Constantin Stroe

Piteşti, jumătatea anilor ’90. Vânzările anticei Dacia 1300/1310 se prăbuşeau vertiginos. Maşina, concepută prin anii ’50-’60, nu mai era de mult în ton cu vremurile. Graniţele se deschiseseră (unele, cel puţin), oamenii au început să ia contact cu mărci auto de prestigiu, nimeni nu mai voia Dacie 1300. Modelul Nova, apărut cam atunci, din dorinţa de a da un impuls uzinei de la Mioveni, n-a rupt gura târgului. Dacia, marcă independentă, nu avea resurse pentru noi tehnologii, în pas cu vremurile. Perspectivele erau sumbre. Deasupra liniilor de producţie de la Mioveni se profila umbra unui lacăt mare cât judeţul.

Au apărut apoi zvonuri despre tratative cu coreenii de la Hyundai. Şi, când se părea că Hyundai Accent va deveni noua maşină naţională, s-a făcut anunţul oficial despre faptul că tatăl Renault a revenit la sentimente mai bune faţă de fiica sa vitregă (sau vitregită) Dacia. De aici încolo, totul s-a schimbat. Supernova şi Solenza au arătat clar că Dacia a luat-o pe drumul modernizării, graţie investiţiilor franceze. Apoi a venit marele succes, Loganul, apoi încă un mare succes, Dusterul. Recordurile de vânzări sunt bătute de la an la an. La uzină, umbra lacătului de pe porţi s-a spulberat ca fumul de ţigară. Ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Şi totuşi, uzina Dacia a fost mai aproape de a se închide decât am putea bănui cei mai mulţi dintre noi.

Renaşterea Daciei, graţie lui Stroe

Dacia nu doar că nu s-a închis, ci a renăscut din mizeria şi şpanul anilor ’90, iar acest lucru îl datorăm, în principal, unui om căruia azi ar fi trebuit să îi aniversăm cea de-a 75-a zi de naştere, dar care, din păcate, nu mai este printre noi. E vorba despre cel pe care l-am supranumit, încă din timpul vieţii, „părintele Daciei”.

Credem că nu e nicio exagerare dacă spunem că, dacă azi la Piteşti se trăieşte mai bine decât în multe alte locuri din ţară, îi datorăm asta tot regretatului Constantin Stroe. Încercaţi doar să vă imaginaţi ce curs ar fi luat viaţa economică şi socială a Piteştiului, a Mioveniului, a judeţului Argeş şi, de ce nu, a României în ansamblul său, dacă Dacia ar fi împărtăşit soarta crudă a uzinei ARO Câmpulung Muscel.

Probabil, Piteştiul ar fi arătat azi ca Petroşaniul sau Vasluiul, iar Mioveniul ar fi devenit un fel de Uricani sau de Bârlad. Lipsit de celelalte piloane economice pe care se sprijinea în trecutul apropiat (dăm aici doar câteva exemple: ARO, Bioproteine Curtea de Argeş, Rolast, Argeşana, Arpechim etc), judeţul Argeş şi-ar fi pierdut şi ultimul reazem care-l mai ţinea în starea aceea vegetativă, de dinaintea colapsului total.

Fără mentalitate de învinşi!

Nouă ne-au fost – şi ne sunt, mai ales acum – limpezi aceste lucruri. Şi le facem publice aici pentru ca şi generaţiile mai tinere să cunoască meritele acestui om, poate insuficient preţuit în timpul vieţii. Noi, cum spuneam, l-am apreciat mai aproape de justa sa valoare. Ca dovadă, a fost laureat al mai multor ediţii ale Premiilor de Excelenţă ale ziarului „Argeşul”.

Ultima dată, la ultima ediţie care l-a mai găsit în viaţă, în decembrie 2015. Iată ce spunea atunci Constantin Stroe, în clipele de după decernarea distincţiei: „Văd în această sală oameni maturi cărora le spun că, dacă vom şti să ne bucurăm de realizări cum este evenimentul din această seară, ne vom menţine tonusul şi puterea de a continua să producem fapte bune în beneficiul celor apropiaţi şi al celor pentru care lucrăm. (…) Lumea, publicul, cei mulţi în jurul cărora ne mişcăm ştiu foarte bine să ne privească, să măsoare, să analizeze, să ne judece, să ne poziţioneze şi, foarte important, nu uită. Este extraordinar. Pentru viitor, cât o mai fi el, cât oi putea eu, mi-am propus… să schimb metoda asta balcanică… Să contribui cât pot eu la schimbarea mentalităţii de învinşi. Naţia asta este hărăzită de Dumnezeu cu o inteligenţă care îi permite să învingă, dar uitaţi-vă că sunt destule situaţii în care intrăm în competiţie dinainte învinşi”.

Constantin Stroe n-a fost un învins niciodată. Iar de roadele muncii, dăruirii şi succeselor sale ne bucurăm azi cu toţii, de ani buni, şi ne vom bucura, poate, încă mulţi alţii de aici înainte.

Biografie, pe scurt

* născut la 24 martie 1942, în satul Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa;

* de profesie inginer, absolvent al Politehnicii din Bucureşti şi al studiilor doctorale în autovehicule rutiere;

* şef de atelier, inginer-şef, director tehnic şi director general al uzinei Dacia, apoi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie;

* dat afară de la Dacia în 1987, pentru că refuzase cererea prim-ministrului de atunci, Constantin Dăscălescu, de a prelua uzina de autocamioane de la Braşov („eu ştiu să fac autoturisme, nu camioane”, explica Stroe ulterior);

* preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Români de Automobile ACAROM;

* cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare a statului francez, în 2004 (cea mai înaltă distincţie pe care Republica Franceză o poate acorda unui străin);

* decorat de statul român, în 2012, cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler.

* i s-a propus de mai multe ori să intre în politică, inclusiv să candideze la preşedinţia României. A refuzat de fiecare dată, spunând că „e mai bine ca fiecare să facă exact ceea ce ştie mai bine; iar eu ştiu să fac maşini”;

* a afirmat, în repetate rânduri, că „«Argeşul» e singurul ziar local la care sunt abonat şi pe care îl citesc zilnic”.

Sorin SIMION

Distribuie pe Facebook

Sorin Simion

See Full Bio