Care ar trebui să fie principalele teme pe care politicienii să le abordeze în campania electorală? Ce poate face un primar? Dacă au bani, destul de multe. Cum ar fi: introducerea reţelelor de apă şi canalizare; asfaltare; modernizarea şi dotarea şcolilor, a dispensarelor; încurajarea producătorilor autohtoni; atragerea de fonduri europene pentru proiecte de interes local şi judeţean.
Priorităţi specifice
La nivelul Consiliului Judeţean ar trebui găsite soluţii pentru:
– formarea unui grup de lucru care să monitorizeze proiectele mari de infrastructură legate de judeţ (autostrada Piteşti-Sibiu, autostrada Piteşti-Craiova etc.); de asemenea, să se facă lobby la centru pentru realizarea acestor proiecte;
– înfiinţarea unui parc industrial judeţean;
– sprijinirea producătorilor agricoli pentru construcţia de centre de depozitare şi a unor fabrici de prelucrare a fructelor şi legumelor;
– promovarea produselor specifice zonei Argeşului şi Muscelului, dar şi a tradiţiilor;
– să se pună accent pe proiectele de turism (Moliviş) care pot genera venituri foarte mari pentru judeţ;
– cooperarea mai strânsă cu mediul de afaceri din judeţ;
– realizarea unui parc fotovoltaic care să reducă din consumurile de energie ale instituţiilor publice subordonate Consiliului Judeţean;
– reabilitarea şi dotarea corespunzătoare a spitalelor;
– găsirea de locuinţe pentru medici, astfel încât aceştia să fie atraşi să lucreze în Argeş;
– reabilitarea drumurilor comunale şi judeţene (în special în sudul judeţului);
– reabilitarea monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţ.
O particularitate a campaniei electorale din acest an este aceea că, dată fiind noua lege a alegerilor, nu mai sunt permise cadourile de orice fel şi nici bannerele mari. Problema este că politicienii au făcut până acum tot ce nu este permis în timpul campaniei electorale, în condiţiile în care răspunderea a devenit penală. Aşa se face că am văzut până acum şi afişe cât casa (la propriu!), şi diverse cadouri oferite cetăţenilor, şi apariţii televizate sau în presă cu nemiluita, fără să ţină cineva socoteala banilor cheltuiţi. Legea se referă doar la campania electorală efectivă (care durează o lună), fără să precizeze însă că tot ce nu este permis în respectiva perioadă este permis altcândva. Ca de obicei, politicienii au găsit portiţa şi şi-au făcut de cap până acum, iar în campanie umblă… din poartă în poartă cu promisiuni. Atenţie la ce auziţi! Nu vă lăsaţi păcăliţi de vorbe sforăitoare şi de sloganuri umflate! Faptele contează cel mai mult!
Claudiu DIŢA