La începutul acestui an și la îndemnul cuiva – nu spun cine, persoană importantă! – m-am bălăcit într-un ocean nemărginit de conștiință. N-am făcut-o singur, mi-am luat doi parteneri de înot: nepotul cel mic, student la medicină, și băiatul cel mare, chimist și fizician în egală măsură.
Discutăm, citim, iar reluăm discuția despre ce am învățat la fizică ieri, adică despre materie și spirit, dar simțim că ne fuge pământul de sub picioare când aflăm că, în viziunea modernă, realitatea este alcătuită pretutindeni din energie (cca. 99, 999990 %) și doar 0,000001 % din materie. Bohr Nils a venit cu ideea că realitatea este constituită din totalitatea a tot ce este observat. Altfel spus, potrivit teoriei de la Haga, există un câmp amplu de conștiință care este complet non-fizic și imaterial. Un lucru, o ființă există doar dacă le-ai observat, altminteri pentru tine sunt doar o virtualitate, o continuă pulsație de energie. Mintea noastră, subiectivă, creează lumea obiectivă, iar conștiința este cea care guvernează dintotdeauna lumea, nu există nimic în afara ei. Cum naiba interacționează realitatea fizică, scuzați, cu cea non-fizică, concretul cu abstractul, cum comunică între ele? Conștiința este ”altceva” decât ceea ce numim materie sau corporal.
Pe deasupra, mă întreabă cel mic la ce-mi folosește să aflu asta? Păi, zic eu, la avansarea cunoașterii, fiindcă altminteri am fi rămas în peșteră, ferindu-ne iarna de frig și vara de soare. Dacă n-ar fi fost omul de știință, filosoful, cercetătorul, matematicianul, curioși și cu mirările lor, cu iscodirile lor, cu ale lor revelații, am fi continuat și acum să credem că Soarele se-nvârte în jurul Pământului, care pământ se rotește și el în jurul axei sale, preț de o zi și o noapte. Bine, bine, reia el interogarea, această idee ar putea revoluționa lumea, nu? Da, zic eu, ar putea – în bună măsură a și făcut-o – dar inerția lumii este așa de mare că o vreme rămânem prizionierii cunoștințelor noastre vechi, nu prea suntem dispuși să vedem limpede ce este binele și ce este răul, ce este și cum lucrează știința și conștiința, cum putem obține, prin ele, ce-i mai bun de la viață.
Doar dacă deschidem această fereastră spre misterele lumii, convenim toți trei împreună că lectura este obligatorie pentru cine caută răspunsuri. La aceeași concluzie cad de acord, într-o altă discuție telefonică, cu distinsul Ion I. Brătianu, care tocmai se întorsese de la Paris, în ajun de Crăciun, și nu înțelegea cum o ”duduie” din scaunul din fața lui, cu unghii de 2 cm la fiecare deget, n-a obosit manipulând telefonul preț de vreo trei ore. Nu i-ar fi fost mai utilă o carte? Se întreabă și mă intreabă inutil, de vreme ce domnia sa crede că scopul vieții este fericirea, iar ea, tânăra domniță, n-o află răsfoind nici cartea ”Din stejar, stejar răsare” despre Brătianu a lui Geo Călugăru, nici pe cea a lui Toni Nader ”Un ocean nemărginit de conștiință”, unde distinsul autor se străduiește să afle răspunsuri simple la marile întrebări ale vieții.
Parcurgând-o pe îndelete, cartea, mărturisesc că mi se întâmplă, cumva, și mie, o minune. Chiar în după amiaza de Crăciun mi se întâmplă să mă ia inima la întrebări, urcându-mi tensiunea și pulsul. Citisem în cartea cu pricina, care numai despre medicină nu este, că esențială în viața noastră este conștiința, ea este ”un izvor infinit de creativitate și inteligență”. Că există conștiință pură, conștiință interioară profundă și stări superioare de conștiință. Apelând la ea, ajungi la ”nivelul unificat al ființei tale, la Sinele tău”. Atunci simți liniște, pace fără nici-o îngrădire, libertate cât curpinde. Un fel de Nirvana, ar zice Eminescu. Bine, bine, dar cum ajungi la sinele ăsta, la nivelul ăsta? Superior. Păi, prin meditație. Da, știu, prin meditație transcedentală, cum au vrut s-o facă și domnii Dulcan, și Pleșu în regimul trecut, de erau s-o pățească rău. Pe mine, acum nu mă mai paște un pericol ideologic, dar mă bubuie în piept unul cardiologic numit fibrilație atrială. Hai să încerc să ating și eu liniștea aia de început de lume, dar nu prin halucinații sau droguri cum o fac unii, ci prin concentrare și voință. Prin tehnică transcedentală, nu!
N-o să vă vină să credeți, dar tot concentrându-mă… m-am trezit dimineața, după ce, e drept, înghițisem o jumătate de pastilă de Remeron. Care și ea, scrie în prospect, dă … liniște și somn. A fost Remeronul, a fost puterea meditației, cert este că probabil noaptea am trecut prin toate cele trei stări de conștiință: somnul, visul și veghea care mi-au calmat starea fără a fi nevoie să mai parcurg celelalte patru stări superioare: conștiința transcedentală, cosmică, a divinității și a unității. De reținut, spune autorul – care nu este un vraci oarecare, ci absolvent de medicină și un pasionat de știință, de cunoaștere – că trebuie mereu să învățăm să gândim deschis cu inima, cu mintea noastră, dar și a celor din cărți. ”Mâncarea bună se recunoaște prin faptul că e mâncată”. La fel și cartea – că e citită. Ca să afli o minunăție de lucruri despre timpul și spațiul din fizica cuantică, despre corpusculii de energie, mă rog, când particule, când unde de energie, care ”hoinăresc” prin spațiu și se adună instantaneu și simultan, nu însă în același loc și după legi pe care încă nu le-am descoperit, pe toate, dar le folosim ascultând radioul, uitându-ne la televizor, investigând medical corpul uman, minunându-ne cum timpul se dilată și spațiul se contractă odată cu creșterea vitezei.
Și, ca să închei cum am început: conștiința creează materie sau conștiința se manifestă ca materie, fiindcă nu există nimic în afara conștiinței. Conștiința este tot ce există! Și există dacă obiectul, ființa, planeta sunt observate sau măsurate de cineva, dacă bagă de seamă că sunt observate și fiindcă are loc acest proces de observare. Altminteri, de la începutul și până la sfârșitul lumii nu-i nimic, decât … un ocean nemărginit de conștiință. De care luăm sau nu luăm act.
