Dacă ai neșansa ca la orice vârstă să te trezești pe piele cu leziuni tipice de psoriazis, boala asta te urmărește apoi toată viața, precum propria ta umbră. Cauza nu-i bine precizată, iar pe glob se estimează că sunt 60 de milioane de bolnavi. Se ameliorează sau chiar dispare un timp, dar mereu reapare.
Generalul doctor Scarlat Longhin, o somitate a dermatologiei, în anii ’60-’70, le spunea celor bolnavi: „Nu vei scăpa niciodată de blestemul ăsta, așa cum nici vaca nu scapă de coarne, deși ar vrea”.
Am consultat, de-a lungul anilor, sute de asemenea cazuri. Invariabil, toți avuseseră în antecedente fel de fel de traume psihice, accidente de mașină, moartea celor apropiați, probleme cu justiția, căsnicii nefericite, copii cu boli incurabile.
Iată ca exemplu un caz recent consultat: „Am 67 de ani, m-am născut și am trăit toată viața la țară. M-am căsătorit, vorba vine, la 16 ani, când am fugit de acasă cu un consătean. De ce? Nu am mai suportat traiul lângă un tată bețiv, care mă snopea în bătaie, apoi mă alunga să dorm în fânar, în orice anotimp.
O rupea în bătaie și pe mama, punea gaz pe ea și îi da foc, o băga cu degetele în ușa deschisă, pe care apoi o închidea.Al meu n-a avut nicio meserie. Lucra pe la oamenii din sat și tot ce câștiga dădea pe băutură. Am avut cu el patru copii. Doi mi-au murit, iar o noră s-a spânzurat. La 50 de ani, am dat în psoriazis, când lucram pe la <>. Mă bătea fix de trei ori pe săptămână, mă tăia cu briceagu’ și-mi învinețea ochii, de se speria lumea de mine.
Am divorțat, apoi el a murit, că a dat în ciroză, iar eu am rămas cu boala asta care n-a mai cedat la nimic.”
