Începe să se întunece şi se lasă răcoarea. În centrul oraşului, freamătul de peste zi, încet-încet, se domoleşte. Doi tineri ies la o ţigară în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Unul vorbeşte la telefon. Din interior se aude, înfundat, pe un ton neutru: „15, 2, 34, 7…”. Deasupra geamului cu câteva afişe care anunţă spectacolele de teatru din octombrie „arde” ditamai inscripţia luminoasă: BINGO. Alături e aprinsă o altă firmă: „Sală de jocuri”. Cu intrare separată în… Casa de Cultură. Ce cultură!
Trec dincolo, la „Fortuna”. Şi reîncep să număr: una, două, trei… În total, pe toată lungimea şi lăţimea complexului comercial, plus zona blocurilor din spate incluzând magazinul „Prima” de pe bulevardul I.C. Brătianu, găsesc alte cinci săli de jocuri, o „academie” de biliard (deci, nu facultate sau universitate!) şi două case de pariuri. Nu sunt foarte exact. E deja noapte şi e posibil să fi sărit vreuna. Ceva mai încolo, pe Strada Mare, vizavi de Biserica Catolică, îmi sar în ochi încă trei săli de jocuri, lipite una de alta. Apoi, drept înainte sau imediat la stânga e zona caselor de amanet şi a caselor de pariuri. Fără număr!
Le-am pierdut deja şirul. Şi n-am străbătut decât zona centrală dintre Prefectură şi Teatrul „Al. Davila”. N-am fost pe Maior Şonţu, spre Târgul din Vale, n-am fost pe Exerciţiu şi nici în alte părţi ale Piteştiului unde astfel de stabilimente pur şi simplu au… explodat. Pentru mine este evident: e o ofertă fantastică în acest domeniu, bazată – cum altfel? – şi pe o cerere pe măsură. E o adevărată industrie. E deja un fenomen!
Un studiu realizat anul trecut de marii operatori Romslot şi Romanian Bookmakers au relevat faptul că aproximativ 100.000 de tineri din ţara noastră sunt dependenţi de jocuri de noroc, iar numărul sălilor în care-şi toacă banii la păcănele (aparate de tip „slot machine”) s-au extins exponenţial. Psihologii spun că urmele acestei dependenţe de jocuri nu sunt vizibile pe corpul victimei la fel ca la consumatorii de droguri sau de alcool, dar pot avea urmări la fel de grave. Pericolul este chiar mai mare la dependentul de jocuri, fiindcă acesta nu poate fi uşor identificat şi, eventual, tratat.
Mulţi se întreabă ce venituri au cei care îşi permit să-şi joace câştigurile la Bingo sau la cazinouri. Unii nu sunt aşa de pricopsiţi. De pildă, avem tineri care ziua lucrează pe la supermarketuri, iar noaptea îşi irosesc „bruma” de salariu la păcănele. Totuşi, sălile de jocuri şi cazinourile sunt frecventate în general de oameni cu mulţi bani. De unde provin aceşti bani? Fiindcă, trebuie spus, industria jocurilor de noroc din România are venituri de un miliard de euro pe an, după cum estimează unii experţi.
Păi, la această întrebare ne-ar putea răspunde şi sociologii, dar şi poliţiştii şi procurorii. Fiindcă ei au anihilat în ultimul timp în Argeş o serie de reţele de proxeneţi, clanuri de hoţi şi de mafioţi, care, pentru câştiguri uriaşe, au ajuns să se răfuiască cu pistoale, topoare şi bâte, în miezul zilei, în faţa primăriei, în timp ce lumea se baricadează în case, indivizi fără scrupule, dispuşi, la o adică, să calce pe cadavre.
Da! Iar din această zonă cenuşie – tolerată foarte mult timp de autorităţi! – se scurg banii către sălile de jocuri care ne-au umplut oraşele. Cine câştigă? Anumite companii private! Iar sănătatea publică e subordonată acestui interes. S-a strigat „Bingo”!
