Este o boală cu incidenţă crescută în populaţie: aproximativ 1 din 1000 de adulţi este spitalizat pentru calculi urinari.
Structural, calculii urinari pot fi împărţiţi astfel: 80% sunt compuşi din oxalat de calciu; 10% au în compoziţie acid uric; restul au în structură cistina şi fosfat amoniacomagnezian (calculii infectaţi).
În organismele suferinzilor de litiază renală, metabolismul are ca rezultat producerea în exces a sărurilor mai sus amintite, cu creşterea în sânge a concentraţiei lor. Rezultă o suprasaturare a urinei în sărurile respective. Sub influenţa creşterii acidităţii urinare (pH-ul sub 6) şi a volumului urinar scăzut (prin aport hidric sub 1,5 l pe zi), aceste săruri formează mici depuneri cristaline – nuclei preformaţi ai calculilor urinari.
Cauzele cele mai frecvente ale creşterii patologice a calciului plasmatic sunt: hiperparatiroidismul primar, sarcoidoza, intoxicaţia cu vitamina D, mielomul multiplu, cancerele metastatice osoase. Acidul uric sanguin creşte în: guta sistemică, cancerele diverse aflate în chimioterapie etc.
Simptomatologia litiazei urinare nu este uniformă, acuzele mai frecvent întâlnite fiind:
– durerea – colica renală. Mecanismul apariţiei sale este dilataţia în amonte a căilor urinare produsă de migraţia unui calcul care împiedică scurgerea uninei. Este chinuitoare, ca senzaţia dată de împunsătura unui cuţit în zona afectată. Iradiază specific în jos, frecvent până în regiunea genitală şi este acompaniată constant de: greţuri, vărsături, distensie abdominală, constipaţie.
Migraţia calculului de-a lungul ureterului, către vezica urinară, poate fi însoţită de:
– frisoane, febră, când asociază infecţia urinară;
– hematurie (sângele în urină), când asperitatea unui calcul dur (calcic) zgârie învelişul ureterului;
– oprirea calculului în vezica urinară, evoluând în timp fie cu acalmie variabilă, fie cu infecţii urinare repetitive şi sângerări la micţiune;
– în unele cazuri, în mod nefericit, calculul ureteral poate bloca lumenul, cu oprirea completă a scurgerii urinei. Presiunea în amonte creşte până la blocarea excreţiei urinare a rinichiului afectat. Dacă pacientul nu apelează la urolog sau, în rare cazuri, nu este investigat complet şi blocajul urinei depăşeşte în timp durata a 7-10 zile, rinichiul rămâne mut urologic definitiv. Este găsit, la ulterioare investigaţii, atrofiat şi nefuncţional, practic pacientul rămâne cu un singur rinichi funcţional.
Motivaţia prezentării de faţă este ca pacientul, de la prima experienţă a eliminării unui calcul urinar, să solicite medicul urolog şi, dacă a dat peste un profesionist, să se ţină de capul lui la toate viitoarele colici renale.
De domeniul anilor 1980-1985, când nivelul de educaţie sanitară a românului era „undeva, în peşteri” (din păcate, nici acum nu-i prea departe de ieşirea din peşteră), este următorul caz. O doamnă din vecini, cu pregătire medie, deosebită ca om, având pe cap un nepot zburdalnic şi toate treburile casei, practic nu a apelat niciun medic până la vârsta de 58-60 ani. La o vreme am observat în trecere că slăbea şi căpăta o coloraţie galben-pământie a feţei. Mai mult de gura mea s-a internat la Spitalul Judeţean şi a venit acasă cu un dezastruos diagnostic: litiază renală coraliformă bilaterală. Calculii ocupau complet zona bazinetală a ambilor rinichi şi nu puteau fi extraşi chirurgical. Unica soluţie era transplantul renal, însă pe vremea aceea nu era o intervenţie la mâna românilor. S-a stins repede, în comă uremică. Am mai întâlnit, după 1990, două-trei cazuri similare, despre a căror evoluţie nu am date. Important este ca bolnavul să nu ajungă în această stare critică, prin monitorizarea „în echipă” de la prima evidenţă de litiază renală.
Cred că acum, în al 13-lea ceas, trebuie să mutăm ţevile tunurilor îndreptate către sistemul sanitar naţional. Situaţia lui este per total nesatisfăcătoare şi este opera ineficienţei tuturor guvernărilor postdecembriste. Încet, în linişte şi seriozitate, păstrând ca pe nişte preţioase diamante puţinii profesionişti pe care-i mai avem în lumea medicală, să construim de la fundaţie un sistem medical sănătos, modern, alocând fără nicio rezervă sumele necesare construirii unui edificiu dincolo de măreţia celor aflate în curs de a concura „Casa Poporului”.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
