Ieri, un grup compact de peste 200 persoane cu handicap a protestat în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale exprimându-şi nemulţumirea faţă de OUG nr. 60/4.08.2017 care ar putea intra în vigoare pe 1 septembrie, prin care Executivul vrea să modifice Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în sensul de desfiinţare a Unităţilor Protejate Autorizate (UPA).
Argeşul, cea mai numeroasă delegaţie
Ameninţate de spectrul şomajului, persoane cu handicap, în special angajate în unităţi protejate autorizate, şi-au strigat durerea în faţa ministerului amintit. Au fost acolo oameni din Bucureşti, Giurgiu, Bacău, Covasna, Dâmboviţa, Teleorman, Iaşi şi din alte judeţe. De departe, cu aproape 30 de persoane venite cu două microbuze şi autoturisme personale, cea mai numeroasă delegaţie a fost cea a Filialei Argeş a Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România care din 1991 luptă pentru integrarea şi suportul persoanelor cu dizabilităţi grave şi unde aproape jumătate dintre angajaţii unităţii protejate „Împreună” sunt persoane cu handicap.
Îngrijoraţi, dar demni
A fost o manifestare decentă, fără huiduieli, fără lozinci antiguvernamentale. „Vrem să muncim, nu să cerşim”, „Vrem loc de muncă protejat, e dreptul nostru, nu ni-l luaţi”, „Nu vrem să fim asistaţi, ci activi şi implicaţi”, „Voi cu ordonanţa, ne-aţi ucis speranţa”, „Loc de muncă protejat, nu pomană de la stat”, „Ordonanţa înapoi, dacă vă pasă de noi”, „Vrem să fim ascultaţi, demnitatea nu ne-o luaţi”, „Dacă vă pasă de noi, ordonanţa înapoi” sau „România, trezeşte-te!” sunt doar câteva dintre lozincile scandate de manifestanţi. În timpul manifestării, grupului înghesuit într-un spaţiu mult prea mic faţă de cât ar fi fost necesar i s-au alăturat alte persoane cu dizabilităţi care continua să vină spre locul de adunare. Erau oameni imobilizaţi în fotolii rulante, nevăzători, cu amputaţii ale membrelor, care se deplasau ajutaţi ori folosindu-se de cârje, semicârje sau cadre de mers fixe şi mobile. Pe chipurile tuturor se citeau îngrijorarea, suferinţa. Dar erau demni şi decişi să nu renunţe în a-şi cere dreptul la demnitate, respect, normalitate.
Or, aşa cum am relatat în alte ediţii ale ziarului nostru, dacă OUG nr. 60/2017 ar intra totuşi în vigoare, asta ar însemna ca angajatorii cu peste 50 de salariaţi care nu au 4% angajate persoane cu handicap să plătească o taxă dublă la buget faţă de cea actuală, fără a mai avea şi alte opţiuni ca până acum şi peste 2.000 de oameni să rămână pe drumuri. Este adevărat că, din păcate, există şi unităţi protejate cu un singur angajat, care au fost înfiinţate doar pentru ca alţii să profite de pe urma avantajelor oferite de legislaţie. Dar asta nu înseamnă că trebuie eliminate unităţile protejate autorizate care au servicii cu adevărat dedicate sprijinirii persoanelor cu handicap. Unii dintre angajaţii acestor unităţi şi-au întemeiat familii, au contractat credite, au copii în întreţinere, iar prin desfiinţarea respectivelor entităţi ar îngroşa rândurile şomerilor şi ar ajunge la marginea societăţii, pentru că operatorii economici încă nu sunt pregătiţi să încadreze persoane cu handicap.
Întrevedere la minister
Deşi fusese informată din vreme despre protest şi i s-a solicitat în termeni cât se poate de civilizat o întrevedere, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a rămas insensibilă la strigătul de durere al acestor oameni, care se întreabă unde începe şi unde se termină justiţia socială? Ieri, protestatarii au fost anunţaţi că ministrul Vasilescu nu e la sediu, ci e la Guvern, context în care o mică delegaţie a fost primită de Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, şi de un secretar de stat. Discuţiile au fost fără presă, iar la ora 14, când a expirat autorizaţia de a protesta, discuţiile nu se încheiaseră. S-a convenit ca rezultatele întrevederii să fie comunicate prin e-mail tuturor organizaţiilor implicate în manifestare.
„Guvernul a decis! Vrea taxă dublă de la angajatori şi 2.000 de persoane cu dizabilităţi reprezintă un procent prea mic pentru a le sta în cale. Avem peste o lună de când încercăm dialogul cu autorităţile şi acestea nici măcar nu se obosesc să ne răspundă. Refuzăm să fim consideraţi invizibili şi neimportanţi şi să ne supunem ascultători tuturor ordonanţelor care ne pot schimba viaţa dintr-o semnătură, aşa cum e această OUG 60/2017, care pune cruce efortului de ani de zile în incluziunea persoanelor cu dizabilităţi”, spuneau reprezentanţi ai Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), principalul organizator al manifestării de ieri. Şi tot ei mai spuneau că OUG 60 este „o ruşine pentru o ţară cu cetăţeni demni” şi că s-au adresat organismelor europene cu preocupări în acest domeniu, cărora le-au solicitat sprijin. Totodată, au fost trimise adrese la Avocatul Poporului, căruia i s-a solicitat să atace OUG nr. 60 la Curtea Constituţională, dar nu au primit niciun răspuns. Prin urmare, se pare că singura soluţie va fi să-şi caute dreptatea în justiţie şi să atace ordonanţa cu pricina la instanţele de judecată.