Subiectul abordat săptămâna trecută la emisiunea realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu la Antena I Piteşti s-a referit la lipsa meseriaşilor şi la cauzele acestei lipse. Gândindu-mă la temele dezbătute în cadrul emisiunii, mi-am dat seama că nu numai meseriaşii ne lipsesc, ci şi politicienii. Şi mă refer la adevăraţii politicieni, la cei înarmaţi cu teoriile şi ideologiile politice. Drept care, ce înseamnă să fii astăzi cu adevărat de stânga sau dreapta? Înseamnă să ieşi din calculul politic meschin şi să judeci posibilităţile politice din perspectiva unei ideologii. Or, astăzi, când se discută despre orientările politice de dreapta şi de stânga, ar trebui să se ştie că dreapta îi dă posibilitate omului să iasă singur din sărăcie, iar stânga că îl scoate ea însăşi din această sărăcie. Dreapta ideologică nu ia în considerare că săracul nu poate să iasă din starea sa singur chiar dacă i se oferă un cadru socio-politic propice. Stânga, în schimb, se face ea însăşi răspunzătoare pentru sărăcia oamenilor. Ideea ideologică de stânga este că societatea se face vinovată pentru sărăcia oamenilor. Aşa cum dreapta consideră că nu societatea, ci caracterul îl face pe om neputincios în faţa greutăţilor vieţii. Între dreapta şi stânga stau orientările de centru, care pot fi, în funcţie de contextul politic, fie de partea celor de stânga, fie a celor de dreapta.
Prin urmare, să le spui alegătorilor despre astfel de ideologii e dificil şi, la drept vorbind, nici nu este necesar. Cu mult mai bine ar fi dacă orice alegător ar avea propriile păreri politice. Dar e un reflex vechi acela de a te orienta după turmă. Cât de mult or fi trăind în suflet cu ideologia de stânga cei din PSD? La fel, liberalii cu cea de dreapta? Şi tot aşa. Astăzi, când un politician trece de la un partid la altul, nu-l acuzăm de trădare şi spunem că ştie să se orienteze. Ce lucru anume trădează un politician care trece de la stânga la dreapta? Pe cine a trădat Gabriel Bratu că a trecut de la PDL la PSD? Cel mult încalcă o solidaritate de grup şi de interese. Dar părăseşte el o idee şi adoptă o alta? Renunţă la un sistem de gândire politică şi trece la altul? Întrebările acestea sunt prea grave, iar răspunsul e mult mai simplu. Într-o societate în care totul este de împrumut, chiar şi formulele politice, nimeni nu trădează pe nimeni, nimeni nu are nimic de trădat, toţi se orientează pentru o mai bună adaptare la realităţile zilei. Şi astfel, noi am format o societate politică prin deducţie apriorică. Iată de ce un partid, fie el de stânga sau de dreapta, ajuns la putere devine instantaneu conservator! Tot ce a fost acest partid până atunci din punct de vedere ideologic se dizolvă în dorinţa de a se menţine cât mai mult timp la putere, care nu are culoare politică.
Pe de altă parte, e greşit să credem că tot ce este de stânga e bun şi generos, iar ce e de dreapta este rău şi nefast (la fel şi reciproca). Adevărata doctrină politică la noi este, pentru cei aflaţi la putere, conservatorismul, iar pentru cei din opoziţie, tot ceea ce e necesar pentru a accede la aceeaşi putere.
Restul este pură demagogie. Iată dar cum pentru a-ţi da seama că oricât s-ar bate în piept un politician că e de dreapta sau de stânga, el nu ar epuiza niciodată ocazia de a trage foloase personale dintr-o astfel de poziţionare. Pentru toate aceste ideologii politice, poporul e doar o găină de jumulit. Cei de stânga o jumulesc, iar dacă ţipă, o lasă să ţipe, dându-i totuşi, din când în când, câte o grăunţă. Cei de dreapta, în schimb, o jumulesc şi ei, dar dacă ţipă, îi sucesc gâtul. Pentru a-mi susţine aceste două afirmaţii, vin tot cu două exemple. Ce poate fi legea salarizării unitare dacă nu un pumn de grăunţe, dar care, până ne va fi dat, grăunţele ne vor scăpa printre degete. Încă de pe acum, preţurile au crescut, viaţa s-a scumpit cu câteva procente, speranţa de viaţă a scăzut. La fel e şi în cazul viitoarei legi a pensiilor. Toată ziua bună ziua nu se vorbeşte decât despre aceste două legi, încât au ajuns canoane purtătoare de lumină. Olguţa Vasilescu este o adevărată vestală. Iar cei de dreapta ne sfătuiesc să ne luăm singuri grăunţele necesare. Însă, dacă luăm mai multe decât se cuvine, ne va mai tăia din porţie, aşa cum au făcut Traian Băsescu şi Emil Boc prin 2011.
13 Comentarii
Dora
Se vorbeste ca avem o clasa politica, dar de fapt este vorba de o clasa de profitori
ION
Politica românească lucrează ca o sită.
Politician ajunge numai cel ce trece prin sită. Şi cum sita este construită de o asemenea manieră încât prin ea trec doar infractorii şi escrocii, este normal să ne confruntăm cu o clasă politică de infractori.
Infractorii în general nu sunt nici de centru nici de stânga şi nici de centru, acesta fiind motivul pentru care dacă studiem cariera politică a politicienilor constatăm că au parcurs tot drumul de la stânga la dreapta dus şi întors sau invers.
Copil
Asa e
Ana
Politicieni de felul lui Bratu nu sunt in serviciul cetateanului, ci al lor propriul. Interesant ar fi de stiut cine se afla in spatele lor. Oare sunt tot politicieni sau alte entitati?
ICA
Nu numai Bratu nu este şi nici nu a fost în serviciul cetăţeanului, dar nici un politician nu i+a trecut prin cap vreodată că ar avea vre-o obligaţia faţă de cetăţean.
În principiu, în practică ne întâlnim cu obligaţia cetăţeanului faţă de politician şi nu invers.
Anonim
Dar Bratu începe sa fie emblematic cu privire la traseismul politic. Omul a fost pus pe listele de consilier județean si a ajuns consilier, apoi a fost numit inspector general la ISJ din partea PDL, după ce a trecut la PSD, acest partid fiind pe val după dezastrul guvernării dedeliste, unde a ajuns iar consilier județean, apoi a fost numit seful Centrului cultural de la Mioveni, iar in prezent este numit sef pe la domeniile de la Florica. Deci acest om este cel mai orientat politician argeșean. Cine naiba il ia in serios pe acest individ de tot il pune sef. Si daca stau bine si ma ga desc cred ca mai marii peste pesedistii argeșeni este Georgescu, pentru ca Valeca nu are nicio treaba, deci Bratu are intrare la Georgescu, cum de il amăgește pe primarul de la Mioveni? E un mister pentru mine, pentru ca individul asta chiar e un profitor.
ITIC
Explicaţiile cele mai elocvente ni le pot da, doar serviciile de informaţii care sunt implicate până peste cap în tot acest haos din România, inclusiv prin punerea în posturi politice a tuturor putorilor, inclusiv a lui Bratu.
Mihaela
Domnule sunteti un idealiar
Mihaela
idealist
Petrică
Se ce ne lipsesc politicienii?
Răaspunsul este simplu, aceştia- politicienii s- au îndepărtat de oamenii de rând care muncesc de dimineaţa până seara pentru a le acorda politicienilor de orice rang salarii şi condiţii de trai decente.
Astfel În urmă cu ~ 1 an ne confruntam cu majorarea cu 50% a salarilor politicienilor, inclusiv primari, viceprimari.
În această vară salariile politicienilor s- au dublat ajungând la sume ameţitoare pentru omul de rând.
Pentru a nu se supăra omul de rând, i s- a promis de către politicieni că i se va majora salariul etapizat de la 1 ianuarie 2018.
Prima creştere va consta în creşterea salariului brut al omului de rând prin transferarea contribuţiilor angajator, astfel cetăţeanul de rând va avea o creştere negativă (cu minus) a salariului net de – 2%.
Nu degeaba s-a spus că politica este curvă
Petrica
Între timp, a crescut preţul la pompă benzină, motorină.
Politicianul a promis şi o creştere a preţului gazelor şi curentului electric de 6%, de care în mod sigur se va tine de cuvânt.
Maditza
Pentru ca adevaratii politicieni stau in spatele unor taste si comenteaza de pe margine in loc sa isi faca cunoscuta capacitatea de a se reinventa din postura de jurnalisti. O alta explicatie sta in modestia bolnavicioasa care va indeasa pumnul pe gura in loc sa aveti curajul unei iesiri la scena deschisa prin care sa coalizati nenumarati oameni de calitate intr-o miscare civica sau chiar intr-una de pe orice palier politic in numele comunitatii pentru care scrieti cu atata patima. Asemeni dumneavoastra o multime de oameni capabili sunt cuprinsi de scarba si frustrare fara sa aiba sansa unei platforme media ca sa nu mai adaug faptul ca dupa stiinta mea macar barbatii din politica trebuie sa aiba testicule. Adevaratii politicieni lipsesc pentru ca vreo trei decenii presa a tacut iar cei care trebuia sa iasa in fata turmei au gandit in metafore stapanite de un bun simt la limita patologiei, diluati in tiraje neglijabile si ignorati tocmai pentru ca in loc de colti au dinti de lapte. Aici va citesc poate o mie sau doua mii de oameni ( in zilele dvs. bune) insa de pe scena politica va vor urma zeci sau sute de mii. Va place mediocritatea actiunii in spatele unui mesaj atat de bine articulat fie el si de o stanga asumata cu un bun simt atat de rafinat? Adunati-va oamanii in care credeti si formati o echipa alternativa la mizeria de sub presul latrinei pitestene in momentul in care dincolo de procente sau cifre aruncate unui popor de dobitoace, atatia oameni de calitate asteapta ceva. Aveti votul meu in alb si cu siguranta daca veti depasi frustrarile va voi garanta inca cateva sute,,, Succes
Ilie
Dacă avea baba un c…, era ministru de război.