Pripi, câștigătoarea trofeului „iUmor”: „Viața e o glumă și ne e dată ca să râdem de ea cât putem…”.

Mihaela Pripici, cunoscută și ca Pripi, s-a născut la Curtea de Argeș. În 2020, tânăra a participat pentru prima oară la „iUmor”, intrând în platoul de televiziune cu trac de scenă și de camere. Dar a învățat că, dacă ai răbdare, cei mai mari demoni îți pot deveni cei mai buni prieteni. Iar în acest an, Pripi a câștigat sezonul 14, la aceeași emisiune de umor. 

Argeșeanca a absolvit Facultatea de Geografie și Comunicare Mediatică și Publicitate, la Facultatea de Jurnalism din București, iar în cadrul Atelierelor Ilbah, a urmat un curs de editor de imagine. Tânăra, în vârstă de 23 de ani, este vicepreședinte al Asociației „Aluziva” și, anul trecut, a adăugat în palmares titlul de „Voluntarul anului”. Pripi ni se dezvăluie în următorul interviu. 

-De unde pornește pasiunea ta pentru umor?

-Eu am crescut înconjurată de oameni cu umor și cred că am moștenit calitatea asta de la tata, care deși pare un tip serios, este sufletul petrecerii la mesele în familie. Și nici mama nu e mai prejos. Am râs foarte mult în copilăria mea. Când am perioade în care sunt stresată și irascibilă mama îmi mai spune ”ce s-a întâmplat cu tine că tu erai numai cu gura până la urechi când erai mica”. Dacă vorbim de pasiunea pentru stand up, asta a apărut odată cu primul sezon al emisiunii iUmor pe care o urmăream cu mare plăcere. Ulterior am început să merg la spectacole live la mine în oraș, în Curtea de Argeș, iar de când sunt în București și în special de când am început eu să fac stand up aproape m-am mutat în cluburile de comedie. Eu cred că viața e o glumă și că ne e data ca să râdem de ea cât putem.

-Cum te-ai decis să participi în cadrul cunoscutei emisiuni de televiziune iUmor?

-Apariția mea la iUmor are în spate o poveste absolut absurdă. În vacanța de vară din 2019 în timp ce pierdeam vremea pe rețelele de socializare am dat peste o postare de la iUmor și pentru prima data am avut un gând: ”ce ar fi să mă înscriu și eu?!”. Asta pentru că eu am fost mereu bufonul din grupul meu de prieteni și unii dintre ei mi-au zis de mai multe ori așa, mai în glumă, mai în serios să merg la iUmor. La momentul respectiv a rămas doar un gând de care am uitat repede. Un an mai târziu, în același scenariu am dat peste formularul de înscriere la casting. L-am deschis și am completat pagină cu pagină de curiozitate. În timp ce făceam asta m-a sunat o prietenă și m-a întrebat ce fac. I-am spus că nu o să îi vină să creadă, dar am completat formularul de înscriere la iUmor, dar că nu o să îl trimit. Și a fost nevoie de o singură frază ca să mă convingă: ”Ești ultima fraieră dacă nu îl trimiți!”. Și cum mie îmi plac provocările, m-am încăpățânat și l-am trimis. Nu aveam material scris. Nu făcusem asta niciodată. Nu mă așteptam să mă mai sune cineva din producție. Dar 3 luni mai târziu eram deja semifinalistă în sezonul 9 al emisiunii. 
Pentru mine concursul s-a oprit în semifinală, dar mi-am promis că o să revin doar când o să mă simt pregătită să le iau premiul. Și așa am făcut. Am revenit 5 sezoane mai târziu și am plecat acasă cu trofeul iUmor care înseamnă enorm pentru mine și pentru cariera la care visez.

-Povestește-ne despre întreaga ta experiență, dar și numerele de stand-up comedy pe care le-ai prezentat.

-Experiența mea la iUmor a fost foarte grea cumva. Eu am probleme mari cu încrederea în mine, am trac de scenă, de public și de camera. Din aceste motive eu nu am nici măcar poze cu mine până în clasa a 12-a. Am văzut experiența asta ca pe o provocare. Mi-am depășit cu mult niște limite de care nu credeam că voi scăpa niciodată și sunt extraordinar de mândră de reușita asta. 
Îmi era foarte frică de feedback-ul pe care urma să îl primesc atât de la prieteni și public, dar mai ales de la jurați. Îmi era foarte teamă de Cheloo. Dar frica mea nu s-a confirmat. Am primit un feedback foarte bun de la jurați încă de la prima apariție, lucru care mi-a dat încredere că pot să fac asta și m-a motivat să muncesc, să scriu mult, să urc pe scenă săptămânal ca să testez materialul și așa am ajuns unde sunt astăzi. 
Finala a fost un moment epic. Din cauza emoțiilor mi s-a făcut rău fizic chiar în momentul în care trebuia să intru pe scenă. După 2 minute în care am încercat să mă adun, dar fără succes, am simțit că urmează să leșin și am părăsit scena. În spatele scenei mi-am repetat în minte motivul pentru care sunt acolo, mi-am amintit de câte lucruri sunt capabilă și mi-am găsit puterea să mă ridic. Am revenit pe scenă 2 minute mai târziu cu energie și entuziasm și deși încă aveam niște emoții foarte puternice, nu le-am mai lăsat să mă copleșească. Am obținut 4 like-uri și m-am calificat în etapa finală – votul publicului care mi-a și adus trofeul și premiul la care visam de 2 ani.

Cât despre numerele mele, toate sunt inspirate din povești reale. În audiții am ironizat cartierul Militari care îmi este ”acasă” de 5 ani de zile. Foarte mulți oameni au empatizat cu glumele mele ceea ce m-a bucurat foarte tare. Cel mai simpatic feedback l-am avut de la vecinii din bloc și de la alți locatari din cartier. În finală am ales să vorbesc despre mersul la psiholog pentru că subiectul ăsta este încă unul tabuu în societatea noastră, motiv pentru care nu se prea regăsește nici în spectacolele de stand up de la noi. Cred că este foarte important să le amintim oamenilor că suntem toți oameni și că toți avem nevoie de terapie ca să ne echilibrăm, că este o normalitate și că nu ești ”defect” dacă mergi la psiholog. Și nu cred că puteam găsi o unealtă mai bună decât umorul pentru a transmite mesajul ăsta. 

-Te așteptai să fii desemnată câștigătoarea sezonului  14 din iUmor? Care sunt cele mai importante puncte care crezi că ți-au adus succesul?

-Nu pot să spun că mă așteptam să câștig. Pot spune doar că mi-am dorit asta cu toată ființa mea și am manifestat zilnic timp de 5 luni cât a durat sezonul, dar lăsând la o parte latura spirituală, am și muncit foarte mult pentru asta. Cum spuneam și mai devreme, am urcat pe scenă săptămânal, cel puțin o dată, de două ori pe săptămână, am scris zeci de pagini de material, am obosit, m-am simțit copleșită, am plâns de frustrare când rămâneam fără inspirație, dar nu am renunțat. Am avut un vis și am făcut tot ce a ținut de mine ca să devină realitate. 
Cele mai importante puncte care mi-au adus succesul ar fi, cum spuneam, munca asiduă pe care am depus-o, faptul că mi-am dorit foarte mult să câștig și cred că s-a văzut asta și dincolo de sticlă, faptul că am fost naturală pe scenă, fix așa cum sunt și în spatele camerelor: puțin timidă, dar cu tupeu și pusă pe glume. Sunt convinsă că m-a ajutat foarte mult și faptul că s-a difuzat și momentul greu prin care am trecut când am urcat prima data pe scenă, dar și revenirea la care nu se așteptau nici măcar jurații. Dar pe lângă toate aceste aspecte care au ținut doar de mine, m-a ajutat enorm și susținerea pe care am avut-o din partea familiei și a prietenilor. Că ne referim la o vorbă bună, un feedback sincer, un share pe Instagram sau SMS-ul în sine, am avut o susținere imensă din partea lor. Vreau să le mai mulțumesc încă o data pe această cale părinților mei, Alinei – Aluziva, lui Adi și lui Radu pentru tot.

-Știu că ai și o altă mare pasiune – scrii poezii, ne poți arăta una dintre ele? Cum ți-ai descoperit această pasiune? 

-Pasiunea pentru poezie am moștenit-o de la mama. Prima poezie am scris-o la 8 ani, în clasa a 2a când am primit ca temă la școală câteva cuvinte pe care trebuia să le folosim în propoziții. Învățătoarea a fost impresionată de ce am scris și mi-a publicat versurile în revista Cutezătorii. Din acel moment am continuat să scriu aproape zilnic până în prezent. Am o colecție impresionantă de poezii pe care plănuiesc să le public în viitorul apropiat. Prin versuri reușesc să îmi exprim și latura sensibilă pe care nu o prea arăt oamenilor. Acesta este și motivul pentru care nu mi-am publicat până acum volumul. Trebuie să recunosc că nu eram pregătită să primesc critici pentru emoțiile pe care le-am pus pe hârtie și că mi-a fost teamă să îmi expun public vulnerabilitatea, dar am crescut și am înțeles și acceptat că și latura asta vulnerabilă face parte din mine la fel ca toate celelalte. 
Aceasta este poezia pe care am publicat-o în revista Cutezătorii:

”Casa năruită

Pe când priveam nedumerită
La tot ce-a mai rămas din ea,
Mă întrebam de nu cumva 
C-o pensulă și cu vopsea 
Eu aș putea
Să o arăt întinerită.

Și gândul meu s-a împlinit
M-am străduit și-am reușit:
Cu pensulă, creion, stilou,
Am construit casa din nou.
Apoi, c-o pată de culoare,
Am dat viață la o floare.
Am pus-o casa să-mi vegheze
Și să o lumineze.”

Și vreau să vă las și una scrisă mai recent, mai exact la începutul războiului din Ucraina, în care am schițat trăirile mele în calitate de voluntar al asociației Aluziva, în misiunea de a ajuta refugiați ucraineni:

”Copii cu ochii vii, părinți cu ochii goi

Lângă șinele reci, prin gări aglomerate

Și-au găsit adăpost în zeci de inimi noi

Ce bat la unison, grele de bunătate.

Falange îmbrățișate în strângere de mână,

În tremur de teroare și speranță,

Îngeri cu umeri plânși în jurul lor se-adună,

Scăldați în empatie și exuberanță.

Singură, o picătură, nu a umplut paharul,

Nici n-a udat o floare, nici nu a stins un foc

Dar noi, ca picături am inventat oceanul,

Iar focurile iadului le-am stins ca într-un joc.

Când inimile lor au obosit să bată,

În cor bat ale noastre înzecit

Și când planeta s-a oprit, de ură înfrânată,

În valuri de iubire, astăzi a repornit.”

#picăturăcupicătură #sefaceunocean – ”Picătură cu picătură se face un ocean” fiind motto-ul asociației noastre. 

-Ești asistenta personală a Aluzivei, cu care ai înființat Asociația ALUZIVA, în prezent având funcția de vicepreședinte. Cum te-a schimbat această oportunitate? 

-Alina – Aluziva cum o știu oamenii – a apărut în viața mea într-un moment în care eram foarte pierdută: mă mutasem înapoi la părinți din cauza pandemiei de Coronavirus, eram studentă în ultimul an la Facultatea de Geografie și nu știam încotro să o apuc la master și ulterior mai de parte în viață. Nu aveam niciun plan de viitor. Eu o urmăream de foarte mult timp, aproape de la începuturile ei în online ca ALUZIVA. Ne-am cunoscut pe serverul ei de discord, ea m-a recunoscut de la iUmor, a văzut în mine o sclipire și mi-a propus să lucrez pentru ea. Abia o săptămână mai târziu ne-am cunoscut și personal. Alina mi-a schimbat viața din foarte multe puncte de vedere: m-a motivat să continui terapia și m-a ajutat să îmi duc stima de sine de la un nivel mult sub nivelul mării la un nivel care mi-a permis să urc cu încredere pe o scenă la TV, mai mult decât atât, faptul că eu am lucrat la mine și că am dat mai departe părinților mei lecțiile primite atât prin terapie, dar și de la Alina din experiențele ei personale, m-a ajutat să îmi consolidez și cu ei o relație extraordinară. 
Tot Alina m-a împins de la spate 2 ani de zile să mă reapuc de stand up – pentru că după prima apariție la iUmor nu am mai făcut nimic în acest sens până în decembrie 2022 când m-am înscris în sezonul 14 iUmor și am început să mă pregătesc pentru ce a urmat. M-a maturizat foarte mult colaborarea cu ea de până acum și simt că evoluez zilnic lângă ea și prin intermediul Asociației Aluziva. Învăț zilnic lucruri noi, cunosc oameni din toate categoriile sociale, învăț despre social media, despre viața cu copii, despre relații de cuplu sănătoase și o mulțime de alte skill-uri pe care cei mai mulți oameni de vârsta mea nu le au. A întins mâna unui copil pierdut în spațiu, plin de frici, iar 2 ani și jumătate mai târziu are lângă ea un adult responsabil, vicepreședinte într-un ONG de succes, cu visuri mari și ambiție cât cuprinde.    

-Totodată, ai câștigat și titlul de “Voluntarul Anului” în 2022. Ce înseamnă pentru tine voluntariatul? 

-Voluntariatul pentru mine este hrană pentru suflet. Am descoperit voluntariatul în primul an de liceu, la vârsta de 15 ani. Fac asta de aproape 8 ani și nu m-aș opri niciodată. Consider că e atât de ușor să faci bine încât nu ai absolut niciun motiv să nu o faci. Cred că voluntariatul este și o școală pe care nu poți face în nicio instituție de învățământ. La școală am învățat să fiu geograf, jurnalist, editor de imagine, prin voluntariat am învățat să fiu om. Deci da, job-ul este hrană pentru corp, iar voluntariatul este hrană pentru suflet. 

-Ce planuri și dorințe ai în gând pentru viitor?

-Pentru viitor îmi doresc foarte mult să îmi consolidez o carieră în stand-up și să cresc împreună cu Alina această asociație care înseamnă foarte mult pentru fiecare dintre noi. În plan personal, îmi doresc să mă mut din Chiajna mai aproape de civilizație și neapărat o casă de vacanță undeva pe malul mării, cu familie, copii, sănătate, liniște și pace mondială – ca toată lumea. Nu am un plan pus la punct în detaliu, las viața să mă surprindă și nu ratez nicio oportunitate care mă poate ajuta să cresc pe plan profestional, pe scara socială, ca artist, dar mai ales ca om.