UN SALT CUANTIC
Suntem îndemnați, ba chiar ajutați să facem un salt cuantic în conștiință, în gândire, instrumentul cu cea mai mare capacitate de a schimba lumea. Cu toții suntem aici în misiune. Dar, așa cum țineam să precizez, din capul locului, în cartea mea ”Mintea de dincolo”, actualele date despre noi ne obligă să revizuim toate conceptele despre materie, energie, destin, viață, moarte, sensul existenței, relații interumane, modele sociale experimentale și eșuate, redefinirea conceptului de om, de spiritualitate, de Univers, de justiție umană și divină.
Toate aceste repere ale existenței umane au nevoie de o filosofie fundamental schimbată, în acord cu tot ceea ni se relevă acum despre noi de către cele mai recente surse de cunoaștere. Astfel, avem o singură șansă de ieșire din criza în care întreaga lume este implicată și avem numeroase semne în acest sens. A venit vremea să renunțăm la ceea ce este depășit, în dezacord cu actuala cunoaștere, să reținem ceea ce în experiența omenirii s-a păstrat peren, util, în acord cu natura noastră fizică și spirituală, cu legile divine care au motivat crearea lumii. Toate sursele menționate ne spun că suntem de esență spirituală, divină și viitorul lumii nu poate fi altul decât unul spiritual. Cunoscuta formulare a lui Malraux, eu aș modifica-o, spunând că secolul XXI ori va fi al spiritualității, ori nu va fi deloc.
Eroul principal care traversează și ordonează toate dimensiunile Universului este Conștiința Cosmică. Da, sunt convins și afirm, ca om de cunoaștere științifică, dar în egală măsură atent la ce ne spune mintea de dincolo, la predicțiile și concluziile ei, că axul esențial și primordial al lumii este Conștiința Cosmică. A atribui Universului un creier și o minte este, desigur, o metaforă, dar înapoia acesteia se află un mare adevăr, și anume acela al unei aparente minți, al unei rațiuni care străbate, de la stele la firul de iarbă, toate legitățile lumii existente. Om și galaxii își datorează existența aceleiași legi fundamentale înscrisă în profunzimea cuantică a materiei, în dansul paraticulelor subatomice care se interferează, intră încoliziune și dau naștere unor particule. Din infinita lor facere și desfacere, din frământări și din aparentă rătăcire, sosesc apoi pentru câteva nanosecunde în lumea noastră, conturează toate formele ei existente și dispar în Universul din care au venit.
Ne întrebăm cine generează aceste particule, cine le impune eterna lor mișcare și neodihnă, de unde vin și unde se duc? Ceea ce numim conștiință nu este doar proprietatea creierului uman, ci o manifestare inclusiv în dimensiunea Universului, deci și suportul acestuia. Și, pe cale de consecință, admițând că există o conștiință extinsă la Univers, independentă de creierul nostru, se naște o altă întrebare: conștiința este secundară creierului, așa cum susține știința actuală, sau precede creierul? Universul descris de fizica cuantică are similititudini care merg până la identificare inclusiv cu cele înfățișate de experiențele morții clinice.
Iată, au trecut aproape 40 de ani de la apariția primei ediții a acestei cărți și pot spune cu satisfacție că nimic din ceea ce am scris nu a fost infirmat de progresul ulterior în cunoaștere. De pildă, în ciuda teoriilor astrofizice actuale, nu avem certitudinea a ceea ce a fost la începutul lumii. Cred că acesta ține de un mister la care omul nu va accede niciodată. Nu vom ști nici dacă a fost sau nu un început.
Este exclus ca întreaga ordine din Univers, așezată pe o logică implacabilă, la dimensiunile unei energii și forțe uriașe, să fie doar efectul unei banale întâmplări. Acolo, la început, se sugerează a fi fost o creație, o ordine, o inteligență, o Conștiință la dimensiuni cosmice. În acest început apar Timpul și Spațiul, se organizează Vidul, se petrece miracolul transformării Luminii în substanță și al zămislirii Universului prin Cuvânt. De unde vin toate acestea? De la Dumnezeu, ne spune religia. De unde vine Dumnezeu? Nu știm și nu vom ști niciodată. Acesta este Adevărul Absolut. Suntem condamnați să știm doar că existăm. Avem doar bănuieli, ipoteze. Aceeași întrebare și pentru materie: de unde vine ea, dacă la începutul lumii n-a fost nimic? A existat o energie, ni se va spune. Și energia de unde vine? Cine a creat legile care au transformat energia în substanță? Parafrazându-l pe Shakespeare, putem spune că dincolo de ”Inceput” nu este decât … tăcerea.
O altă ipoteză mi se pare a fi mai acceptabilă. Se spune că noi venim aici, pe Terra, pentru a învăța lecția iubirii și pentru a acumula informație, care, dincolo, ar servi ca sursă pentru noi creații în Univers. Dacă admitem ipoteza existenței unui Dumnezeu necreat, existent dintotdeauna, neliniștea interogativă a minții noastre tot nu s-ar stinge. Am înțelege că Universul este o creație divină, că trăim într-un Univers inteligent, spiritual, conștient de sine, că grație acestei inteigențe, toate lucrurile obțin o explicație prin originea spirituală a lumii, dar nu am rezolva contradicția logică a minții noastre. Cum să existe ceva necreat, când noi știm , prin bun simț și discursul logic al științei, că tot ceea ce există are o cauză?
Cum nu vom putea niciodată să rezolvăm această dilemă, este înțelept și util să admitem ceea ce este cert, să rezolvăm ceea ce se poate rezolva, să acceptăm ceea ce nu se poate rezolva în lumea în care am venit. Formulă repetată frecvent pentru a delimita puterile omenești! Vom reveni.
Dumitru Constantin DULCAN
