Întotdeauna vara, prin frumusețea anotimpului, cheamă iubirile la existență ca un creator desăvârșit. Într-un astfel de context, în prima săptămână a lunii iulie (5. VII. 2024), a avut loc la Centrul Cultural Pitești lansarea recentului volum de versuri al Magdei Grigore, „În numele poemului”, Editura Ecou Transilvan, Cluj–Napoca, 2024. Alături de autoare au fost prezenți colegi de catedră, colegi de condei, jurnaliști și prieteni. Cartea a fost prezentată pe rând de criticul literar Nicolae Oprea, editoarea Nadia Farcaș, poeta Allora Albulescu, scriitorii Lucian Costache și Octavian Mihail Sachelarie. Acestora li s-au adăugat câțiva invitați care au dorit să-și exprime impresiile sau să adreseze întrebări autoarei: directorul publicist Mihai Golescu, conf. univ. Cristiana Sima, prof. Constantina Chivoci, poetul Alexandru Mărchidan și directoarea Carmen Salub. Într-o atmosferă caldă, vibrantă, plină de empatie, pe lângă valoarea literară a poetei a fost evocată atât personalitatea ei, cât și latura sa umană.
Volumul Magdei Grigore este în același timp o chemare și o căutare, „ucenicie intelectuală și călătorie inițiatică sau mai bine zis rătăcire în labirintul spiritual, în căutarea identității sau a eului profund” – asemeni simboliștilor, cum menționa universitarul Nicolae Oprea. „În numele poemului” iubim și tot „În numele poemului” visăm, iar coperta însăși ne sugerează ideea genezei, creație și haos deopotrivă, din care a apărut – la început de lume – cuvântul. Imaginea acestui volum provoacă cititorul la o lectură atentă, implicată, pentru că autoarea surprinde ipostaze general-umane, trăiri, sentimente, senzații prin care își exprimă convingerile și percepțiile asupra existenței. Într-un fel, poemele transpun în cuvinte un anume scepticism metafizic, propriu omului modern, refugiat în sine însuși, care găsește în poezie o formă de apărare. În spatele sau în interiorul acestor cuvinte, se află gânduri, idei, emoții, afecte, pulsiuni, amintiri, revelații – toate adunate într-o formă de trăire lirică a întâmplărilor interioare și de încercare subtilă a (re)găsirii de sine: „Tu crezi că marea este doar o vastă întindere de apă/ cu viață diferită de a noastră,/ îți place s-o privești liniștit pe o plajă nocturnă,/ îngândurat cercetând în mangrove/ sau cu brațele deschise luminos în superbele estuare./ Dar eu știu că dragostea merge pe ape,/ că marea s-a prăbușit odată în pieptul tău/ ca să poți să te naști” (Dragostea merge pe ape). Perspectiva observației poetice este concentrată în imagini și detalii care converg spre o atitudine hotărâtă, deschisă spre valori și, simultan, o atitudine fermă de respingere a conformismului, a mediocrității și a superficialității vieții. Poezia pledează în favoarea unei realități ascunse, care este mult mai bogată în sensuri, și pe care poeta mizează în investigația subiectivă realizată prin intermediul versului. „Poemul” devine aici o instanță prin care natura reflexivă a eului liric este recompensată în primul rând cu deslușirea mecanismelor lăuntrice ale unor experiențe unice, cu înțelegerea sensurilor autentice și cu revelațiile pe care scriitoarea le trăiește în planul cunoașterii.
Surpriza evenimentului a constituit-o, „capodopera Magdei Grigore” așa cum l-a numit Allora Albulescu pe Mircea, fiul poetei, micul pianist care ne-a învăluit sufletele cu magia muzicii clasice.
Amalia Elena CONSTANTINESCU
