Boala despre care o să citiți în continuare este o bazaconie rar întâlnită în cabinetele medicale. Cu siguranță este mai frecventă, dar nu-i diagnosticată corect, pentru că sunt mii de medici practicieni care nu văd un singur caz, până ies la pensie.
În această situație, este valabilă convingerea românilor verificată și în alte situații: teoria ca teoria, practica te omoară! Am întâlnit, în patru decenii de carieră dermatologică, doar cinci-șase cazuri cărora le-am pus, din prima, un diagnostic corect: Larva Migrans. Când le explici pacienților despre ce este vorba, majoritatea o dau în bâlbâială: „Poftim? Ce mai e și asta, că de așa ceva n-am auzit de când mama, fie iertată, m-a făcut. Cum? E un vierme ce se plimbă pe sub pielea mea?”
A fost descrisă în anul 1874, sub denumirea de miază. Este vorba de larve provenite, în general, de la câini, pisici sau ovine, care parazitează accidental omul.
„Aceste larve ajung la om prin pătrunderea ouălor în tractul digestiv, odată cu alimentele de la masa noastră zilnică, ținute în condiții igienice precare. Alteori, aceste ouă prezente în dejecțiile animalelor amintite, sunt depuse pe sol.
Prin inevitabila producere de leziuni și răni deschise la cei din mediul rural, care vara merg desculți prin curtea casei sau prin grădină, ele migrează, apărând leziuni subcutanate.
Astfel avansează, uneori, cu doi-trei centimetri pe zi, desenând un traseu întortocheat ce seamănă cu urma lăsată, pe un teren nisipos, de un șarpe. De cele mai multe ori, mâncărimea de piele este greu de suportat. Chiar corect diagnosticată, Larva Migrans nu se vindecă ușor. Iar repulsia că ai trecut prin așa ceva, persistă timp îndelungat.
