În trecut, când ne refeream la un copil, spuneam că seamănă cu tata sau cu mama. Dar astăzi nu mai putem spune acest lucru. Copiii sunt cu mult diferiţi de părinţii lor. Ei nu mai imită nici măcar comportamentul părinţilor, ci pe cel al diferitelor personaje din jocurile descărcate de pe internet. Copiii noştri se adaptează la mediu prin intermediul simţirii şi mai puţin al imitării adulţilor din jurul lor. Ei nu mai sunt în măsură să facă o sinteză între simţire şi gândire. Părinţii sunt ocupaţi mai tot timpul cu problemele profesionale, lăsându-i pe copii în seama bunicilor, care, obosiţi de viaţă şi bolnavi, îşi pun nepoţii în faţa unui calculator pentru a se linişti, şi astfel toată lumea este mulţumită. Uneori, chiar părinţii îşi lasă copiii prea multe ore cu o tabletă în mână sau în faţa unui calculator, cu acelaşi scop. Sau, pur şi simplu, să-şi petreacă singuri timpul liber. O astfel de atitudine faţă de copii lasă un deficit în capacitatea sufletească de adaptare a acestora, ce împinge subiectul, mai devreme sau mai târziu, către o compensaţie, exprimată într-o stranie senzaţie de nemulţumire faţă de propria persoană.
Iată un exemplu: pentru un tânăr care a crescut în faţa unui calculator ca un copil cuminte al părinţilor săi, care a mâncat când i s-a spus, a mers la şcoală, a obţinut la învăţătură rezultate meritorii, senzaţia de nemulţumire va apărea inevitabil mai târziu. A fost un copil fără extravaganţe şi a ajuns astfel un tânăr de toată isprava. Într-o zi, însă, tânărul întâlneşte un cunoscut, consumator de droguri. Ceva îl îndeamnă să încerce şi el. Simte că e bine ceea ce face, fără însă să se gândească la consecinţele gestului său. Timpul petrecut de unul singur nu l-a învăţat să gândească, ci doar să simtă. Un alt exemplu. Un bărbat la fel de tânăr şi cu o educaţie făcută tot de internet întâlneşte o femeie mai în vârstă decât el (perspectivă valabilă şi pentru o tânără, care întâlneşte un bărbat de cele mai multe ori mai în vârstă decât ea). Deci, tânărul nostru se îndrăgosteşte şi declară categoric că nu mai poate trăi fără ea. Niciun sfat, nicio pedeapsă, nicio logică nu-l poate aduce la gândirea raţională pe fiul atât de rezonabil, atât de blajin şi de cuminte de până atunci. Toate sfaturile sunt respinse. Actualul preşedinte al Franţei a trecut printr-o astfel de experienţă. El e mai tânăr cu douăzeci de ani decât soţia sa; o profesoară care şi-a lăsat familia şi pe cei trei copii pentru a-l urma pe tânărul amorez. Ce s-a întâmplat? Ceea ce le-a lipsit acestor tineri a fost îndrumarea filosofică şi morală. Problemele de morală şi de comportare nu se învaţă de unul singur. Singur nu poţi afla tainele vieţii atât de agitate între 20 şi 25 de ani. Educaţia copiilor noştri trebuie să se împletească strâns cu morala şi cu dragostea părintească. Dezbaterile morale, problemele de conştiinţă, fiorul credinţei, misterul cosmic în care suntem înfăşuraţi ar trebui să se facă cu suportul părintesc, nu cu cel al noilor tehnologii.
Prin urmare, în momentul apariţiei sentimentului compensatoriu de nemulţumire are loc o evadare din mediul familial. Tânărul îşi va lua viaţa în propriile mâini, iar virtualul imaginar îi va furniza o femeie mult mai în vârstă decât el.
El nu se gândeşte la această diferenţă, ci pur şi simplu vede în femeia respectivă un suport al echilibrului emoţional. Gândul lui are un caracter vizionar. Poate fi vorba şi de apariţia fiorului iubirii prin procesul de maturizare sexuală. La fel, nemulţumirea tinerei se compensează cu trezirea apetitului ei sexual, ştiindu-se că o femeie poate să trăiască o viaţă fără sex dacă nu întâlneşte bărbatul care să-i trezească acest fior încă necunoscut pentru ea. Şi, de regulă, asemenea bărbaţi sunt mult mai în vârstă decât astfel de femei. Or, dacă un tânăr trebuie educat să-şi folosească atât gândirea, cât şi simţirea, o tânără trebuie educată să-şi folosească intuiţia. Femeile au o intuiţie latentă deosebită, dar multe nu ştiu să se folosească de ea. Pe de altă parte, nu trebuie să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu copiii noştri în anii tinereţii. Sentimentul de nemulţumire poate apărea mult mai devreme, aşa cum deja a apărut sub forma balenei albastre. Această balenă nu este altceva decât manifestarea unui simptom al deficitului de educaţie şi de dragoste părintească. Sau, mai bine zis, o manifestare unilaterală a educaţiei tehnologice.
2 Comentarii
Dora
Singurătatea naște monștri. E o adevărata boala. Copiii sunt făcuți sa stea cu părinții lor tot timpul
Jan
Doamne, si cand te gandesti cati copii sunt lasati in casa, in fata micului ecran, parintii alegand sa se dedice carierei, motivand ca ” pentru tine muncesc,nu pentru mine” . Cati parinti nu se eschiveaza de la indatorirea naturala de a fi parinte invinovatind mediul scolar pentru comportamentul agresiv al propriilor copii? Dragostea parinteasca , prezenta vie in viata copilului il conduce pe acesta pe drumul ratiunii. Si ma gandesc ca nu putini sunt copiii care traiesc experienta de a fi ,,printul cel cu doua fete” , cealalta fața ascunzand- o cu precautie. Insa in anii adolescentei ,, valul” dispare si ajungem sa ne asezam la masa langa niste straini pe care nu i cunoastrem nici cat negru sub unghie .