Am respirat sâmbătă, la Goleşti, un aer de sărbătoare. A culturii, a sportului, a presei. Fără îndoială, sentimentul a fost tonic, punctul de convergenţă reprezentându-l onorurile aduse celor care au excelat în domeniu. Au excelat, au performat pe traseul uman, social şi profesional pe care şi l-au asumat fiecare în vălmăşagul vieţii. Sau, dimpotrivă, n-au atras atenţia de-a lungul carierei decât printr-o calitate umană discutabilă.
Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre rostul iniţiativei promovate cu cinci ani în urmă de Consiliul Judeţean Argeş. Iniţiativă definită cum nu se poate mai potrivit de solista noastră de muzică populară Elisabeta Turcu, din Oieşti. Iată, spunea dânsa, contrar proverbului, s-a dovedit că poţi să fii profet şi la tine în sat. Mutatis mutandis, în judeţul tău. Adică măcar unii dintre cei care s-au consumat până la incandescenţă, în loc de palme, cum se întâmplă de regulă, au primit şi mulţumiri, şi recunoaştere din partea societăţii. Chiar dacă nu a întregii societăţi, fiindcă şi ea este divizată politic, iar ce unii laudă ori ridică pe culmi au grijă ceilalţi să denigreze ori să demoleze.
Revin, aşadar. Au un rost, o finalitate în plan educativ aceste „Sărbători ale Argeşului şi Muscelului” şi mai ales acordarea unor distincţii? Mă întreb şi caut şi eu, ca şi alţii, răspunsul, animat de bună-credinţă. Şi cred că l-am aflat în bună măsură din întâmplare şi am să vă spun cum. Mi-a călcat pragul cu vreo câteva luni în urmă o tânără profesoară. Îmi amintesc prea bine scena. Prin uşa deschisă, secretara îmi anunţă un personaj de gen feminin care vrea să-mi ia un interviu. Excedat de absolventele de la jurnalism care, sub pretextul unei convorbiri, doreau, de fapt, material pentru lucrarea de licenţă şi mai ales deranjat de slaba lor pregătire, am spus că nu mai primesc pe nimeni cu o asemenea solicitare. Curajoasă, tânăra din secretariat a intrat totuşi în birou spunând că ea este profesoară şi că vine cu recomandarea conducătorului său de lucrare de doctorat şi că mă roagă s-o ajut să publice fragmente din lucrare, dacă mă vor interesa.
Să nu lungesc vorba. Am poftit-o să-mi spună cine este, ce note a avut la facultate şi, mai ales, ce-şi doreşte de la viaţă. S-a născut undeva într-un orăşel de lângă Dunăre, într-o familie modestă. Cum părinţii n-au avut cine ştie ce stare materială, iar ea şi-a dorit mult să ajungă profesoară, a făcut şi liceul, şi facultatea pe cont propriu, predă de cinci ani la un liceu din Piteşti şi nu vrea să se oprească aici. Vrea să-şi susţină şi doctoratul. Nu câştigă mult ca profesoară, în jur de 800 lei, de asta şi stă la internatul liceului, unde plăteşte o chirie mai mică, dar tânjeşte după o viaţă mai bună. Înţelege inechitatea care ţine de starea materială a părinţilor, ba chiar şi sfidarea beizadelelor de îmbogăţiţi ai căror părinţi le trimit la universităţi străine, le cumpără doctoratele, dar este hotărâtă să ajungă şi ea cineva prin propriile ei forţe. Aşa cum au ajuns şi unii dintre profesorii care au învăţat-o carte, aşa cum vede că încă se mai poate accede pe scara socială având în faţă modele demne de urmat.
Fiindcă nimic nu vine din senin, se îndoapă cu literatură la bibliotecă, pândeşte un loc la Internet, urmăreşte literatura de specialitate, investighează clasicii şi modernii, nu-şi rezervă timp pentru escapade romantice ori altceva. Pentru asta are nevoie, crede, de lectură, de meditaţie, de dialog şi, evident, de modele care au reuşit onest în viaţă.
Cu imaginea acestei tinere inteligente în faţă, cu ochii fixaţi pe muncă şi pe oamenii care au luptat necruţător cu viaţa ca să ajungă excelenţe, mă întreb câţi dintre cei care au primit, sâmbătă, o diplomă pot servi drept modele demne de urmat. Dacă măcar în parte răspunsul la această întrebare este pozitiv, atunci se cheamă că – şi dincolo de recunoaşterea meritelor celor premiaţi – iniţiativa Consiliului Judeţean Argeş are un cert rost educativ, cu mare finalitate social-umană. Altfel spus, este mult mai eficientă decât organizarea de spectacole unde turme de humanoizi tineri îşi bâţâie în tact mădularele, agresiv ori tâmp, cu promisiunea că îşi vor da votul mâine pentru cine le-a oferit hituri. Cum spunea la festivitate Tudor Gheorghe, avem nevoie de valori autentice, în buna şi valoroasa tradiţie a spiritualităţii argeşene şi româneşti. Care valori trebuie identificate şi promovate pentru a fi temelie noilor elite în plin proces de formare.
N.R. Vă propunem, iată, un text, publicat în 2011, şi un… test, în loc de un nou editorial despre iniţiativa C.J., luată cu 12 ani în urmă. A dat ea roade, a evoluat, a involuat, aşa cum s-a desfăşurat anul acesta, focusată pe cei din zona economicului şi pe ideea „Made in Argeş”? La rece, o evaluare credem că este imperios necesară! Evident că vom publica opiniile cititorilor în paginile ziarului. Mai rămâne ca dl preşedinte al C.J., Dan Manu, să-şi asume, cu echipa lui, această propunere. Sigur, „bine” sfătuit, poate proceda ca struţul şi să meargă înainte triumfalist. Chiar dacă unii zic că a pus-o de mămăligă.
