Noul model Dacia Spring, schimbări majore de design și tehnologie.
Primul și, deocamdată, singurul model electric al mărcii Dacia, Spring, a fost prezentat astăzi oficial într-o versiune puternic modificată. Dacă trenul de rulare rămâne identic, atât caroseria cât și echipamentele din interior au beneficiat de o binevenită modernizare.
Profitând de modificările pe care oricum trebuiau să le realizeze odată cu impunerea noilor standarde de siguranță GSR 2 (General Safety Regulation), oficialii Dacia au decis să realizeze un facelift amplu menit să insufle o nouă viață în modelul electric Spring ale cărui comenzi au debutat în primăvara lui 2021.
Chiar dacă, privit din punctul de vedere al designului exterior și interior, singurul model electric al mărcii pare cu totul nou, nu vorbim despre o nouă generație – acest lucru fiind dependent de schimbarea, măcar parțială, a platformei tehnice – ci despre o modernizare amplă. Una mult mai vizibilă decât micile retușuri apărute în vara lui 2022, atunci când cele mai importante modificări puteau fi descoperite în zona grilei radiatorului, a deschiderii către lateral a capacului care ascunde sistemul de alimentare cu energie și, desigur, a identității de marcă.
Design exterior inspirat de Duster
Încă de la prezentarea mașinii, în 2021, aspectul de mic SUV – chiar dacă mașina nu are nimic de a face cu unul – a atras mulți dintre potențialii clienți. Ei bine, odată cu facelift-ul din 2023, Dacia Spring adoptă noile elemente de design inaugurate de cea de-a treia generație a Duster. Micul vehicul electric beneficiază astfel de un aspect mai robust, cu mai multă personalitate, în timp ce interiorul a fost complet refăcut. Conform oficialilor Dacia, pavilionul este singura componentă a caroseriei păstrată de la generația anterioară.
„Adoptând noul univers vizual și grafic al mărcii, Spring își confirmă statutul de membru esențial al familiei Dacia. Modelul beneficiază de un design serios, care inspiră siguranță. Bazându-se pe succesul generației anterioare, noul Spring își afirmă personalitatea și spiritul său autentic”, a declarat David Durand, director de design al mărcii Dacia.
Așa cum se poate observa, designerul-șef al mărcii vorbește despre o nouă generație, deși noul Spring este, mai degrabă, un facelift. Desigur, pentru clienți, diferența între facelift și generație nouă este, cel mult, o temă secundară.
În interiorul mașinii se observă imediat că planșa de bord este complet nouă, afișând noul univers grafic al mărcii Dacia, care se distinge prin linii orizontale, și integrând totodată o nouă gamă de ecrane digitale.
Dacia Spring dispune acum de un tablou de bord digital de 7 inchi, color, care poate fi personalizat, disponibil pe toate variantele de echipare, și de un ecran central de 10 inchi pentru versiunile superioare. Paleta de culori și materialele utilizate pentru interior au fost modernizate pentru a oferi o calitate superioară, dar cu o diversitate de opțiuni esențiale cu scopul de a controla costurile – pentru a rămâne fidel poziționării „value for money”, specifică mărcii Dacia.
Elementele de culoare albă prezente la nivelul carcasei blocului de instrumente, la baza schimbătorului de viteze și a spațiilor de depozitare de la baza ușilor, conferă interiorului o impresie de prospețime. Semnătura emblematică în formă de Y se regăsește în zona aeratoarelor, (de culoare albă pe versiunile de echipare standard și de culoare Copper Brown pe nivelul de echipare Extreme). Partea centrală a planșei de bord este colorată diferit, în funcție de nivelul de echipare: Alto Grey pe versiunea Essential, Brick Red pe Expression, Kaki Lichen pe Extreme.
Conform celor de la Dacia, o atenție specială a fost acordată ergonomiei, sistemul multimedia cu ecran tactil fiind poziționat în câmpul vizual al șoferului. Tabloul de bord digital de 7 inchi, care poate fi personalizat, a fost conceput pentru a fi practic și intuitiv și permite afișarea informațiilor pe care șoferul le consideră cele mai utile. Dacia Spring beneficiază de YouClip, noile accesorii ingenioase Dacia prezentate odată cu a treia generație Duster. În plus, nivelul de echipare Extreme dispune de un set de covorașe solide, din cauciuc, și praguri cu ornament specific, cu linii inspirate de hărțile topografice.
O altă dotare importantă, sesizabilă doar dacă privești zona noului selector de viteze, este frânarea regenerativă. Pentru a optimiza și mai mult autonomia, noua Dacia Spring este echipată pentru prima dată cu un sistem de frânare regenerativă care este activat prin selectarea poziției „B” a noului selector.
Din nefericire, oficialii mărcii au evitat să ofere mai multe informații despre acest nou sistem al mașinii, în ciuda faptului că unele lămuriri sunt necesare. Asta pentru că, deși, măcar teoretic, bateria beneficiază de această regenerare, autonomia mașinii nu s-a modificat. E drept că, în prezentarea Dacia, se menționează că acesta este „mai mare de 220 km”, însă valorile se află „în omologare”.
Tot o noutate absolută în dotarea Dacia Spring este și sistemul V2L. Modelul dispune acum de un încărcător V2L bidirecțional, astfel încât să poată fi folosit ca sursă de energie pentru alimentarea dispozitivelor electrice. Un adaptor specific care se conectează la conectorul de încărcare al automobilului, situat sub grila față, acționează ca o priză tradițională de 220V/16A.
Ar mai fi de adăugat că mașina este echipată standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore sau în doar patru ore cu ajutorul unui wall-box de 7 kW. Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW, care asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.
Aceeași baterie de 26,8 kWh a fost „calibrată cu precizie pentru a satisface nevoile și stilul de viață al utilizatorilor noului Spring, fără a reduce performanța generală”, iar greutatea redusă, combinată cu eficiența motorului, îi asigură noului Spring un consum de energie „sub 14,6 kWh/100 km”.
Sursa: economica.net