Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din doctor în administrator al sistemului, în folosul CNAS. Iar pacientul devine o „minge” trimisă să plimbe hârtii de la un doctor la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie – pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populaţiei la tratamente, sistemul informatic trebuie completat cu adeverinţe şi hârtii. Din aceste motive şi multe altele medicii de familie s-au întâlnit în Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti ca să-şi exprime public nemulţumirile.
În memoriile depuse la Prefectură, Casa de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvern, este subliniat un fapt îngrijorător: „În următorii cinci ani, unul din patru români nu va mai avea medic de familie, lucru care va conduce la blocarea programelor naţionale ale Ministerului Sănătăţii şi va lăsa fără asistenţă medicală primară aproape cinci milioane de cetăţeni înscrişi pe liste, o situaţie fără precedent într-o ţară membră a Uniunii Europene. Mai mult, până în anul 2030, doar unul din trei pacienţi români va mai avea un medic de familie, în condiţiile în care se aşteaptă ca numărul pensionarilor – segmentul cu cea mai mare nevoie de asistenţă medicală primară – să reprezinte aproximativ 30% din totalul populaţiei României.”
Există o tendinţă negativă, de ieşire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare), fie prin migraţia forţei de muncă şi intrarea unui număr scăzut de medici tineri care refuză această specialitate. Această tendinţă este accelerată de subfinanţarea sistemului naţional de asistenţă medicală primară şi de lipsa oricăror politici de atragere a tinerilor medici către localităţile din zonele rurale lipsite de medici de familie.
În judeţ, breasla medicilor de familie „trage” spre 55-60 de ani şi nu se văd la orizont tineri care să preia ştafeta. Mai în glumă, mai în serios, doctoriţa Gabriela Ştefănescu a spus că nu trebuie să ne mirăm dacă într-o bună zi vom intra în cabinetul medical de care aparţinem şi vom fi luaţi în primire de un… chinez ori de un medic de o altă naţionalitate.