Afectarea cardiovasculară post radioterapia care de regulă succede polichimioterapiei în tratamentul bolii canceroase, indiferent de localizare, este complexă şi dependentă de doza fracţionată sau cumulată de iradiere. Modificările structurale devin clinic manifeste la un interval lung de timp postiradiere, şi sunt cu atât mai severe cu cât pacientul a fost iradiat la o vârstă mai tânără. În momentul instalării, manifestările clinice sunt mai severe şi mai rapid evolutive comparativ cu cele similare, sub influenţa factorilor de risc obişnuiţi la pacienţii neiradiaţi.
Factorii de risc pentru afectarea cardiacă după radioterapie sunt:
– Doza de iradiere: modern este acceptat că dozele mici, fracţionate, se asociază cu un risc mai mic de complicaţii cardiace şi vasculare
– Tratamentul chimioterapie preexistent
– Factorii de risc cardiovascular – convenţionali (fumatul, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, dislipidemiile, obezitatea)
– Afecţiunile cardiace preexistente.
Tipurile de afectare cardiacă şi vasculară induse de radioterapie sunt:
– Afectare pericardică: În prezent, prin utilizarea unor doze zilnice şi totale mai mici şi ameliorarea tehnicilor de iradiere, riscul afectării pericardice postiradiere este de 2% (în trecut era de 30%). Pericardita lichidiană acută din timpul iradierii este întâlnită mai rar. Cea subacută, care apare la câteva săptămâni după iradiere, şi forma tardivă, care apare la câteva luni-ani de la iradierea totală, sunt mai obişnuite şi ating 15-20% din pacienţi. Pancardita – afectarea tuturor structurilor inimii concomitent – este forma cea mai severă şi se manifestă ca insuficienţă cardiacă severă.
– Afectarea valvulară. Leziunile valvulare cardiace, precum fibroza şi calcificările valvulare sunt frecvente, mai ales la nivelul valvelor cordului stâng. Incidenţa afectării valvulare manifestate clinic este de 1% la 10 ani, 5% la 15 ani şi creşte semnificativ după 20 de ani (insuficienţă şi stenoză aortică moderată – 15%, insuficienţă mitrală uşoară – 48%).
– Afectarea miocardică (a muşchiului inimii). Fibroza miocardică postiradiere duce la diferite forme de insuficienţă cardiacă progresivă, până la cea ireductibilă.
– Afectarea coronariană. Fibroza coronarelor postiradiere este considerată factor de risc independent pentru complicaţii cardiovasculare pe termen lung. În vasele de calibru mediu – mare leziunile sunt asemănătoare cu cele aterosclerotice. Placa ateromatoasă postiradiere este mai predispusă la complicaţii (ruptură şi tromboză). Dozele mici de iradiere iniţiază leziunile aterosclerotice precoce. Dozele crescute favorizează creşterea numărului şi dimensiunilor plăcilor de aterom, ducând la complicaţii: infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Prezenţa concomitentă a factorilor de risc convenţionali ai aterosclerozei accelerează apariţia bolii coronariene la 10 ani după expunere, iar pacienţii tineri (sub 50 de ani) fac forme mai severe.
– Aritmiile cardiace şi tulburările de conducere apar mai ales la cei cu leziuni aterosclerotice preexistente. Blocul de ramură dreaptă apare fie direct, după iradierea mediastinului, fie indirect, prin fibroză miocardică postiradiere. Mai sever este blocul complet atrio-ventricular, care necesită stimulator cardiac permanent.
– Afectarea vasculară postiradiere apare de regulă la nivelul aortei ascendente şi arcului aortic, arterelor carotide şi subclaviculare, după o perioadă de latenţă de peste 10 ani proporţional cu doza de iradiere.
Iată deci că tratamentele moderne ale bolii canceroase, polichimioterapia şi radioterapia consecutivă, în afara beneficiilor indiscutabile, unele chiar vindecări, altele supravieţuiri de durată, apar constant şi efecte secundare, unele severe, care necesită o strictă şi continuă monitorizare medicală multidisciplinară, pe toată durata vieţii.
