„Dom’ doctor, am venit aicea ca la ultima speranță că o să-mi treacă și mie o scărpinătură de piele, cum n-am avut de când m-a făcut mama. N-am bani de cheltuit pe la doctori, așa că m-am luat ca omu’ sărac după ce mi-au spus babele din sat și un farmacist care și-a deschis la noi un punct sanitar. Sunt văduvă, am 79 de ani, copiii sunt pe la casele lor din alte orașe.
M-am născut la țară și acolo am rămas toată viața. Când ajung pe la oraș, mi-e frică să nu mă pierd sau să mă calce mașinile. N-am avut servici, am trudit la CAP, săracă am fost, săracă sunt și azi. Am o pensie de 11 milioane vechi. Cum mă descurc? Greu! Nu-mi ajunge decât pentru pâine, pastile de inimă și de dureri în toate oasele, lumina, frigideru’ și telefonu’ ăsta micuț pe care-l port după mine oriunde mă duc: la magazin, prin grădina unde pun ceva răsaduri, la poartă când stau pe bancă și vorbesc cu vecinii, la privată și cam atât.
Biserica e la 3-4 km de casa mea, așa că rar mă mai duc la slujbe. Nici preotu’ nu-mi place de când i-a crescut rău burta și pretinde mult pentru pomelnic, parastas sau căpețele. Când moare cineva, trimite pe altu’ să ne spună că el e bolnav și îi face rău când vede un mort.
De ce mi-o fi ieșit mie bubele astea nenorocite pe tot corpu’, nu știu.
Lumea zice că e pe stres, că mi-am pierdut omu’ acu’ trei ani. I-am făcut trei parastase la rând. Ieși mai ieftin dacă împarți pachețele, nu faci masă să te trezești la poartă cu lume ca la bâlci. Toate alea s-a scumpit. A înebunit poporu’. Ceapa știți cu cât se vinde? 10 lei kilu!
Omu’ meu a suferit de <>. Nu avea stare, pleca de acasă, l-am pierdut de multe ori, se ducea aiurea pe câmp, crezând că e cu vaca la păscut. Odată l-am căutat o noapte întreagă și l-am găsit când s-a crăpat de ziuă. A murit la 86 de ani. El avea pensie de 8 milioane.
Dacă mă fac bine, vă aduc 10-15 ouă. Am observat că la noi la țară, femeile trăiește mai mult decât bărbații. Pe strada mea, n-am rămas decât câteva babe”.
