Cine şi-ar fi imaginat la finele anilor ’30 că Nicolae Titulescu a avut o idee genială când a cumpărat un palat, Hotel de Behague, pe bani nu foarte mulţi. Şi de atunci Ambasada României şi Centrul Cultural Român sunt găzduite de acest palat. De ce spun palat? Pentru că scările sunt monumentale, saloanele sunt aurite, covoarele sunt moi şi geamurile se deschid spre o grădină cu o fântână. De apă, desigur, ce altceva?
Acum câteva zile a fost găzduită acolo, aşa cum se întâmplă destul de des, o manifestare culturală. Dedicată poeţilor franco-români. Sunt mulţi români care scriu în ambele limbi şi câţiva francezi care se exprimă în limba noastră. Titlul manifestării de acum câteva seri a fost „On vous sert un vers”. Care vorbit înseamnă „Vă servim un pahar”, dar scris este „Vă servim un vers”. Şi aşa am ajuns la o seară poetică.
„On vous sert un vers” înseamnă o serie de evenimente literare organizate o dată pe lună. Au loc lecturi de poezii, care de data aceasta au fost ale Danielei Nane şi ale Magdei Cârneci. Dar şi muzică, la vioară, cu Lucile Lambert. Confesiuni literare şi lecturi, acorduri muzicale, dar şi improvizaţii, toate au compus un cocktail savuros la care a contribuit fără îndoială cadrul prestigios şi elegant. Ni s-au distribuit pe un platou versuri ale autorilor prezenţi şi mi-a făcut mare plăcere să le citesc pe cele semnate Magda Cârneci. Care pregăteşte o antologie în română şi franceză a poeţilor franco-români contemporani. Daniela Nane este actriţă, iar activitatea ei se desfăşoară mai ales la Teatrul „Bulandra” din Bucureşti. Dar am fost deosebit de impresionat când am aflat că a obţinut un master în cultură japoneză la Universitatea din Osaka. În fine, Cristina Hermeziu este organizatoare de reuniuni literare şi corespondentă pentru ziare româneşti. Dintre realizările ei am reţinut „Revoluţia din depărtare”, privind plecarea românilor din ţară după 1989.
Mi-aş permite să sugerez respectuos o mai atentă instalare a sistemului de microfoane, pentru că au fost momente în care nu se auzea mai nimic. Fiindcă vocile cititoarelor de poeme erau aşa de dulci… şi de mângâietoare…
