În acest weekend, a avut loc cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Folcloric Național „Brâul de la Boteni”, denumire sub care se desfășoară manifestările menite să marcheze identitatea culturală a localității.
Find o zi de sărbătoare a comunei, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret a Consiliului Județean Argeş, Roxana Stoenescu, a transmis comunității locale mesajul de susținere al președintelui Ion Mînzînă. Consiliul Județean Argeş a susținut, prin cofinanțarea, proiectele de modernizare și dezvoltare a comunității. O parte dintre acestea au vizat drumurile comunale (ex. Modernizarea DC 38 Lunca – Balabani), amenajarea centrului civic, extinderea rețetelor de apă și canalizare sau modernizarea iluminatului public.
De asemenea, directorul executiv al CJ Argeş a înmânat primarului Vasile Leau „Diploma de Excelență în administrația locală”, pentru contribuția adusă la dezvoltarea localității. De asemenea, directorul executiv al C.J. Argeş, Roxana Stoenescu, a felicitat administrația locală pentru consecvența cu care duce tradiția și obiceiurile noastre mai departe prin organizarea Festivalului Folcloric Național „Brâul de la Boteni”.
La eveniment a participat și Elena Iagăr, managerul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeş, instituție finanțată de C.J. Argeş.
Și în acest an, în cadrul Festivalului Folcloric Național „Bràul de la Boteni”, au participat mai multe ansambluri din județ, dar și din țară.
„Brâul de la Boteni” este un joc celebru care a devenit dintr-un element de identitate culturală un adevărat produs turistic, un brand menit să atragă iubitorii de tradiție și turiști.
Sub această denumire, în localitate se desfășoară anual Festivalul „Brâul de la Boteni”, eveniment cultural-artistic care reunește ansambluri folclorice din toată țară și din străinătate, personalități, localnici, fii ai satului și turiști. Începând din 2011, festivalul a devenit eveniment central al unui proiect Regio finanțat de Uniunea Europeană.
Sufletul acestei sărbători este Ansamblul folcloric „Argeșelul”, formație care a luat naștere în anul 1986, reînnodând firul tradiției de zeci de ani a cântecului și dansului de pe meleagurile muscelene. Perla repertoriului Ansamblului „Argeșelul” a constituit-o de-a lungul anilor „Brâul”, dans pe care numai tinerii din Boteni știu să îl joace așa cum s-a lăsat din bătrâni. Din spectacolele pe care virtuoșii dansatori ai comunei le prezintă nu lipsesc nici celelalte frumoase dansuri populare românești – hora, sârba, ungurica etc.
La Boteni, dansul și cântecul muscelean sunt transmise din generație în generație. Copiii moștenesc talentul și pasiunea pentru folclor a părinților, reușind să cucerească aprecierea juriilor la concursurile naționale și internaționale la care participă.
Comuna Boteni este situată pe Valea Argeșelului, la o distanță de aproximativ 24 km sud-est de Câmpulung și la o distanță de aproximativ 50 km de Pitești.
Localitatea este cunoscută și ca locul în care s-a născut Petre Țuțea, personalitate marcantă a culturii naționale. În onoarea marelui om de cultură, autoritățile locale au înființat Ansamblul Memorial „Petre Țuțea”, care este astăzi elementul central de cultură la Boteni.
În comună se regăsesc și alte obiective de interes turistic, precum Muzeul Satului „Ion Chelcea”, în care sunt păstrate numeroase obiecte tradiționale, Biserica Sfânta Paraschiva, biserica veche din Ungureni, troițe și cruci de piatră care datează din secolele XVII – XVIII.
(Sursa: „Redescoperă cultura și tradiția la Boteni” – Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional, imagini arhivă brauldelaboteni.ro)
Un Comentariu
Anonim
Elena Iagar… Mafia!!! Aveti grija ca ramaneti in curu’ gol! Crede ea ca are vreo treaba cu Artele sau Cultura!