Hannibal, Xerxes, Apollo, Ares şi Neptun au fost primele nume folosite în descrierea fenomenelor meteorologice devastatoare. Pasionat de personaje marcante din mitologia greacă şi romană, meteorologul de origine britanică, stabilit în Australia, Clement Lindley Wragge (1852-1922) a fost primul „naş” al furtunilor năpraznice. La scurt timp după ce a început „botezul meteo” în anul 1887, pasionatul Wragge s-a confruntat cu critici acide din partea colegilor invidioşi, dar şi din partea superiorilor săi. Astfel, el a decis să folosească nume precum Eline, Luita, Leala sau Anne, inspirat fiind din pasiunea sa pentru femeile polineziene. Dezamăgit că nu a fost promovat în funcţia de director al Biroului naţional de meteorologie, Clement Lindley Wragge s-a răzbunat pe politicienii care l-au ignorat, folosindu-le numele James Drake, Edmund Barton sau Alfred Deakin pentru descrierea celor mai îngrozitoare cicloane din regiunea Oceaniei din acea perioadă. Acest afront a fost urmat de demiterea sa în anul 1903, iar odată cu retragerea controversatului meteorolog, a dispărut şi „botezul meteo”.
A durat aproape 40 de ani până când ideea lui C.L.Wragge a fost redescoperită. În urma publicării nuvelei „Storm” a lui George Stewart, în care autorul folosea numele fostelor prietene pentru denumirea dezastrelor, câţiva meteorologi din armata Statelor Unite au preluat ideea „botezului” cicloanelor, taifunelor şi uraganelor pentru a le putea urmări mai uşor pe hărţile cartografice şi pentru comunicarea rapidă.
Începând cu anul 1953, institutul naţional de meteorologie din SUA a folosit exclusiv nume feminine în descrierea tuturor furtunilor semnificative. Această practică, preluată pe plan mondial, a stârnit însă critici dure din partea organizaţiilor pentru drepturile femeilor. Astfel, în anul 1978 s-a luat decizia de a se folosi atât nume feminine, cât şi masculine, prin alternanţă.
Astăzi, foruri naţionale şi internaţionale se ocupă de „botezul” fenomenelor meteorologice. Organizaţia Mondială de Meteorologie (WMO), cu sediul la Geneva, publică anual listele numelor proprii, în ordine alfabetică pentru a fi preluate ulterior de centrele naţionale. Din anul 2002, în Germania există şi posibilitatea de a cumpăra dreptul de a „boteza” un fenomen meteo major, iar taxa este de 280 euro, sumă donată pentru cercetarea ştiinţifică din domeniu.
Celebrul uragan „Katrina”, care în 2005 a devastat regiunea New Orleans, a adus o modificare importantă în „botezul” uraganelor. WMO a decis ca acest nume să nu mai fie folosit niciodată. La fel se va întâmpla, cu siguranţă, şi cu recentele uragane devastatoare „Harvey” şi „Irma”.
