Săptămâna trecută, ministrul Tudorel Toader a venit cu un pachet de propuneri privind reforma Justiţiei. El a declarat că prin acest proiect se vor face modificări de fond, nu doar de formă în respectivul sector. Însă imediat ce au fost lansate în spaţiul public, propunerile lui Toader au fost supuse unui atac deosebit de virulent de o parte a opiniei publice, considerându-le un atentat la independenţa Justiţiei. Or, acest fapt nu ştiu cât de mult contează. Important pentru democraţie este ca Justiţia să se afle în slujba poporului, nu cum împarte astăzi dreptatea după zone de interese. Iar faptul că preşedintele României nu va mai avea vreun rol în procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi a Procurorului General mi se pare binevenit. O altă propunere de amendare a faptelor penale reclamate a fi fost comise de către magistraţi e la fel de inspirată. Mai ales că, în ultimii cincisprezece ani, poporul român a tot pierdut din drepturile democratice. Ca să fii anchetat că ai votat pentru demiterea unui preşedinte autocrat şi care a încălcat legea aproape zilnic mi se pare adevăratul atac la democraţie. Mă refer la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Iar acest referendum s-a finalizat aşa cum ştim cu toţii nu din cauza lipsei de implicare a oamenilor în această problemă politică, ci fiindcă nu avem instituţiile necesare care să ducă la bun sfârşit dorinţele poporului. Adică referendumul s-a încurcat la nivel de formă. Deci, nu de fond trebuie să ne ferim, ci de formele lui.
Prin urmare, abia în perioada postdecembristă am înţeles că legea şi dreptatea sunt două lucruri total diferite. La Judecătoria de la Câmpulung unii judecători sunt vizitaţi în birourile personale de către una dintre părţile implicate în speţă, chiar în ziua când are loc şedinţa de judecată. Şi astfel de situaţii sunt nenumărate. Şi mie mi s-a întâmplat când mi se judeca speţa: doamnele judecător se aflau într-o discuţie aprinsă despre o cu totul altă problemă, fără ca eu să fiu măcar auzit, ce să mai vorbesc de ascultat. Am înţeles atunci că hotărârea în cazul meu era deja luată. Un eminent profesor universitar de la Bucureşti era moştenitorul unui teren în zona Ştefăneşti, dar abia după vreo douăzeci de ani a fost despăgubit cu o sumă de bani derizorie în comparaţie cu valoarea terenului, de către un personaj cu un lanţ imens de aur la gât şi care a fost asistat de doi primari argeşeni.
Iată dar cum drepturile democratice ale poporului au cunoscut în ultimii ani ai vieţii noastre politice deturnarea regulilor şi a principiilor de legalitate pe care statul le pune ca ordine a vieţii sociale. De exemplu, numai în ultimii ani la Tribunalul Argeş aceeaşi speţă s-a judecat în mod diferit de trei complete. Dacă ai norocul să fii repartizat la completul care dă invariabil câştig de cauză speţei respective, te numeşti norocosul de pe lume. La fel, propaganda politică a fost treptat înlocuită cu un sistem de ascultare telefonică bine pus la punct: nu se mai pune problema educaţiei oamenilor, ca în trecut, ci aceea de a-i şantaja cu DNA.
Nici pomeneală de încercarea democratică de a îndrepta eventualele devieri de la noile reguli de drept printr-un sistem de ortopedie socială. Pentru a stăpâni această situaţie, puterea prinde rădăcini şi mai adânci în trupul societăţii printr-o acţiune subtilă asupra corpului social. Şi se constată că este mai eficient să interceptezi convorbirile telefonice ale oamenilor decât să-i convingi politic. Odată cu Traian Băsescu la Cotroceni a debutat şi perioada „normalizării” sociale prin ascultarea telefoanelor: în sate, în oraşe, în administraţie, în şcoli, în poliţie, în armată, chiar şi în biserică s-a instituit o nouă disciplină care urmăreşte să-i aşeze pe oameni în „spaţiul” partidului aflat la putere. Rămânerea aceloraşi reguli juridice instituite de Traian Băsescu şi pe timpul guvernării actuale echivalează cu o mare închidere politică pentru poporul român. Acest lucru a fost sesizat de ministrul Tudorel Toader, ale cărui propuneri de reformare a Justiţiei l-ar fi supărat rău pe Liviu Dragnea. Drept care, oamenii vor fi în continuare aşezaţi în locuri bine stabilite şi sever supravegheaţi şi ascultaţi, atribuindu-se fiecăruia locul şi rangul în funcţie de contribuţia avută la întărirea partidului de guvernământ. În continuare, administraţia, şcolile, spitalele, poliţia, armata seamănă cu încăperile unui spital de psihiatrie.
11 Comentarii
ion
Felicitari domnule Savu pentru articol si pentru curajul de a-l scrie!
ion
Felicitari pentru articol,domnule Savu,cat si pentru curajul de a scrie adevarul!
Victor
Mi a placut. Este o descriere adevarata si completa.
Petre
Legile proaste sau bune astea sunt.
Însă, Statul Român are probleme grave cu aplicarea legii.
În majoritatea cazurilor legea este aplicată strâmb, în funcţie de puterea de corupere a uneia dintre părţi. Acest lucru se vede în mod special la instanţele de judecată unde dreptatea în majoritatea cazurilor este strâmbă.
Strâmbarea se produce tocmai de organele statului care ar trebui să aplice legea, de genul judecători, experţi, procurori, poliţişti, etc.,
Chiar dacă cuvântul dreptate provine din cuvântul drept, românul a reuşit să o strâmbe.
În general legile se schimbă în România, nu pentru a fi îmbunătăţite ci pentru a fi strâmbate, pentru a se nmai strecura eventual câteva chichiţe pentru ca judecători, experţi, procurori, etc să se poată corupe fără să- şi asume riscuri majoare.
Mihai
Teoria ne vorbeşte despre „Lege şi dreptate”, în timp ce practica implementează „nelegea şi minciuna”, amble forme fiind încurajate de statul român în toate instituţiile statului.
Rare sunt cazurile când în practica de zi cu zi cetăţeanul de rând se confruntă cu recunoaşterea dreptăţii şi aplicarea legii în litera şi spiritul ei.
Petrică
Primul care nu aplică legea în România este exact cel care a făcut- o, adică Statul Român.
Am avut ocazia să vizionez la televizor filmul intitulat „Joaca de(a) legea” sau „Manipularea”.
Practic la acest moment ne confruntăm cu sentinţe emise de Statul Român, pe care acesta când trebuie să le aplice, mascat nu le mai recunoaşte.
Astfel bugetarii au câştigat nişte drepturi salariale, pe care conform legii statul trebuie să le achite eşalonat. La acest moment în mare parte din ţară nu s- au achitat procentele corespunzătoare pe anii 2016 şi 2017.
În concluzie Statul Român nu- şi recunoaşte proprile decizii şi nu este în stare să facă dreptate, sau mai bine zis nu vrea să facă dreptate.
Motivul de neexecutare a unor sentinţe judecătoreşti de către Statul Român este unul pueril „Nu sunt bani”, în acelaşi timp existând bani pentru dublarea salariilor parlamentarilor, primariilor, secretarelor, soferilor de prin ministere, etc.
De partea cealaltă întâlnim şi o mai mare anomalie, filmul continuând cu „profesorii vor face grevă pentru respectarea de către Stat a Sentinţelor Judecătoreşti”.
În acest caz ne confruntăm cu un sadomasochism al cetăţeanului căruia îi place să se chinuie în loc să aleagă calea legală.
Oare de ce sindicatele nu execută silit Statul Român aşa cum prevede legea?
Sunt cetăţenii (prin intermediul sindicatului) complici cu Statul pentru strâmbarea dreptăţii şi neaplicarea legii?
Oare cine este mai „tare” statul sau cetăţeanul în strâmbarea legii?
Oare cine va câştiga?
Până una alta „ce e în mână nu- i minciună”, şi statul a păcălit deja cetăţeanul prin înjumătăţirea sumelor din sentinţe folosindu- se de „programul un contabil în fiecare şcoală”.
Oare cine este mai curvă Statul Român care fură sau cetăţeanul care- şi fură singur căciula.
Ne scuzaţi tot ceea este redat mai sus este o ficţiune într- un alt stat, dar o realitate în România.
Părerea mea este că singurul păcălit din film este cetăţeanul, căruia i s-a creat o falsă iluzie că el a păcălit Statul.
POLITISTUL
DESPRE CONTABILI NU SCIESTI
POLITISTUL
SCRIETI
VIOREL
Se stie ca prima lege scrisa a aparut pe timpul lui Hammurabi de Babilonia cand oamenii erau la dispozitia judecatorilor care faceau dreptate dupa bunul plac , pentru ca cei judecati nu stiau ce era legal si ce era in afara legii.
Mai tarziu ,cum erau atat de multe legi incat nici judecatorii nu le puteau tine minte, romanii le-au adunat in codul lor numit ” Legea celor 12 table „care sta la baza sistemului juridic actual.
Nu cumva ,in ziua de azi,din cauza atator legi scoase pe banda rulanta judecatorii sa nu le tina minte ? Poate ar trebuii scos un nou cod numit „Codul judecatorilor cu mintea scurta”
Anonim
Legea si dreptatea sunt doua lucruri diferite?
Maya
Atata vreme cat cetateanul nu se revolta, statul il fura in liniste. Ba nu, statul nu fura nimic. Conducerea acestui stat are nevoie de sume mari pentru nevoi personale. Daca statul ar fura si ar depozita nu ar mai fi nevoie de imprumuturi externe. Ar avea cu ce sa construiasca autostrazi, scoli, ar moderniza spitale, ar investi in dezvoltarea unei generatii capabile pentru un viitor sanatos din toate punctele de vedere. Dar nu, bietul stat nu are depozite. Ma intreb cand va intra in incapacitate de plata a salariilor bugetarilor. Se va ajunge si acolo daca doar analizam. Ati vazut ca inseamna frica? Retragerea Ordonantei 13 e un exemplu. La hoti trebuie sa iesi cu ghioaga, frate, nu cu vorba buna. Felicitari, domnule Savu, pentru articol!