Neoplazia de colecist este, în rândul cancerelor, pe locul 5 la femei şi pe locul 8 la bărbaţi, fiind de trei-patru ori mai frecventă la femei. Se întâlneşte cu precădere în decadele 6 şi 7 ale vieţii. Trei factori de risc sunt în vizorul cauzal: litiaza veziculară, vârsta şi apartenenţele la unele etnii şi expunerile profesionale la anumite toxice industriale.
Litiaza biliară se găseşte la 90-95% din veziculele neoplazice, exercitând rolul cancerigen prin traumatismul cronic aplicat asupra pereţilor, îndeosebi de calculii voluminoşi cu diametrul de peste 2 cm. Se poate adăuga acţiunea unor produse cancerigene (nitrozaminele) şi proliferarea infecţiei cronice asociată deseori litiazei.
Manifestările clinice sunt necaracteristice şi polimorfe: dureri persistente sau intermitente în hipocondrul drept (sub ficat), greţuri, febră, icter (gălbenare). Semnele de impregnaţie neoplazică (scădere ponderală, anemie, alterarea stării generale) sunt prezente tardiv. Rareori se manifestă clinic cu icter şi infecţie severă a colecistului, perforaţia colecistului – cu peritonită severă sau fistulizare (penetrare în organele vecine), aspecte care marchează stadiul tardiv al bolii. Pacienţii suferind de această formă de cancer, indiferent de gradul lor de pregătire şi cultură, se prezintă la medic de regulă tardiv.
Ecografia abdominală, prima investigaţie paraclinică de valoare în formularea diagnosticului, evidenţiază calculii biliari multipli şi mari de regulă şi formaţiunea tumorală intraveziculară. Cele mai multe cazuri de cancer al colecistului litiazic sunt decelate intraoperator, cu ocazia intervenţiei pentru colecistita calculoasă. Diagnosticul preoperator se limitează la 10% dintre cazuri.
Prognosticul bolii este grav. 75% din cancerele de veziculă biliară se găsesc, în momentul diagnosticului, într-un stadiu depăşit terapeutic. Metastazele (diseminările la alte organe) sunt de regulă prezente în momentul diagnosticului, în special la nivelul ficatului şi intraabdominal, eventual şi la plămâni şi coloana vertebrală. Când nu se decelează metastazele la o primă evaluare, se intervine chirurgical, dar supravieţuirea postoperatorie este de 12% la un an şi de 5% după 5 ani.
Mi-au rămas în amintirile triste două cazuri de bolnavi suferind de acest cancer fără de scăpare. Un pacient în vârstă de 85 de ani, care se ştia cu litiază biliară de 20 de ani, dar nu a vrut să se opereze, deşi era un om cu o vastă cultură, inclusiv medicală. Al doilea caz: o pacientă de 82 de ani, mama unei colege medic, şi ea cunoscută cu litiază biliară de aproape 15 ani, care a luat tardiv decizia de a se opera: diagnosticul s-a pus intraoperator.
Este bine de ştiut, stimaţi cititori ai cotidianului, că, deşi este relativ rară această formă de cancer, el totuşi există şi orice colecist litiazic trebuie scos de urgenţă. Sunt şi alte riscuri ale amânării, eu zic inconştientă, a intervenţiei de scoatere a colecistului locuit de calculi, unul dintre ele fiind frecventa pancreatită severă necrotico-hemoragică. Am cunoscut câţiva pacienţi, victime ale unui amestec de delăsare şi teamă.
Scoaterea colecistului litiazic ar trebui să devină o indicaţie de gradul zero, în special la pacienţii după vârsta de 50-60 de ani.
P.S. Nefericit este cel care se simte singur între o mie de prieteni.
