Ieri a fost o zi cu totul specială pentru angajaţii Dacia-Renault. Pe platforma constructorilor de la Mioveni a fost organizată „Ziua Renault” („Renault Day”), unde mii de salariaţi, dar mai cu seamă rudele acestora au putut admira Noul Duster (vedeta incontestabilă a evenimentului), precum şi alte vehicule produse de grupul româno-francez. Celor mici, organizatorii şi alte firme participante la eveniment le-au pus la dispoziţie tobogane gonflabile, trambuline, carturi, maşinuţe teleghidate şi multe alte jocuri distractive. În ciuda numeroaselor atracţii, locurile s-au dovedit insuficiente pentru micuţii care au trebuit să aştepte la coadă ca să prindă o maşinuţă sau un colţ de trambulină. Până la urmă, nu a fost o mare pierdere, pentru că părinţii ai căror copii şi-au pierdut răbdarea au găsit rapid alte modalităţi, şi mai interesante, de petrecere a timpului.
Şi roboţii au fost „vedete”
Spre exemplu, eu am făcut împreună cu cel mic turul uzinei, i-am arătat părţile componente ale unui autovehicul, utilajele de manipulare din fabrică (motostivuitorul baschetbalist a fost „piesa” de rezistenţă), precum şi câţiva roboţi care nici de ziua lor nu şi-au luat liber, ci au lucrat în scop demonstrativ. Precizez că, actualmente, aproximativ 5% din activitatea de la uzină este asigurată de roboţi, iar până în 2020 se doreşte creşterea procentului de robotizare pe la 20% – am aflat de la reprezentanţii Dacia. Alţii şi-au îndrumat odraslele către mişcare în aer liber, mai precis la competiţii sportive de alergare, aruncări la ţintă cu mingi uriaşe sau fotbal. Am văzut şi copii serioşi, dornici să afle cum se acordă primul ajutor sau cum intervin pompierii în caz de accident.
Vehiculele electrice şi o proiecţie în viitor
Un alt punct de atracţie pentru copii a fost micul „Twizy”, vehicul electric de serie produs de Renault. În schimb, tinerii s-au înghesuit să descopere un alt vehicul electric foarte apreciat la nivel global (este vorba de Renault Zoe). Personal, cred că acest sistem de propulsie (100% electric) se va impune într-un viitor nu foarte îndepărtat, principalele inconveniente fiind în prezent autonomia relativ redusă (aproximativ 400 km), durata mare de încărcare sau numărul încă mic de staţii electrice existente pe harta ţării noastre. Revenind, să vă mai spun că lumea s-a distrat şi la simulatoare auto, iar cei cu permis de conducere s-au înscris la test-drive. Unii, mai în glumă, mai în serios, ne-au spus că şi-ar fi dorit să încerce şi monopostul Renault adus din circuitul de Formula 1, dar până la urmă s-au mulţumit şi cu fotografiile de colecţie alături de bolid.
Foto: Val NICOLAU