Dacă, de bine, de rău, abia ne mai purtăm povara acestor timpuri absurde, pline de tot felul de isterii politicianiste, mai avem încă dreptul să adăugăm şi noi cel puţin una. Deci, să-i amintim lui Liviu Dragnea ce a declarat în campania electorală pentru parlamentare: „Dacă PSD câştigă alegerile, vor plăti toţi: Iohannis pentru casele luate cu acte false, Cioloş pentru falsa chetă şi supraevaluarea «Cuminţeniei Pământului», iar ministrul Sănătăţii că nu a vrut să ieftinească medicamentele”. Drept care, fiindcă nu şi-a onorat promisiunile, Liviu Dragnea trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD. La fel, cu un profund dispreţ faţă de români şi de Constituţie, Sorin Grindeanu a refuzat să plece de la Palatul Victoria, ducând politica de la noi într-o adevărată degringoladă, iar societatea într-o decadenţă de neînchipuit, manifestată printr-o stare de atomizare care înlesneşte propagarea celor mai stranii ideologii. Sectarismul, în toate formele sale, utopismul social, relativismul şi scepticismul moral, apatia completă faţă de viaţa politică au înflorit în ultimele zile. E evident că într-o societate ajunsă în această situaţie, politica devine pradă oricărei minorităţi bine organizate şi dispusă să-şi impună dominarea prin tot felul de jocuri de culise, prefăcând statul într-un domeniu de exploatare prin fanatism şi corupţie.
Pe de altă parte, e greu să-l convingi pe fanatic de faptul că greşeşte. Orgoliul şi limitele lui de judecată îi declanşează reacţii agresive. Un politician raţional nu aşteaptă ca partidul să-i retragă sprijinul. Părăseşte el prim-planul politic. Or, fanaticul merge până în pânzele albe, chit că se autodetonează. Dacă tot dispare, vrea să dispară cu adversarul în spate. „Dacă Dragnea demisionează, demisionez şi eu!”, a spus Sorin Grindeanu. Până a fi nominalizat de Dragnea pentru a candida la funcţia de premier, nu am auzit de dl. Sorin Grindeanu, deşi acesta deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Am căutat pe net şi am dat peste un interesant discurs al său, de prin anul 2015. După analiza acestui discurs, îţi dai seama că ai de-a face cu un fanatic. Iar, în acelaşi timp, Liviu Dragnea îşi lingea rănile la posturile fidele de televiziune. Aşa cum Ludovic Orban dă măsura decadenţei liberale, Liviu Dragnea dă măsura politicii de tip provincial. Şi toţi aceşti oameni se urăsc şi se războiesc zilnic. Politica persistă pe ura faţă de celălalt, pe dispreţul faţă de el, în numele unui adevăr şi al unei credinţe absolute pe care numai partidul cu pricina le-ar deţine. Pentru social-democratul care invocă dreptatea socială, pentru liberalul care invocă libertatea individuală, pentru orice politician, adevărul propriu e mai presus decât al celorlalţi. Politica la noi are această poziţie, cuplând discursul propagandistic cu violenţa în limbaj. Dar a fost odată când am sperat că tipul acesta de politică şi de atitudine va fi perimat. Or, e deprimant să vezi că după un sfert de veac reapar aceleaşi metehne politice, acelaşi fanatism politic. Am mai spus şi o repet: pentru mine, criteriul ideologic este esenţial într-o democraţie, fiindcă, aşa cum se ştie, el trasează linia netă de demarcaţie dintre aceasta şi orice altă formă totalitară.
Angajamentul nostru politic ar trebui să fie de ordin pur ideologic. Iar în chestiunile mari, în cele de ordin moral care stabilesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să fie compromise, mutându-le din zona înaltă şi sigură a principiilor.
Prin urmare, avem astăzi două partide mari: PSD şi PNL. PSD declară că-i călăuzeşte pe oamenii consideraţi neajutoraţi. Aceşti oameni ori nu şi-au făcut un rost ori şi l-au pierdut pe cel avut anterior. Şi în fiecare zi ei îşi adaugă noi membri. Dacă într-un timp foarte scurt nu ţi-ai făcut un rost, nu te-ai obişnuit cu internetul, bursa, calculatorul, telefonia mobilă, eşti considerat om neajutorat. Iar PSD guvernează, chipurile, în numele tău. Iată de ce nu înţeleg măsurile de pe ultima sută de metri ale lui Sorin Grindeanu în calitatea sa de prim-ministru. El a pus la gunoi programul de guvernare, care prevedea unele creşteri salariale, precum şi un Fond Suveran de Investiţii de Dezvoltare. Măsurile lui Grindeanu au făcut ca statul să se pună împotriva cetăţeanului. Pare de la sine înţeles că lucrul acesta nu se potriveşte cu o acţiune individuală. Iar a crede că în spatele lui Grindeanu s-a aflat doar Ponta este puţin probabil. Şi e cam ciudat. Pe de altă parte, PNL declară că doreşte să-i călăuzească pe oamenii consideraţi cu iniţiativă liberală. Însă pentru prosperitatea unui John vor fi sacrificaţi o mulţime de Ioni. Aşa a fost de când lumea. Dar astăzi, din păcate, ultimii nu mai au loc în societate. Sau sunt plătiţi cu salariul minim de multinaţionale. La 50 sau 55 de ani, unde s-o apuci? Şi e păcat: în primul rând de Dumnezeu…
Gheorghe SAVU
3 Comentarii
Gheorghe
Dragnea e un Catavencu!
Puiu
Nu sunteţi atent deloc la declaraţii! Cum era să zică Dragnea aşa ceva! Credeţi că Dragnea şi Grindeanu sunt din acelaşi aluat? Aşa mi s-a părut şi ieri că ministrul în funcţie de doar câteva ore ,a declarat că se desfiinţează Pilonul II de pensii. Nu a fost adevărat. Eu n-am auzit bine, din cauza caniculei. Politicienii nu greşesc niciodată. Dar ce o fi ăla, politician raţional? Dar domnul Iohannis chiar i-a certat puţin ieri pe pesedişti, că au băgat ţara în criză pentru că nu au ştiut să guverneze? O fi încercat Dragnea să schimbe programul de guvernare, aşa cum zicea domnul Iohannis? Cred că mi s-a părut şi din cauza aceasta am ieşit afară pe la 21:30, să mă mai răcoresc. Pe bănci ,foarte mulţi tineri neajutoraţi, care au transport gratuit prin grija lui Dragnea. Pensionarii care primesc doar trei tichete de transport pe an, de care nu ţine nimeni cont, nu erau. Ajung în faţa televizorului şi mă cutremur. Accident cu 3 morţi la Dâmbovicioara. Militari de carieră . Încerc să aflu cauza dar nu reuşesc . Cu greu mă ia somnul, cu gândul de ce ” politicienii raţionali „nu folosesc banii acolo unde trebuie!? Tragediile ne zguduie pe toţi, chiar dacă nu facem parte din familiile respective. Păreau răvăşiţi şi noii miniştri, mai ales că era prima zi de guvernare. Să fie duşul rece care îi va trezi? Sincer, eu nu cred!
Adi
Cred ca aveți dreptate