Nu ştiu dacă aţi observat o distanţare ţâfnoasă faţă de înaintaşi a celor care urcă în scaunul de şef. Foştii sunt depăşiţi, expiraţi, ramoliţi, bla, bla, bla. Actualii îşi scot pieptul înainte, vorbesc ironic şi superior din colţul buzelor, invocând noul, modernitatea, viitorul. Şi dacă ar fi o chestiune insulară, afişată doar pe ici şi pe colo, n-ar fi un bai prea mare, dar fenomenul ăsta nu se întâmplă doar la colţ de stradă, la o firmă privată, ci a ajuns să fie mai degrabă o politică de stat, naţională şi globală.
Dacă nu greşesc eu, aşa cred că se explică de ce şi cum ne-am ruinat timp de 26 de ani. Cu mentalitatea lui „noi, cei de la direcţie, din consiliu, de la regie, de la minister”, suntem progresul. Ştim tot ce se poate şti, ba încă şi ceva pe deasupra. Noi ştim mai bine ce să facem decât cei dinaintea noastră care ne-au lăsat moştenire „o grămadă de fiare vechi”. Ăştia „n-au făcut nimic bun, vom face şi vom drege noi”. Discurs pe care-l auzim în fiecare campanie electorală şi parcă tot nu ne-am săturat de el, continuăm să-l promovăm la televiziune, în pagina de ziar, la întâlnirile politice. Şi, din păcate, îl aflu cultivat cu insistenţă în cărţile care susţin noua ideologie politică.
În viaţa noastră socială şi-a făcut loc treptat o nouă „religie” cultivată de un nou tip de activist, contestatarul. Sau, dacă vreţi, electoratul. Care, conştient sau nu, impune un nou totalitarism, o nouă dictatură. Nu-i bun nici statul, nici ordinea existentă, nu sunt bune nici sistemul, nici autoritatea, nici familia, nici şcoala, dacă vreţi, pentru unii, nici casa părintească, nici mama sau tata. Totul trebuie schimbat din rădăcină, ca să fie strivit răul de acolo. Şi mulţi dintre cei ajunşi la putere au început schimbând ordinea cu haosul, tradiţia cu modernitatea zăludă, istoria cu figurile inepte ale unui prezent tembel, autoritatea părintească cu opinia specialistului ş.a.m.d. Copilul nu mai trebuie înfăşat, de pildă, că se sufocă. Sufocantă este şi autoritatea domestică, iar noua generaţie trebuie formată pe tiparul gândit de ideologii noii „religii” care contestă normalitatea de azi în contul uneia impusă, dacă nu se poate altfel, chiar cu forţa. Pentru copil, ca să nu se simtă discriminat, mama nu mai e mamă, ci parteneră, tata nu mai e tată, ci partener. La rândul lor, soţul ori soţia nu sunt altceva decât parteneri. Taţii nu mai au autoritate, motiv pentru care cuvântul „tată” ar trebui interzis. Ar trebui scoase afară din dicţionar şi cuvintele „doamnă, domnişoară”, alături de „soţ, soţie” şi oricare altele care amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii.
Vom înlătura discriminarea, pretind cei care ţintesc să formeze un „om nou”, dacă vom scoate din dicţionar toate cuvintele ce duc cu gândul la discriminare. „Scufiţa Roşie” ar trebui şi ea rescrisă în noul limbaj, ca de altfel mai toate poveştile noastre. La rândul lor, literatura şi istoria trebuie şi ele demitizate, fiindcă sunt inundate de eroi. Ce-i cu modelele astea? Nu-i „corect politic”, ţipă ca din gură de şarpe adepţii noii ordini mondiale, cei care încearcă să ne vâre pe gât noua „religie” marxistă. Incorecţi politic sunt declaraţi Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Ion Antonescu, fiindcă au fost „agresori” faţă de popoarele vecine. Tot astfel sunt catalogaţi şi Eminescu, şi Iorga, şi Eliade. Idelogii „corectitudinii politice” avansează cu o distanţare ţâfnoasă chiar ideea eliminării a tot ce este naţional, până la interzicerea cunoaşterii propriei noastre istorii. Creştinismul trebuie şi el reformat, fiindcă este discriminatoriu, aşa cum a fost şi întreaga istorie universală care este redusă la „opresiunea femeilor de către bărbaţi”.
Canonul biblic a fost, chipurile, fraudat, capul bisericii fiind de drept Maria Magdalena în calitate de soţie, ba pentru unii, chiar de ţiitoare a Mântuitorului. Citiţi-l pe Dan Brown şi veţi vedea cum se poate insinua prin artă noua ideologie. Dacă ne gândim bine, marşează cei care vor să spele creierele, iar textele biblice ar trebui reconsiderate din perspectiva homosexualilor. Mai ales pasajele despre Sodoma şi Gomora.
Mi-am permis să „rup” doar câteva crenguţe din stufoasa culegere de texte lămuritoare despre ce este şi ce vrea să fie „Corectitudinea politică – «religia» marxistă a Noii Ordini Mondiale” (Editura Rost, Buc. 2015). Autorii vin să defrişeze un teren pe care fondatorii Şcolii de la Frankfurt îl vor bine afânat pentru cultivarea „sensului corect” în „lumea nouă”. Nimic din ce este tradiţional, naţional nu mai este bun. Totul trebuie destructurat, pentru a se acorda deplină libertate minorităţii „oprimate” de majoritate. Asta este discriminare. Realitatea trebuie redefinită, reconstruită, omul postmodern trebuie să se răzvrătească nu doar împotriva autorităţii, ci chiar şi a lui Dumnezeu, că şi El este o autoritate care a stabilit o rânduială ce trebuie înlăturată.
Înapoi la cartea bună! – mi-am zis zilele trecute, primind un jurnal de călătorie cu un titlu apetisant, „Cartea calfei călătoare”, jurnal scris de omul nostru de la Cultură, scriitorul Cristian Cocea. Mărturisesc că mult m-a salvat jurnalul ăsta de la năuceala în care mă vârâseră adepţii „corectitudinii politice”, hotărâţi să schimbe mai totul pe lumea asta, inclusiv obiceiurile ciobanilor noştri de a face brânza de burduf. Drept care, alături de „calfa” d-lui Cocea, am hălăduit voios pe coclauri pariziene şi europene, gustând din tezaurul spiritual, teafăr, sănătos şi neprelucrat de noii „ingineri sociali” ai globalismului. Care vor să facă şi ei revoluţia Noii Generaţii, pornind de la ideea că toate valorile sunt relative. Or fi, dar dacă tot ce pun ei în loc este şi mai relativ, ba chiar absurd, cum este de pildă teoria androginităţii, a personalităţii etc., atunci la ce bun? Doar ca să dăm satisfacţie ţâfnei tembele! Păi, de asta nu suntem noi sătui la noi acasă?
Autor: Mihai Golescu
