De trei decenii, semnez această rubrică, asumându-mi riscul de a-i irita pe anumiți cititori. Chiar în situația în care n-am divulgat niciodată identitatea bolnavilor ce au devenit personaje în proza scurtă mioritică, 100% autentică. Recent, am citit ce a declarat într-un interviu celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa: „Cred că este practic imposibil să scrii fără să ofensezi pe cineva”.Cred că românii nu au numai talent și noroc la loto, păcănele sau pariuri. Ei sunt, cu siguranță, cei mai creduli și mai ușor de dus cu zăhărelul dintre europeni. În țara asta, unde majoritatea populației este săracă, se cheltuiesc sume imense de bani pe medicamente cărora li se face o agasantă publicitate prin televiziuni. Apoi, nu vă puteți imagina cât de multă lume recurge consecvent la terapii empirice, deși, după săptămâni și luni, nu se constată nicio ameliorare.
O țărancă sexagenară, ce are psoriazis rebel de la vârsta de 25 de ani, a recurs la sfatul unui popă: timp de un an de zile să bea dimineața, pe burta goală, un litru de lapte de capră roșie mulsă în fața ei și nefiert. „După o lună am renunțat. Poate m-ar fi ajutat, dar caprele de culoarea roșie sunt rare”.
Are 75 de ani, este țăran dinspre munte, încă viguros și, în niciun caz, dus cu capul. De luni de zile, se scarpină în draci „pe spinare, de la ceafă până la noadă”. Consultându-l, nu am remarcat nicio modificare la nivelul pielii. I-am spus că-i nevoie să-i recomand câteva analize uzuale de sânge. „Nu puteam să vin eu aici de la început? Dacă vă spun cu ce m-am dat, o să vă cruciți: cu… rahatul meu! Nevasta mi-a spus că nu sunt sănătos la cap! Cine m-a învățat? Un hamal care mă ajută, toamna, la cules, ‘tu-i pe mă-sa!”
Muncitor în construcții, cu o eczemă profesională pe palme. „Văzând că nu merge cu rostopască, m-am frecat cu smirghel, până a dat sângele, apoi am dat cu o cremă despre care se zice la televizor că vindecă orice. Costă 700 de lei vechi și este un fel de… apă chioară”.
