Pelerinul cărții despre care-mi îngădui să scriu astăzi nu este altcineva decât autorul. Medicul dintotdeauna în travestiul de scriitor sau, dacă doriți, viceversa. Adică doctorul care, prin natura meseriei, iubește tot felul de oameni și, iată, îi abordează și-n calitate de scriitor. N-ar fi singurul, dar dintre destui de mulți câți am cunoscut eu, pare să fie singurul care se întâlnește așa de bine cu meseria mea. Și, mai ales stăpânit de dorința de a fi util semenilor săi cel puțin sub două zodii: a vindecatului și a scrisului dedicat celui deprins să citească și astfel să cunoască. Altminteri mai are un „văr”, dr. Viorel Pătrașcu, cu totul și cu totul dedicat, prin scris hăruit, „pelerinajului” turistic, unde face o faimoasă carieră. Ce bucurie!
Cartea „Pelerinului în halat alb” este, mutatis mutandis, autobiografia doctorului care practică medicina vreme de mai bine de o jumătate de secol aici în Argeș, avansând performant de la periferie spre centru, adică de la profesia de doctor de dispensar, la cea de spital în oraș, în fine, de șef de secție la Spitalul Județean și, dacă n-ar fi refuzat-o, pe cea de director de clinică. Nu l-a pasionat puterea și mărirea, iar în carte nu se numește Tiberiu Stănescu ca-n realitate, ci Tudor Stoenescu. Dar altminteri aici afli viața lui, principiile lui umane și profesionale, convingerile lui, etice, chiar și politice – liberale, cum altfel! – experiența lui zdruncinată de un Covid care cutreieră cartea spre finalul ei tensionat. Carte revăzută și adăugită cu povestea frisonantă a epidemiei noastre drapată în lumini și umbre răvășitoare. Adăugită fericit cred eu, fiindcă am tot bâjbâit prin magma acestei epidemii, laolaltă cu decidenții administrativi și politici, și tare aveam nevoie de cineva, medic fiind, să așeze în ordine mulțimea întâmplărilor noastre, cu bune, dar mai ales cu rele. Că ne-a bătut năpasta, ce mai, iar de cele mai multe ori am orbecăit în căutarea adevărului. Care adevăr, sinceri să fim, nu se luminează întru-totul nici acum. Dar, cartea aduce totuși o lumină. Și aduce, fiindcă, așa cum îl cunosc eu pe doctorul Tibi Stănescu, autorul are o principală calitate: te poți bizui pe el, și când practică medicina, și când scrie romane cu trimitere directă la viața de toate zilele. Altfel spus, nu doar când scrie cărți, ci și… rețete.
Spun cărți, fiindcă a debutat cu un roman consacrat mamei și este pilduitor și molipsitor să citești despre un părinte care și-a crescut copilul făcând din el un membru respectat al comunității. Căci asta este Tiberiu Stănescu astăzi, cel care crede că orice boală este o iubire metamorfozată. Și așa-și deschide brațele și inima, cu har vindecător.
Har hrănit în continuare și după vârsta pensionării, când s-a întâmplat să aștern cu Domnia Sa o relație afectivă fără doar și poate fiind și eu, ca mai toți, în căutarea medicului vrăjitor, priceput la toate, bun la toate, mereu dispus să găsească o cărare de vindecare. Chiar dacă nu te trimite la „Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann, dar mai mereu îl afli stăpânit de o lumină și o curățenie clinică – și desigur sufletească – capabile să te vrăjească și pe tine, să-ți imprime acel tonus necesar de vitalitate. Slavă Domnului, deocamdată sunt sănătos, dar cui nu-i prinde bine un prieten care-și deschide brațele de doctor când ai nevoie.
Ei bine, asta mi se pare a fi marea calitatea a „Pelerinului”, carte care, volens nolens, împrumută calitățile generoase ale doctorului, te invită să cunoști, să afli, să deduci din părți întregul, să întrevezi cum antreprenorii pandemiei și-au pierdut calitatea etică, cum au compromis până și vaccinul. Din lăcomie sau poate doar din ignoranță. Mă rog! Dar nu mai vreau să dau din casă, un singur lucru aș mai vrea să adaug, reținut de la un forestier care i-a fost cândva pacient: „Dr. Stănescu nu-i dintre cei care-ți trântește ușa-n nas, nici când ai ajuns la el cu trandafirii roșii ai cimitirului în obraji!”.
Parcă-l aud, citind aceste rânduri: „Stați ușor, nu-i chiar așa!”. Păi, ce să fac, stau și… scriu și eu. De parcă aș fi vindecător de suflete.
