
Avem plăcerea de a vă prezenta ediția 2025 a Catalogului Firmelor, Instituțiilor și Întreprinzătorilor din Argeș, publicație ajunsă la cea de-a XXVIII-a apariție. Realizat sub sigla ARGEȘ PRESS, marcă înregistrată la OSIM, Catalogul s-a impus ca un brand solid în peisajul editorial românesc, beneficiind de experiența ziarului „Argeșul”, prezent de 36 de ani în presa tipărită și de 27 de ani în mediul online. Catalogul Firmelor, Instituțiilor și Întreprinzătorilor din Argeș reunește anual cele mai importante instituții publice și private, companii, întreprinzători și personalități locale, remarcabile prin performanță, stabilitate și contribuția lor la dezvoltarea județului.

Dr. Adrian Tase, unul dintre pionierii cardiologiei moderne în România, ne împărtășește experiența sa vastă în cercetare, practică clinică și formarea tinerilor medici. Fondator al USTACC – Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat pentru pacienții cardiaci în stare critică a Spitalului Județean de Urgență Argeș – dr. Tase ne vorbește despre provocările și satisfacțiile unei cariere dedicate salvării de vieți și progresului științific.
Ați fondat și ați condus USTACC – Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat pentru pacienții cardiaci în stare critică a Spitalului Județean de Urgență Argeș. Care au fost cele mai mari provocări în construirea și dezvoltarea unei echipe medicale de succes?
Constituirea USTACC în anul 2013 a reprezentat un moment important în viața medicală argeșeană. Implicarea administrației județului și a managementului spitalului a fost totală, ducând la deschiderea uneia dintre primele unități de acest gen din țară la mai puțin de un an de la emiterea ordinului de ministru. Astfel, am pus o temelie solidă pentru îngrijirea pacienților coronarieni sau cu alte urgențe cardiace din zona noastră geografică. Echipa de atunci, formată din trei medici și 12 asistente, era animată de entuziasm. Toți acționam ca un singur om! Aceste unități fiind în premieră națională, ne-am inspirat din marile clinici ale lumii. De exemplu, cu ocazia participării la congresul American Heart Association de la Dallas, în 2012, am vizitat un spital din Texas cu un Coronary Care Unit ultraperformant.
Experiența dvs. include sute de publicații și participări la conferințe internaționale. Cum reușiți să mențineți un echilibru între cercetare, practică și predare?
Cele trei aspecte menționate de dvs. par diferite la început, dar cu timpul se întrepătrund și, după mai mulți ani de experiență, chiar se completează în mod spontan. De la fiecare congres absorb informații științifice de vârf pe care le valorific atât în practica medicală, cât și la universitate pentru studenți. În arena clinică sunt vigilent la cazurile deosebite, pentru a le prezenta sau publica. Studenții pun adesea întrebări inteligente care pot constitui puncte de plecare pentru cercetarea originală, și exemplele pot continua.
În activitatea dvs. ați contribuit la numeroase studii clinice multicentrice. Care este descoperirea care v-a marcat cel mai mult și de ce?
Fiecare studiu clinic are ambiția de a demonstra o idee inovatoare. Este o muncă asiduă la nivel înalt, care ridică standardul profesional. O descoperire epocală este documentarea inflamației plăcii de aterom și, mai ales, identificarea agentului farmacologic de tip anticorp monoclonal care realizează regresia acestui proces. Studiul clinic cu canakinumab, la care am participat în deceniul trecut, a fost coordonat direct de la Universitatea Harvard din Boston.
În calitate de conferențiar universitar, cum abordați formarea tinerilor medici și ce valori considerați esențiale pentru a avea succes în cardiologie?
Este de datoria oricărui mentor responsabil să împărtășească colegilor mai tineri experiența sa și să formeze succesori. În profesia noastră, dincolo de informarea științifică permanentă, este nevoie de muncă asiduă, uneori până la sacrificiu, în orice moment al zilei și sub presiunea urgențelor. Cei care sunt pasionați de profesiunea medicală ajung departe. De-a lungul timpului am avut mai mulți colegi în echipa de cercetare; în prezent, patru dintre ei sunt foarte tineri. Având în vedere ritmul tot mai alert al dezvoltării medicinei, capacitatea de a înțelege și aplica rapid noile descoperiri în domeniu devine primordială.
Cum vedeți evoluția cardiologiei în România și ce tehnologii sau inovații credeți că vor schimba fundamental practica medicală în următorii ani?
Continuând ideea precedentă, dacă în România s-au făcut multe progrese în domeniile diagnosticului și tratamentului, mai avem de dezvoltat partea de prevenție a bolilor, în special cardiovasculare. O prevenție eficientă reduce drastic numărul de cazuri de infarct miocardic acut. De asemenea, implementarea inteligenței artificiale în medicină este deja o realitate, de la digitalizarea bazelor de date până la chirurgia robotică. AI va fi din ce în ce mai prezentă în activitatea medicală, salvând timp pentru o mai bună comunicare între profesioniștii medicali și pacienți.
Privind întreaga dvs. carieră, care este principiul sau filosofia după care vă ghidați atunci când luați decizii importante în medicină și managementul sănătății?
În medicina tradițională exista principiul primum non nocere. În medicina actuală există ghiduri și protocoale. În cazul unei victime căzute la pământ, înainte de resuscitare, verific împrejurimile pentru ca salvatorul să nu fie expus aceluiași pericol (calamitate, electricitate, animale, mână criminală etc.). Atunci când avem o urgență extremă, cum ar fi infarctul miocardic acut cu disecție acută de aortă, este convocat heart team-ul. În secolul XXI vorbim despre medicina centrată pe pacient și despre împuternicirea acestuia de a participa la decizii. În arena clinică, deciziile sunt complexe, uneori pe muchie de cuțit; de aceea, o discuție prealabilă cu familia este esențială.
Știm că aveți o pasiune pentru pian. Cum influențează muzica modul în care vă apropiați de medicină și cercetare și cum reușiți să găsiți echilibrul dintre profesia solicitantă și timpul dedicat artei?
Medicina este știință și artă, muzica este artă și știință, iar echilibrul dintre ele este sublim. După o gardă grea, pianul m-a remontat întotdeauna. Pe de altă parte, nu pot sta departe de spital; weekend-urile sunt grele din acest punct de vedere. Calitățile muzicale native ale lui Andrei, fiul meu, mă obligă să îl susțin pe această cale. Ne antrenăm zilnic și creăm valoare terapeutică. Muzica este mai expresivă decât cuvintele.



























