Ziua internaţională a persoanelor vârstnice n-a trecut neobservată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti. În acest aşezământ subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş sunt instituţionalizate 143 de persoane cu dizabilităţi, femei şi bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 93 de ani.
O sărbătoare de suflet
Săptămâna trecută, cei cu ghiocei la tâmple i-au primit în mijlocul lor pe voluntarii CEZ şi membrii Asociaţiei „Niciodată singur-Prietenii vârstnicilor”. Vizita fiind prilejuită de sărbătoarea care celebrează vârsta înaintată, oaspeţii le-au dăruit seniorilor flori, dulciuri şi felicitări.
La întâlnirea de suflet, sărbătoriţii au recitat poezii.
„Lor, vârstnicilor, le datorăm respect şi preţuire, pentru ei fiind important să ştie că viaţa pe care au trăit-o, cu bune, cu rele, este apreciată de fiecare dintre noi. În echipă facem tot ce ne stă în putinţă să le oferim beneficiarilor noştri cât mai multe zile senine de acum înainte. Dăm ani vieţii şi mai ales viaţă anilor…”, a spus şefa Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, Cristina Anton.
Printre sărbătoriţii zilei se numără şi doamna Ani, o fostă frizeriţă care, la cei 77 de ani ai săi, pune preţ pe cochetărie, neieşind din cameră nerujată şi nepieptănată. Frizeriţa a povestit cu nostalgie cum a pierdut la… mustaţă admiterea la institutul de învăţători. „Eu sunt fiică de croitor, dar nu m-a atras deloc această meserie. În schimb am vrut să predau la catedră, fiindcă mi-a plăcut foarte mult literatura, dar mi-au lipsit cinci sutimi ca să iau examenul. Am picat din cauza matematicii. Destinul mi-a fost cu… precizie matematică trasat. Mi-am găsit chemarea într-o altă meserie, cea de frizer. Dintr-o unitate cu acest profil am ieşit la pensie; în branşă am lucrat 30 de ani”, a povestit doamna Ani, cea care ar putea fi şi eroina unui roman… siropos, întrucât a fost de trei ori căsătorită (doi dintre bărbaţii săi au decedat). Zâmbind cu subînţeles, interlocutoarea noastră s-a declarat şi o gospodină desăvârşită, arătând că este un as al cozonacilor gustoşi şi bine crescuţi. Frizeriţa cea cu vino încoa’ are un copil, un nepot şi un strănepot.
Cu astfel de amintiri şi multe alte poveşti îşi condimentează viaţa doamna Ani, pe care (şi) problemele de sănătate au adus-o la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti.
Sub bolţile unităţii cunoscute în popor drept „azilul de bătrâni din Găvana” persoanele instituţionalizate beneficiază de asistenţă şi îngrijire medicală, însemnând consultaţii, tratament şi îngrijire de specialitate, plus asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.
Fiindcă vorbim de oameni bolnavi, persoanele asistate beneficiază de servicii de kinetoterapie şi masaj, în cazul afecţiunilor neurologie, patologiei reumatismale şi deficienţelor fizice ale coloanei vertebrale.
Printre serviciile oferite se numără şi cele de asistenţă socială şi consiliere, respectiv de evaluare şi consiliere psihologică.
Antrenarea în activităţile de autoîngrijire, bibliotecile cu săli de lectură şi oferirea unui cadru propice pentru socializare, prin derularea unor activităţi cultural-artistice, de genul celor desfăşurate sub egida zilei internaţionale a vârstnicilor, se află în „meniul” serviciilor de ergoterapie şi terapie ocupaţională oferite de azil.
Biserica de la azil
Cu bucurie duhovnicească persoanele instituţionalizate păşesc în lăcaşul de cult din incinta Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, pentru a participa la slujbele săvârşite de preotul Valentin Ţintea, biserica cu hramul Sfinţii Doctori fără de arginţi aflându-se la primul etaj al clădirii.