Semnez această rubrică despre care cunoscutul jurnalist Traian Ulmeanu a spus, cu ani în urmă, că este unică în presa din România, de aproape trei decenii. Au fost situații când cei care mă citesc consecvent mi-au mărturisit că, în privința imaginii mele despre români și direcția spre care se îndreaptă țara, dracul nu-i chiar așa de negru.
N-am niciun fel de nostalgii pentru „epoca de aur”, nu am fost și nu sunt un fel de Gică mereu contra, iar pesimist am devenit pentru că sunt un fost optimist bine informat. Față de alte profesii, medicii sunt cei care știu cel mai bine cât de triști, încrâncenați și lipsiți de speranțe sunt, la acest moment, românii.
Se întâmplă astfel pentru că în cabinetele medicale, confruntați fiind cu suferințe fizice și psihice, încearcă să se elibereze de atâtea necazuri acumulate, ei își dau drumul la gură și spun adevăruri pe care nu le rostesc în alte locuri.
Dincolo de tranziția lălăită, de brambureala legislativă, de pensii nesimțite sau mizerabile, de prețuri din zi în zi mai mari și de efectele recesiunii economice, altceva dă măsura crizei morale care ne sufocă și din care nu vom putea să ieșim curând.
La acest moment, noi nu mai avem repere morale luminoase și nepătate, spre care lumea să-și îndrepte privirile și speranțele că ne-ar scoate la liman.
… „S-a adunat prea multe și simt că nu mai poci să le duc: sărăcia, necazurile de tot felu’, bărbat bețiv devenit alcoolic, casa veche care stă să cadă pe noi, bătrânețea și munca în zadar. Acuma mai am trei luni și fac 80 de ani. Am pensie mică de la CAP, palpitații la inimă și rinichii gata să dea în primire. Omului meu i-au atacat băutura creieru’ și sângele, vorbește singur niște bâiguieli pe care le repetă mereu…
Fata mea are 60 de ani și, după ce că era divorțată, a căpătat și un cancer pentru care, acum doi ani, i s-a scos țâța stângă.
Am și un băiat intrat în 50 de ani care este derbedeu prin Italia de vreo 15 ani. Trăiește de colea până colea cu cine găsește, cred că se ține și de furat.
Auzi! Eu cu pensie de nimic, iar parlamentarii cu 300 de milioane pe lună. Am venit la piață, am vândut un curcan și mi-a furat țiganii banii din buzunar. Să ia puterea cineva care crede în Dumnezeu! Că mare nevoie avem de El!”
