…Acesta este epilogul unei urmăriri. Considerat al zecelea om din banda de terorişti care au comis atacurile din 13 noiembrie la Bataclanul din Paris şi la Saint-Denis, Salah Abdeslam a fost arestat vineri în Belgia, la Molenbeek, lângă Bruxelles, la câteva ore după ce amprentele sale au fost găsite pe un pahar, într-un apartament situat la Forest. Aşa cum se întâmplă de obicei, un informator a contribuit la capturarea celui care a participat la omorârea a peste 130 de persoane. Un pahar gol a vorbit. Poliţiştii belgieni au fost primiţi la faţa locului cu tiruri de kalashnikov. Între timp, trei bandiţi au ieşit pe geamul apartamentului şi au plecat pe acoperişuri. Unul dintre cei trei care trăgeau a fost împuşcat de un poliţist. Este vorba despre Mohamed Belkaid, căutat sub identitatea falsă de Samir Bouzid.
Supravegheat de mai multe luni, apartamentul părea gol, pentru că nu se consuma deloc nici electricitate, nici apă. Ocupă două etaje pe rue des Quatre-Vents, la Molenbeek, acest orăşel devenit celebru fiindcă a găzduit mai mulţi asasini din 13 noiembrie. Arestat fără rezistenţă, un om rănit la picioare a confirmat că este Salah Abdeslam, urmărit de patru luni de toate poliţiile europene. Este un mic delincvent radicalizat care n-a luptat niciodată în Siria. Are 26 de ani, e francez de origine marocană. Dar informaţii recente îl localizaseră la gara din Budapesta. A ajuns acolo în cadrul unei tentative de recrutare de asasini printre cei fugiţi din Siria şi Afganistan şi care erau în tranzit la Budapesta, cu nădejdea de a ajunge în Austria.
Parcursul lui după atentat i-a permis să străbată mii de kilometri în numeroase ţări europene fără a fi reperat. A trecut, ca şi foştii săi parteneri de terorism, frontiere şi controale de poliţie fără nicio problemă. În august 2015 a fost în Grecia, de unde a plecat la Bari. Împreună cu alţi doi terorişti s-a introdus în fluxul de imigranţi arabi din Asia pentru a ajunge în Europa.
Este indubitabil că au fost încetiniri la nivelul poliţiilor care operau în acest caz. Dar esenţialul este că operaţia a reuşit. „Nu am câştigat încă războiul cu jihadiştii, dar am făcut un pas în direcţia bună”, a declarat o judecătoare belgiană.
Aşa sperăm şi noi. Dar mai sunt mulţi paşi de făcut.
Autor: Alex Horoveanu