La reuniunea de la Goleşti, pentru susţinerea Apelului Consiliului Judeţean Argeş – „Respect pentru valorile naţionale”, acad. Eugen Simion deplângea faptul că valori ale spiritualităţii româneşti – şi-l dădea exemplu pe Mircea Vulcănescu – nu sunt receptate corect, punându-li-se etichete ce nu rezistă. De aceea, la sugestia Institutului „Elie Wiesel”, urma ca să i se retragă numele de Mircea Vulcănescu unei străzi din Bucureşti…
În 1968, antologia „Poezia română modernă” a lui N. Manolescu era retrasă de pe piaţă (eu o cumpărasem), pe motiv că aici sunt prezenţi şi „scriitori legionari”. Gesturi care arată că ideologicul a precumpănit valorii. Mircea Vulcănescu este un martir al închisorilor comuniste. În 1946 a fost condamnat de către un tribunal socotit azi ilegitim la opt ani de temniţă grea, pe motiv că fusese subsecretar de stat în Guvernul Antonescu. A murit la Aiud, în 1952, lăsând în urmă mesajul: „Să nu ne răzbunaţi!”. Un martor ocular povesteşte cum Mircea Vulcănescu, împreună cu alţi deţinuţi, era ţinut în pielea goală, pe un ger năpraznic, într-o celulă neîncălzită. Un deţinut, epuizat, a căzut. Atunci, Vulcănescu s-a aşezat, ca o saltea, pe ciment, punându-l deasupra pe cel aproape de moarte. În felul acesta, l-a salvat… A scris multe studii, cea mai importantă fiind socotită cartea „Dimensiunea românească a existenţei”.
198 de intelectuali au adresat Prefecturii Bucureşti „Apelul pentru Mircea Vulcănescu! Mari scriitori – criminali de război?!” A intervenit şi Comisia Academiei Române şi a pus lucrurile la punct. Ca urmare, Prefectura a decis ca numele străzii şi al liceului să rămână cel al filosofului Vulcănescu.
Motivaţia Apelului porneşte de la acest caz şi se referă la acţiuni care „aduc prejudicii României şi clatină identitiatea naţională”.
Reproducem din textul Apelului: „Campaniile reacţionare duse în perioada postdecembristă împotriva unor personalităţi de seamă, ca, de exemplu Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Ion Barbu, C. Noica, Adrian Marino, N. Breban, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Marin Preda, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, N. Balotă ş.a., judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase aplicate acestor cărturari de vârf ai naţiunii române – etichete vulgarizatoare ale adevărului istoric, ale vieţii şi operei acestor scriitori de seamă ai umanităţii proveniţi din spaţiul românesc – aduc prejudicii imaginii României şi clatină identitatea naţională. (…) Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau, după caz, de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu neîndoielnic condamnabilele crime ale legionarilor sau ale regimului comunist”.
În aceste zile, la Piteşti s-a desfăşurat simpozionul „Fenomenul Piteşti”, un moment tragic din istoria românească. Veterani de război din Piteşti au avut iniţiativa ridicării unei statui mareşalului Antonescu, piteştean. Socotit criminal de război de Naţiunile Unite, după Al Doilea Război Mondial, el nu poate fi reabilitat… Îmi amintesc cum, la apariţia „Delirului” de Marin Preda, „Literaturnaia Gazeta” a criticat romanul, pe motivul personajului Antonescu. Crohmălniceanu şi Ion Ianoşi i-au dat replica „organului” sovietic. Sunt, toate, momente care m-au îndemnat să scriu aceste rânduri, combătând, implicit, cum se spune în „Apelul” citat, campaniile reacţionare, judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase, care nu l-au iertat, din păcate, nici pe poetul naţional M. Eminescu…
