Radu Perianu cere retragerea unui candidat PSD din cursa electorală.
Într-o conferință de presă care a avut loc, astăzi, la sediul PNL Argeș, candidatul liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean a făcut o serie de precizări pe marginea subiectului care îl implică pe primarul de la Vulturești.
“Am primit o informare despre faptul că a fost întocmit dosar penal, conform Art. 386, privind săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor, pentru primarul de la Vulturești. Caz care este revoltător pentru argeșeni și pentru toți românii. În speță, este vorba despre actualul primar de la Vulturești și actual candidat al PSD. Acesta a efectuat săpături cu un miniexcavator pentru racordarea la o rețea de utilități pentur două gospodării din comuna în care dumnealui candidează. Poliția Română a reacționat prompt.
În numele PNL și al meu propriu, cer PSD retragerea acestui candidat din competiția electorală și liderilor naționali PSD să se delimiteze de felul acesta de politică pe care PSD Argeș o practică de 34 de ani.
În România anului 2024, cred că mita politică electorală, oricare ar fi ea, nu mai trebuie tolerată. Liderul ales trebuie să fie rezultatul votului nealterat, necorupt, să rezulte exclusiv din convingerea alegătorilor.
Mai avem informații și despre alte situații. Am dat un avertisment serios competitorilor noștri, în speță PSD. Știm despre toate amenințările pe care le practică.
Primarul de la Vulturești este în anchetă penală și cercetările continuă. Consider că acest subiect este de o gravitate excepțională.
Chem la vot pe toată lumea, indiferent de ce opinie politică ar avea, pentru a anula complet mita electorală și influența pe care voturile cumpărate pot influența rezultatul alegerilor.”, a transmis Radu Perianu.