*Discrepanţele majore dintre ce oferă învăţământul pieţei muncii şi cerinţele acesteia din urmă au umplut Argeşul de jurişti şi economişti, în vreme ce sudorii şi strungarii sunt meserii pe cale de dispariţie
De luni bune, transportatorii rutieri din Argeş – pentru cine nu ştie, la noi în judeţ îşi au sediile cele mai mari companii de profil de întreaga ţară – dau anunţuri peste anunţuri în presa de toate felurile, prin care caută şoferi profesionişti. Fără prea mare succes, însă. S-a vehiculat prin presă chiar faptul că, disperat de penuria de şoferi profesionişti, proprietarul uneia dintre firmele în discuţie ar avea în vedere să aducă astfel de meseriaşi tocmai din îndepărtata Indie.
O investiţie privată în domeniul producţiei, la Curtea de Argeş, proprietate a omului de afaceri româno-american Michael Schmidt, a trebuit reorientată în altă direcţie şi reprofilată, din cauza faptului că dlui Schmidt i-a fost imposibil să găsească strungari, frezori, rabotori şi sudori calificaţi. În ciuda lefurile bune şi foarte bune oferite, solicitanţii nu s-au îmbulzit deloc.
Importăm forţă de muncă
Firmele din cadrul Grupului Industrial Componente (GIC), controlat de omul de afaceri piteştean Gheorghe Badea, au de asemenea dificultăţi în a găsi muncitori calificaţi în meseriile necesare în cadrul GIC. Situaţia aceasta nu e specifică doar judeţului Argeş, ci şi celorlalte judeţe bine industrializate ale României. Există firme în Timişoara care aduc muncitori din Serbia vecină, pentru că pe plan local nu se găsesc nici să dai cu tunul. O firmă din judeţul Arad face demersuri să aducă muncitori tocmai din Tunisia. Şi exemple de acest gen se mai pot da. Importăm forţă de muncă, în condiţiile în care, nota bene, vreo 3-4 milioane de conaţionali muncesc în străinătate. Pe lefuri, evident, mai bune.
Uzina Dacia, exemplu pozitiv
Revenind la noi în judeţ, e evident faptul că între nevoile oamenilor de afaceri cu investiţii în sectorul producţiei (în special industrie auto şi transporturi rutiere), pe de o parte, şi oferta de şcolarizare a instituţiilor de învăţământ din Argeş, se cască o falie imensă. Învăţământul de la noi din judeţ, fie că e vorba de cel profesional, liceal sau universitar, pare să aibă prea puţine preocupări de a veni în întâmpinarea solicitărilor pieţei muncii. Desigur, sunt câteva excepţii de la regulă. Una ar fi uzina Dacia, care îşi pregăteşte şi recrutează viitorii muncitori de pe băncile Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini din Mioveni, între uzină şi liceu existând o colaborare demnă de dat ca exemplu. În rest, din sutele de clase de profesională, câte erau acum 20 de ani, mai există vreo 30-35.
Intervin fabricile de diplome
Fără îndoială, desfiinţarea, în anul 2009, a şcolilor profesionale, chestie pe care o datorăm fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a avut un rol decisiv în criza actuală de pe piaţa forţei de muncă din judeţ şi din ţară. Reînfiinţarea acestora, în 2013, de către guvernul condus de Victor Ponta, n-a mai putut repara mare lucru. Răul fusese deja făcut, iar şcolile de arte şi meserii (aşa se numesc acum profesionalele) poartă încă pecetea decredibilizării. O explicaţie credibilă are fostul ministru de resort, Daniel Funeriu, cel care a făcut ca bacalaureatul să devină unul dintre foarte puţinele examene serioase din învăţământul românesc: „Desfiinţarea şcolilor profesionale a fost făcută cu unicul scop de a duce cât mai mulţi tineri pe un drum care nu este al lor, către bac şi universitate, pentru ca fabricile de diplome să aibă cât mai mulţi clienţi pe care să-i jupoaie de bani”.
Şansa unei vieţi decente
Aşa s-a ajuns să avem anual, numai la Piteşti, câteva sute de absolvenţi de drept, ştiinţe economice şi jurnalism care nu au unde munci în domeniu. Casieriţele de supermarket licenţiate în ştiinţe economice nu mai sunt o raritate. Strungarii, însă, pe care-i caută cu disperare dl Michael Schmidt de la Curtea de Argeş, sunt. Şi vor fi în continuare, până când părinţii vor fi convinşi de faptul că o diplomă universitară nu mai garantează de multă vreme un loc de muncă bine plătit şi călduţ, în care să nu trebuiască să munceşti. Pe când o meserie bine deprinsă, cu căutare pe piaţă, cum sunt cele enumerate aici (dar şi altele), le poate oferi celor tineri şansa unei vieţi decente. Aici, acasă, nu prin livezile de portocale ale Andaluziei.
Sorin SIMION
