Primul argument pe care l-aş susţine în faţa celor care ar nesocoti sau ar pune în cumpănă, cu rea voinţă, votul popular ar fi acela că, totuşi, nu suntem în SUA, unde, într-adevăr, poţi pierde alegerile, chiar dacă ai şi un milion de voturi mai multe, în urne, decât… câştigătorul! Da, da! Aşa este legea acolo, decid electorii. Potrivit legii electorale de la noi, votul popular este sacru. Adică, urnele decid, iar voinţa poporului – oricare ar fi ea, oricât ar conveni sau nu – trebuie respectată.
În primele luări de poziţie, după scrutinul recent, ambasadori din ţări cu democraţie consolidată, durabilă, respectată, au punctat această expresie concentrată, cea mai adevărată, a democraţiei: respectăm voinţa poporului român!
Ei bine, de la exit-poll-uri încoace, la noi, se discută vârtos despre cum se poate învinge rezultatul alegerilor!!! Şi se continuă: cum s-ar putea numi, de către preşedintele Iohannis, un prim-ministru de dincolo de… urne.
„Tehnologia” a fost inaugurată de jucătorul – în toate „sporturile” politice – Traian Băsescu, dar, din păcate, păpuşari se vor găsi mereu.
A rămas, în istoria şubredei şi nerespectatei noastre democraţii, „soluţia imorală”, adică modificarea scorului urnelor, prin capturarea (imorală de ambele părţi) a lui Dan Voiculescu, cu al său Partid Umanist, pentru construirea unei noi majorităţi. Nici acum, Băsescu nu încetează să inspire cacealmale. Cuiul lui Pepelea este nu numai preşedintele Iohannis, aflat într-o ambiţie imagologică, decis să nu cedeze în faţa „penalilor”, cum sunt numiţi, ci însăşi legea care interzice accederea spre demnitatea de premier a celor care au probleme cu justiţia. Aici, adevărul este – şi aşa trebuie să fie mereu! – de partea legii.
Liviu Dragnea, cu mari şi neştirbite merite în conducerea partidului spre o victorie istorică, s-a aflat în faţa unei legi care nu-i dă voie să acceadă în fotoliul din Palatul Victoria. În principiu, legea însă trebuie respectată, obiectiv vorbind, şi de… învingători, cum este situaţia liderului PSD.
După părerea mea, faţă de o asemenea legitimare populară, orgoliul lui Dragnea ar umbri victoria PSD. Mai mult, i-ar eroda degrabă imaginea câştigată prin votul covârşitor.
Chiar nu mai are PSD încă un lider care să întrunească nu numai criteriul moral, juridic, ci, mai ales, pe cel profesional, de competenţă?
În editorialul precedent, scriam: „Gata cu vorbele: la treabă!” Chiar aşa! Într-o ţară fracturată, totuşi, de alegeri, antagonizată de partide care şi-au susţinut vehement poziţiile, printr-un comportament confruntaţional, este nevoie de revenirea la unitate. Este nevoie să se repare „relele” semnalate în campanie şi să se pornească reconstrucţia.
Votul popular a validat un program de guvernare. Tocmai acest program este prioritar, nu persoana premierului. Mai ales că acesta n-are cum să fie altul decât cel reieşit din voinţa populară.
Aş fi vrut să scriu astăzi despre marea răspundere ce revine viitorului guvern, despre priorităţile lui, despre aşteptările românilor. Am scris însă despre vot, despre decizia urnelor, pentru că mi-am adus aminte şi de ironia lui Mark Twain: „Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm!”
O relativizare… twainiană a votului popular ar fi o încălcare a regulii de aur a democraţiei. Nu cred că cineva şi-ar permite aşa ceva. Ar fi să validăm teoria conspiraţiei, dar ar fi prea de tot! Eu nu sunt pesimist şi cred că România merită o bună guvernare. Şi nu doar în perioada următoare, ci mereu!
Traian ULMEANU
