La 6 mai 1944, adică în urmă cu 73 de ani, oraşul Piteşti a fost ţinta principală a aviaţiei Aliate. Timp de aproximativ 15 minute, bombele lansate de 80 de avioane americane au omorât 191 de persoane – 29 erau copii! – au rănit alte câteva sute şi au produs importante pagube materiale. A fost cea mai sângeroasă zi din istoria acestui oraş.
Puţini mai ştiu despre acest eveniment. Puţini îşi mai aduc aminte… Unul dintre ei este un distins pensionar – s-a recomandat „domnul Badea” – care, zilele trecute, cu lacrimi în ochi şi cu voce tremurândă, mi-a vorbit despre această dramă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre tributul de sânge plătit de oraşul nostru. Şi m-a întrebat domnul Badea dacă acest eveniment tragic este marcat undeva, la Piteşti, printr-un monument, o plăcuţă comemorativă, o cruce… N-am ştiut ce să-i răspund şi mi-a fost ruşine. Cu ceva timp în urmă, el îl întrebase şi pe primar acelaşi lucru. Edilul nu i-a răspuns nici azi şi nu ştiu dacă îi e ruşine.
Drept urmare, eu, cel puţin, îi sunt dator acestui om care lăcrimează la dramele înaintaşilor noştri. Şi lui, şi altora ca el – transformaţi, iată, în monumente ale durerii – încerc să le reclădesc azi, aici, amintirea acelei zile. Apelez în acest sens la lucrarea „6 mai în istoria Argeşului„, de Narcis Gherghina. „În oraş – scria autorul – alarma a fost dată la ora 10.45. Era zi de sâmbătă şi de târg totodată. Târgul se ţinea în zona numită Zăvoi, actualmente ştrandul oraşului, şi acolo aveau să fie numărate cele mai multe victime. Bombardamentul propriu-zis s-a desfăşurat în intervalul orar 11.45-12, de circa 80 de avioane cvadrimotoare, timp suficient pentru a da naştere celei mai mari drame a acestui oraş (…) Preţul a fost enorm pentru o comunitate urbană aşa de mică. În oraş au căzut circa 280 de bombe, «valul nimicitor» mergând de la liceul Brătianu până la depoul CFR. A fost lovită cu precădere partea centrală şi partea dinspre râul Argeş a oraşului: locul numit Zăvoi. Străzile cel mai greu lovite au fost Tudor Vladimirescu, cu toate perpendicularele, Sf. Vineri, Regina Maria şi Piaţa Episcopiei.”
Printre morţii de atunci au fost şi personalităţi locale: „eminentul prof. Neculai Pariza, fost director al liceului Brătianu, macedonean de origine, cu un trecut de luptă printre cele mai frumoase pe tărâmul românismului; profesoara Sevasta Stavrache, directoarea Şcolii normale de fete, dr. I. Moldovanu şi ziaristul Georgică P. Martinescu (33 de ani, director proprietar al ziarului «Presa» din Piteşti, înfiinţat în 1929)”.
Despre acest atac s-a scris şi în presa locală. Ilustrativ a fost articolul apărut în ziarul „Argeşul” din 21 mai 1944, intitulat „Ne-au bombardat…”
Gabriel LIXANDRU
4 Comentarii
Elena Delia Dumitricā
Va multumim pentru acest „pro memoria”! Oare cum de nimeni nu-si aminteste aceste episoade, ci numai pe acelea in care ne bombardau nemtii? Raspunsul il stiu si nu-mi face deloc cinste . Ma bucur ca exista jurnalisti cu demnitate si, fara sa dea sentinte sau solutii, ne dau sansa de a afla ceea ce „nu e bine sa se stie.”. M-as bucura daca un redutabil comentator „Arsenie Boca ” ar citi acest editorial .
Gabriel Lixandru
Da, ar fi bine.
Puiu
Nu pot şi nu vreau să-mi imaginez un bombardament în care 80 de avioane lansează aproape 280 de bombe. Nici în filme nu am văzut un cer brazdat de atâtea avioane, care amplifică vuietul morţii, pe o porţiune foarte mică dintr-un oraş. Dar poate o să văd numai în filme, foarte curând, cum un OM, jurnalist, se documentează cu sfinţenie, pentru a-i răspunde unui batrân care a scăpat din ghearele morţii. Unui bătrân care lăcrimează după 73 de ani ,că astăzi nimeni nu ştie unde este marcat tragicul eveniment. Din păcate şi ” ruşinoşii” au rămas la fel de puţini ca şi veteranii !
Elena Delia
Va asteptam, d-le Puiu !…