorii Constantin Cotimanis, Paula Chirilă şi Adrian Păduraru
Recordmenul zilei este însă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Ion Mihăilescu pentru care ne-au fost transmise 30 de taloane. De asemenea, farmacista Marinela Pantazi a primit încă 10 voturi pe care le adaugă zestrei sale.
Aşteptăm în continuare taloanele dvs de susţinere. Doar aşa personalităţile favorite şi adevăratele valori pot ieşi la lumină sau să ocupe poziţii cât mai înalte în clasamentele finale ale „Premiilor de Excelenţă”.







































