De unde atâta încrâncenare? De peste un sfert de secol ne tot divizăm. Nu mai ştim unde e nici dreapta, nici stânga! Fără de echilibru, rătăcim pe culmile disperării, întru pomenirea bietului Cioran, românul revoltat de neputinţa neamului nostru! Păi, cum să putem, maestre?! Îţi strig bocind între copertele Sfântului Eminescu, antemergătorul seminţiei cinstitei noastre naţii româneşti! Noi nu suntem încă făcuţi pe de-a-ntregul! Eu asta cred. Suntem o cocă întinsă cu făcăleţul otoman pe blatul rusesc, împachetată alandala după o reţetă comunistă (experiment parşiv!) şi aruncată într-un lighean de plastic made in UE pe raftul de jos al unui refrigerator occidental made in China, scos din pălăria prăfuită a unchiului Sam, vrăjitorul de peste ocean…
Un bunic, de după mama, a fost împuşcat la Odesa, în timp ce executa ordinul Mareşalului! Pe cine să blestem eu acum, pentru că mama mea a rămas fără tată de la trei ani?! Pe ruşi? Pe Mareşal? Pe Cioran? Pe Cine?!… Ei bine, pe nimeni! Acesta este răspunsul meu şi e corect! De ce şi de unde atâta duşmănie, atâta încrâncenare?! Noi, românii, suntem cum arătam mai sus, metaforic vorbind, o cocă necoaptă… beştelită aici la răscruce de imperii, în bucătăria străinilor de neam, la noi în bătătură, în Odaia neamului, când mai mare, când mai mică, cea primită în dar de la Divinitate pe acest Pământ de sub Soare!
Dumnezeu ne-a pus în cufărul de zestre o limbă, un suflet şi un cuget, toate acestea purtând un singur nume, românesc, hărăzit să-şi aştepte vremea! Căci se va coace ea, coca aia, şi să vezi atunci putinţă, maestre Cioran! Rumenă va fi! Şi pe cât de fragedă, pe atât de crocantă şi dulce-amăruie, cu de toate cele ce ne sunt puse în reţeta facerii de dincolo de noi, după cum Arhanghelul Eminescu prea bine şi cu mult nesaţ ne-a dat de ştire timpuriu, cu clarviziune!
Numai răbdare să avem, să fim cu iertare, cu iubire, fără de dezbinare, ca fraţii cei buni, cu credinţă şi nădejde, că vremea asta care tot trece mai şi vine!
Nicolae BADIU
www.badiu-europress.ro
