Primarul Viorel Radi, promovând „Sărbătoarea Căpşunului” de la Buneşti
Am vizitat de curând o localitate vâlceană, o comună cu vreo trei mii de suflete: Buneşti. Aşezată într-o zonă pitorească (peste un deal împădurit se află Băile Govora, peste un altul – Ocnele Mari, la 24 km spre nord-vest – Horezu şi la 21 de kilometri sud-este – Râmnicu Vâlcea), comuna se vede că este condusă de un om gospodar: toate drumurile sunt asfaltate (e asfalt până şi la cimitirul de sub pădure); oamenii au apă curentă şi canalizare; trotuarele sunt pavate; comuna are bază sportivă modernă, parc cu locuri de joacă, şcoli reabilitate, plus proiecte pentru o bază de tratament (de sub dealuri izvorăsc ape tămăduitoare) şi pentru un azil pentru bătrâni. În plus, nici nu se pune problema ca noaptea să se stingă curentul electric pentru a se face economii. Şi am stat şi m-am întrebat: oare în Argeş de ce nu se poate aşa decât în puţine cazuri? Oare e nevoie de gospodari sau doar de fonduri? Ori… de amândouă?
