Semnificativ este ce se întâmplă azi în România. Niciodată nu au curs atâtea bogăţii în afara ţării. Iar ce s-a întâmplat cu brânza de la Brădet nu a fost prima tragere pe sfoară şi nici ultima. De altfel, e greu să fii martorul unor fapte şi să le înţelegi în tot ce ascund ele dincolo de primele aparenţe. Mass-media ne influenţează atât de mult, încât propria gândire trece oarecum pe planul secund. Iată de ce Uniunea Europeană este mai întâi o noţiune şi abia apoi o realitate. Noţiunea e politică, realitatea e economică. Deci, această Uniune e doar o formulă, nu un spirit. Vest-europenii judecă lucrurile exclusiv după criteriul cost-beneficiu, iar românii, în naivitatea lor, cad de multe ori victime acestui fel de a judeca. Aşa au căzut fabricile de bere, de anvelope, Arpechim, ARO etc. Economia de piaţă europeană este nemiloasă. Iată atâtea adevăruri sigure, care par atât de evidente.
Dar noi ce facem? Ne facem că nu vedem şi vorbim mai puţin despre ele. Uniunea Europeană nu este ce ni se spune la şcoală şi nici ce se scrie sau se discută prin mass-media. A fi francez sau italian nu este, în mare măsură, a fi european. Aceştia ştiu ce înseamnă economia de piaţă şi îşi apără cu toate mijloacele propriile mărfuri. Numai un semnal fals a plecat din Italia şi, în câteva zile, brânza de la Brădet a fost retrasă de pe piaţa unor ţări ale Uniunii Europene. Oare dacă Dacia nu ar fi fost preluată de Renault, nu cumva fabrica de la Mioveni ar fi avut soarta ARO? Este o întrebare inutilă pentru că răspunsul este afirmativ. Iată de ce nu este suficient să ai o economie de piaţă funcţională, ci mai trebuie şi un marketing la fel de funcţional. Or, majoritatea românilor, din acest punct de vedere, este total depăşită. Puţini dintre ei sunt cu adevărat treziţi. Printre aceştia se numără şi argeşeanul nostru Constantin Stroe.
Prin urmare, când vorbim despre miliarde de oameni, nimic nu e banal, cu atât mai mult economia de piaţă a fiecărui stat ce formează Uniunea Europeană. Economia de piaţă europeană este o lume a celor disperaţi şi obsedaţi de câştiguri cât mai mari. Este o lume perversă, formată din canalii. Iar eu când îl văd pe patronul de la Brădet, parcă văd un inocent aruncat în cuşca leilor. Mai mult, economia naţională are ceva artificial în întregul ei sistem de valori pe care se sprijină viaţa noastră. Cum putem accepta să ne dea lecţii de austeritate unul ca Theodor Stolojan, care a beneficiat de pe urma unor întreprinderi falimentate cu bună ştiinţă? Iată cum răul poate fi localizat! Când îi văd pe Stolojan, Roman, Băsescu, Iliescu, mă cuprinde agonia. Nu vom pricepe nimic din economia de piaţă, dacă ne vom opri la aspectele ei teoretice emanate de aceşti falşi vizionari. Ceea ce ne spun Stolojan, Roman, Băsescu la televizor este secundar; contează ce au făcut ei cu întreprinderile româneşti atunci când au avut funcţii importante în statul român. Or, aceşti parveniţi ne-au scos industria la mezat. Trăim prea mult cu ochii pe sticla televizorului şi nu vedem că suntem furaţi şi păcăliţi zilnic. Am pierdut pământul de sub picioare. Trăim cu prea multe abstracţii, cu prea multe năluci. Luaţi câte una din întreprinderile falimentate şi veţi vedea cum s-au îmbogăţit unii dintre noi. Fiecare astfel de întreprindere îşi are hoţii săi. Iar astăzi unii dintre ei ne dau lecţii de austeritate. Mă tem că, vorba unui filozof, a venit timpul inocenţilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă.
Ea nu a lichidat câteva întreprinderi performante, ci o întreagă structură. Bietul patron de la Brădet simte pe propria piele şi în propriile buzunare ce înseamnă să fii asasinat economic. Ce se întâmplă cu el s-a întâmplat şi cu întreprinderile de stat. Nu mai insist pe această temă.
Aşadar, în urmă cu 60 sau 70 de ani, oraşele europene au devenit atât de mari, atât de depărtate de glie şi de arătură, încât a trebuit să fie aduse în grădinile zoologice animale domestice, iar copiii acestor oraşe nu ştiau dacă pâinea este fabricată în uzini sau în brutării. Acestea sunt adevăratele realităţi ale economiilor de piaţă din statele ce formează azi Uniunea Europeană. Multe dintre aceste state s-au trezit şi duc o politică de protejare a economiilor lor. Nu la vedere, ci dincolo de perdea. La vedere, vorbesc despre dizolvarea statelor naţionale în Uniunea Europeană. Şi politicieni de genul lui Mircea Diaconu cad în plasa aceasta şi renunţă de a mai fabrica ţuica la Vlădeşti. Ei cred că la masa lor se vor servi bucate europene. Şi pe gratis, dacă se poate. Deci, a venit timpul inocenţilor. Instituţiile noastre naţionale, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre le-am abandonat la coşul istoriei. Toate acestea sună azi a gol. Viaţa a evadat din ele, iar spiritul românesc s-a dus în neant. Pe de altă parte, europarlamentarii noştri se întorc în ţară cu idei pe jumătate digerate, imitând mişcările ideologice apusene. Aşa s-a întors şi actorul din Vlădeşti, semnând un manifest oficial de renunţare la statul de tip naţiune. Ce face acest europarlamentar pentru patronul din Brădet? Nimic! Probabil că i s-a defectat maşina cu care a mers în campania electorală pentru europarlamentare – este vorba despre ARO – şi nu mai poate să se deplaseze până la Brădet.
Autor: Gheorghe Savu
