Standul producătorului din Vrancea
Ieri, în târgul din buricul Piteştiului, un producător din Vrancea le oferea clienţilor, drept bonus, un veritabil tablou al aromelor şi culorilor, „zugrăvit” din fructe de toate naţiile, de la cătină (20 lei/kg), zmeură (15 lei/kg) şi afine (20-25 lei/kg), până la struguri (10 lei/kg), caise (5 lei/kg), nuci (40 lei/kg – miezul) şi prune (4 lei/kg – cele proaspete; 20 lei/kg – cele uscate, fără sâmburi).
Gospodarul vrâncean
Sub cortul gospodarului vrâncean, „muşuroaiele” din produse proaspete, alese pe sprânceană, erau înşirate cu gust pe o tarabă ce părea a fi nesfârşită. Pentru ca efectul să fie complet, fermierul îşi învelise mesele aşezate în stil vagon într-o muşama curată cu imprimeuri fructate.
Sub cortul ochit de clienţi, producătorul din Vrancea îşi aşezase marfa proaspătă pe sortimente şi, din când în când, culegea din grămezile cu vitamine poamele „pişcate” de arşiţă. Conform principiului „nimic nu se pierde, totul se transformă”, fructele mai mult sau mai puţin alterate erau azvârlite într-un butoi, fiind numai bune pentru ţuică.
Fără să stea la palavre, producătorul vindea cot la cot cu fiul lui, Marian, un licean de 17 ani dornic să fure meserie de la taică-său, dar şi să facă bani de buzunar din afacerea de familie.
Căpşunile… babei
La doi paşi, o altă tarabă, o altă impresie. Tabloul părea cumva desprins din povestea „Punguţa cu doi bani”, dacă ne gândim la scena în care găina babei „produce”, în final, doar o mărgică… Dacă la vrâncean părea să se fi revărsat cornul abundenţei, pe o tarabă învecinată am găsit o singură grămăjoară de căpşuni şi… chef de vorbă cât cuprinde. „Şefa” – o precupeaţă în vârstă – se bătea cu pumnul în piept, spunând că ştie dânsa mai bine ca oricine „mersul” pieţei. Un ins de-al casei se dădea şi el cocoş, strigând în gura mare că „nimic nu se mai produce în România, fiindcă am ajuns o societate de consum”. În schimb, „lupul moralist” s-a jurat că fructele de pe taraba bătrânei precupeţe sunt româneşti. Deşi aceasta a dat-o în bâlbâială atunci când am întrebat-o de unde provin. „Sunt aduse de cineva de la Călineşti”, a spus precupeaţa, neconvingător.
Maistrul-oier
Galantarele cu brânzeturi şi produse din carne erau… împănate cu preţuri, iar producătorii se văitau că vând „cu ţârâita”.
Un cioban din Popeşti, cu o turmă de vreo 170 de ovine, avea vitrina frigorifică plină ochi cu telemea de oaie (22 lei/kg) şi pastramă de berbecuţ (25-30 lei/kg). În vârstă de 55 de ani, nea Ilie a lucrat ca maistru constructor la o firmă de profil din Piteşti. În urmă cu un sfert de veac, bărbatul a rămas fără serviciu. Orăşeanul s-a retras în satul natal, reprofilându-se după ce i s-a prăpădit tatăl. Experienţa căpătată în domeniul producţiei de prefabricate din beton a fructificat-o în gospodăria de la ţară. Până la urmă, din foloasele oieritului a asigurat meşterul casei pâinea familiei.
Caracteristici tradiţionale
Oferta unui producător, de data asta din Rociu, era ceva mai variată. Pe etichetele bucatelor scria negru pe alb „prezintă caracteristici tradiţionale”. Implicată direct în afacerea de familie, vânzătoarea a afirmat că sortimentele au fost preparate după reţete moştenite din străbuni. Un client pofticios a cerut să i se cântărească o bucată cât palma de şuncă ţărănească (30 lei/kg).
Cârnaţii de porc, afumaţi, costau 35 lei/kg. Pastrama de porc, afumată, carnea la garniţă sau şoriciul de porc aveau acelaşi preţ pe kil: 40 lei.
Dacă vă interesează brânzeturile, aflaţi că în buricul Piteştiului caşcavalul se vinde cu 35 lei/kg şi caşul afumat, cu 28 lei/kg. Brânza mixtă poate fi achiziţionată cu 20 lei/kg şi mai scumpă cu cinci lei este brânza de oaie. Cea mai ieftină, 15 lei/kg, este brânza de vacă.
