IPJ Argeș, anunț oficial după intrarea României în Spațiul Schengen.
În contextul aderării României la spațiul Schengen, începând cu data de 31 martie a.c., a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate, ce îndeplinește mai ușor și rapid activitatea de legitimare și stabilire a identității, precum și verificarea în baze de date multiple.
Toate structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții privind legitimarea și verificarea persoanelor (respectiv structurile de Poliție, Jandarmi, Imigrări, alături de Poliția de frontieră), au la dispoziție un nou mijloc electronic, dezvoltat pentru a face, printr-un proces automatizat, mult mai rapid, verificarea identității și a eventualelor mențiuni, în baza unui act de identitate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș vor folosi, alături de celelalte structuri, dispozitive mobile sau tablete, având instalată o aplicație special dezvoltată cu acest scop, atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces din instituție sau la ghișeele destinate publicului.
Utilizând aceste dispozitive mobile, se va realiza o scanare a documentului prezentat de persoana verificată (cum ar fi cartea de identitate, pașaport, permis de ședere și altele). Procesul automatizat prin aplicația special destinată acestui scop compară datele prezentate cu cele existente în bazele de date și afișează imediat, alături de fotografia din bazele de date, și informații în cazul în care vorbim de o persoană urmărită sau care are vreo interdicție.
În cazul în care sunt constatate anumite probleme, persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare.
Mai multe informații despre aspectele de interes rezultate din aderarea României la Spațiul Schengen pot fi accesate gratuit la link-ul https://schengen.mai.gov.ro/ .