14 iulie. În fiecare an, această zi aduce mari festivităţi în Franţa. Parisul îşi etalează forţa militară prin prezentarea unor coloane de blindate protejate din aer de elicoptere de atac şi de avioane multirol. Şampania curge în valuri şi populaţia pare mulţumită. Vanitatea mulţimilor pare satisfăcută de aceste dovezi de forţă şi măreţie. Conducătorii sunt convinşi că obţin şi mai mult prestigiu în ochii supuşilor definiţi acum drept cetăţeni. Nu prea se mai gândeşte cineva la adevăratele evenimente din iulie 1789. Ordinea în Franţa monarhică a fost atunci grav tulburată de răspândirea unor idei precum egalitate, libertate şi fraternitate. Cum masele nu gândesc, libertatea a ajuns să însemne distrugerea lumii vechi, iar pasul spre anarhie a fost făcut. Fortăreaţa Bastilia a fost luată cu asalt, iar guvernatorul De Launay a opus o rezistenţă simbolică în condiţiile în care nu avea suficienţi oameni şi armament. Au fost o sută de victime printre atacatori şi una în tabăra apărătorilor. Un om a fost linşat de lumea furioasă, au urmat alţi cinci militari şi apoi uciderea autorităţilor a devenit o plăcere a parizienilor. Ziua de 14 iulie 1789 a însemnat începutul anarhiei sângeroase din partea fanaticilor iluminaţi de idei neînţelese. Era începutul unei ere de război civil şi de conflict cu întreaga lume. Căderea Bastiliei a însemnat o nenorocire pentru Franţa, apoi pentru Europa şi nu merită să fie sărbătorită. Din păcate, interpretarea oferită de tratatele ştiinţifice, de lucrările popularizate şi de manuale de istorie a fost adânc implantată în mentalitatea francezilor şi a întregii omeniri şi greu mai poate fi ştearsă. Trecerea timpului nu face decât să transforme evenimentele în legende amplificate până la nivel mitologic. Popoarele au nevoie de poveşti, de pâine şi de circ.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU
