Nu există mamă să nu dorească pentru copilul ei o viaţă ferită de primejdii. Dorinţa aceasta este mitologică, în sensul că fiecare mamă ar vrea să procedeze precum Thetis, care l-a udat pe fiul său Ahile cu apa Styxului pentru a-l face invulnerabil. Or, ea l-a luat de călcâi. Astfel tot corpul i s-a udat în afară de călcâi şi, din pricina asta, numai când Paris l-a rănit la călcâi, Ahile a murit. Thetis nu a prevăzut o astfel de situaţie, aşa cum nici părinţii de azi nu pot prevedea absolut toate pericolele la care pot fi expuşi copiii lor. Iată de ce copilăria este bună să-i înveţe pe cei mici nu cu situaţiile delicate în care vor fi puşi de viaţă, ci cu modalitatea de a ieşi din astfel de situaţii. Din păcate, astăzi, părinţii sunt ocupaţi mai tot timpul cu îndeletnicirile profesionale, lăsându-i pe copii în seama bunicilor, care, obosiţi de viaţă şi bolnavi, îi pun pe cei mici în faţa calculatorului pentru a se linişti şi astfel toată lumea este mulţumită. Chiar şi unii părinţi îşi lasă copiii prea multe ore cu o tabletă în mână sau în faţa unui calculator, cu acelaşi scop. Or, pentru adaptarea la realităţile sociale această cale este insuficientă, chiar păguboasă, deoarece, în faţa calculatorului, viaţa este parţial sesizată de copil.

Prin urmare, noua tehnologie folosită în mod excesiv poate să taie posibilităţile de dezvoltare a copilului, dându-i un alt tip de îndrumare. Tehnologia poate reprezenta un nou călcâi al lui Ahile pentru el. De altfel, a copilări cu un computer sub braţ înseamnă a trăi în cadru fragmentar şi în limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei. Astfel se poate ajunge ca modul de viaţă al copiilor noştri să fie simultan şi discontinuu. Imaginea tehnologică l-a scos pe copil din lumea magică a copilăriei. Ea este principala cauză a pierderii dimensiunii lăuntrice a naturii umane, transformându-ne în fiinţe bidimensionale împinse de colo-colo pe suprafaţa fizică a realităţii după bunul plac al întâmplărilor. Iar imaginarul de factură electronică sacrifică realul în beneficiul virtualului. Realitatea exterioară este absorbită de imaginile însuşite pe calea electronică, determinându-l pe copil să persiste într-un fel de discontinuitate între diferite imagini privitoare la aceeaşi realitate.

Prin urmare, presupusa separare a lumii copiilor de cea a părinţilor nu depinde atât de inteligenţa emoţională a celor mici, cât de materialul şi tehnicile ideologice ale civilizaţiei actuale. Copilul este absorbit de jocul de pe internet sau de televizorul din cameră. Acest joc îi este furnizat gratuit. Şi astfel, copilul este expus asiduu la desene animate dintre cele mai violente şi mai zgomotoase. El mai este expus şi la ştirile pentru adulţi: război, crime, inflaţie, crize economice, luptă politică. Ştirile acestea şi-au înscris mesajul pe psihicul lui. Părinţii l-au plantat în faţa unui televizor pe când avea doi ani ca să-l tranchilizeze, iar până la vârsta de grădiniţă a adunat vreo 5 mii de ore de televizor. El nu mai fuge în afara realului prin intermediul imaginaţiei sale către un alt tărâm, către un altundeva, ci este luat captiv de imaginile televizorului sau internetului. Pe de altă parte, pedagogia actuală se concentrează mai mult asupra a ceea ce-i deranjează pe copii – agresivitate, violenţă, depresie, anxietate şi alte asemenea. Or, educaţia trebuie să tindă către ceea ce le face bine. Adică să-l convingă pe copil să fie bun şi iubitor. Adeseori e de ajuns să spui ori să-l laşi pe copil să creadă că i se bănuieşte cutare însuşiri bune, pentru ca el să-şi dea toată silinţa de a îndreptăţi această părere. A-l bănui de simţăminte urâte, a-l dojeni pentru fapte sau intenţii nemeritate sau chiar meritate, a întrebuinţa faţă de el rele tratamente, toate acestea fac parte dintr-o educaţie cu rezultate potrivnice celor urmărite.

Prof. Ionela UNGHEANU

Distribuie pe Facebook

Argeşul

See Full Bio