Odată cu alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA are loc o nouă deschidere geopolitică a lumii. Consecinţa acestei noi deschideri istorice este incalculabilă pentru lume, în general, şi pentru ţara noastră, în special. Schimbările ce vor avea loc în lume vor pune probleme imediate în legătură cu fiecare aspect al condiţiei noastre politico-militare, aşa încât nimic nu poate fi apreciat decât ca deosebit. Îmi permit să scriu toate acestea pentru că – zic eu – îi cunosc destul de bine pe americani. Am lucrat cu soldaţii americani vreo şase ani. Donald Trump este un copil care s-a jucat când era mic cu soldăţei de plumb, după propria declaraţie. Ceea ce înseamnă că el va schimba paradigma militară americană, preocupată până acum de menţinerea păcii internaţionale. De fapt, a şi declarat acest lucru când s-a referit la rolul NATO jucat în lume. Se pare că viitoarea administraţie de la Washington va considera că motivaţiile NATO nu mai sunt de actualitate, pentru că americanul de rând, a spus un susţinător al proaspătului preşedinte, nu mai vrea să fie deposedat de viaţa lui într-o conflagraţie colectivă internaţională. A pieri pentru nişte ţinuturi necunoscute şi pentru o ideologie străină a devenit de neconceput, a mai spus el. Am greşi dacă am descrie această atitudine în simpli termeni de laşitate, deoarece americanului îi place să se bucure de tot ce-i poate oferi viaţa. De altfel, după scriitorul Paul Hirst, în 30 de ani tehnologizarea militară va înlocui în mare parte omul. Până atunci va apărea o nouă revoluţie în tehnica de calcul, dezvoltarea nanotehnologiei (crearea unor maşinării la scară moleculară), domeniile roboticii vor face posibilă apariţia unei mari varietăţi de arme inteligente. Proiectile mici, dar ucigătoare, microarme şi nonarme, toate acestea vor putea fi transportate în număr mare de rachetele de croazieră, rachete ghidate sau vehicule pilotate de la distanţă. Ar putea fi posibil şi un „Terminator”, adică un robot inteligent capabil de acţiune autonomă limitată şi conceput pentru a înlocui infanteria convenţională în locuri periculoase şi pline de dificultăţi precum oraşele şi jungla. La toate acestea, probabil, visează şi Donald Trump.

Iată dar cum în campania sa electorală s-a arătat că după suspendarea încorporării obligatorii din 1973, doar aproximativ unul din cinci tineri a pătruns în rândurile armatei, iar după 1995, proporţia a fost de unul la zece. Dar majoritatea celor care veneau în armată nu aveau liceul sau îl abandonaseră. Astfel, la sfârşitul anilor ’90, aproximativ o treime dintre cei înrolaţi voluntar au eşuat în îndeplinirea stagiului stabilit iniţial şi au fost îndepărtaţi din armată din motive de indisciplină, tulburări de personalitate sau din alte motive. Pentru ultimii ani mai mult de o treime dintre voluntarii americani nu reuşesc să-şi satisfacă întreaga perioadă din contract.

Toate acestea i-au determinat pe cei din stafful lui Donald Trump să se axeze în campania electorală pe conceptul potrivit căruia serviciul militar ar avea o vocaţie diferită de orice profesie civilă. Profesia militară ar trebui să fie, spun ei, mai mult decât o ocupaţie. Rostul militarilor are o valoare vocaţională. Şi se pune întrebarea: ce trebuie să înţelegem prin vocaţie în cadrul profesiei militare? De la început suntem înclinaţi să credem că noţiunea de vocaţie este o noţiune psihologică. Astfel că prin vocaţie se înţelege îndreptarea omului spre o voce interioară care îl cheamă. Este acea chemare pe care atât de frumos o descrie în cărţile sale scriitorul american Tom Clancy, identificând-o cu sentimentul patriotic şi cu nevoile societăţii americane. Acesta este sensul originar, etimologic, al cuvântului. Astfel, omul de vocaţie este acela care se identifică cu nevoile societăţii, care face din idealurile sociale idealurile proprii, care lucrează în interesul societăţii înainte de a lucra în interesul lui. În consens cu ideile lui Tom Clancy, susţinătorii lui Donald Trump se înscriu pe această direcţie, în sensul că un om trebuie să-şi exprime vocaţia în interiorul unei societăţi şi exclusiv pentru poporul lui. Deducem din aceste idei că o parte însemnată a americanilor nu vor să mai fie răspunzători pentru ceea ce se întâmplă peste graniţele statului lor. Însă o altă parte, la fel de importantă, este de părere ca SUA trebuie să continue politica internaţională de până acum. Toate acestea determină ca marele popor să se afle la o răscruce istorică. Dacă am avea astăzi un Dimitrie Cantemir, acesta ar scrie o carte despre SUA aşa cum a scris despre turci. Iar subiectul cărţii ar putea fi începutul sfârşitului…

Pe de altă parte, consider că alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA este o rătăcire a acestui popor. Când au aflat rezultatele, mulţi susţinători ai lui Hillary Clinton au început să plângă. Şi ştiau de ce. De fapt, Donald Trump este un copil mare, un fel de Becali al americanilor, dar fără morală, de la care te poţi aştepta la orice. Mai ales atunci când se enervează. El este modelul-simbol al celor obsedaţi de tinereţe, bani şi sex. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, mă opresc aici.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook